Timp de 10 ani, între 1955 şi 1965, un apartament dintr-un imobil din liniştitul cartier Telegraph Hill din San Francisco a fost folosit de CIA drept bordel – şi, totodată, drept laborator de experimente cu puternicul drog halucinogen LSD. Detalii despre operaţiunea „Climax Nocturn”, dezvăluite de publicaţia San Francisco Weekly în urma declasificării unor documente secrete şi apariţiei jurnalelor unora dintre persoanele implicate, oferă o descriere stranie a preocupărilor agenţilor CIA în acea perioadă a războiului rece.
Prostituatele şi Toulouse-Lautrec
În plină eră McCarthy, comunitatea serviciilor secrete căuta o modalitate de a afla secrete de la prizonierii de război capturaţi în Coreea, dar şi de a îi „spăla pe creier” pe agenţii străini prinşi în Statele Unite, în scopul de a îi întoarce împotriva statelor comuniste care îi trimiseseră. Halucinogenele păreau o posibilitate interesantă de a obţine informaţiile dorite – astfel încât s-a decis ca efectele LSDului să fie testate pe populaţia civilă din San Francisco şi New York.
În acest scop, CIA a creat programul „MK-ULTRA”, în cadrul căruia a avut loc şi operaţiunea „Climax Nocturn”. Prostituate aflate pe statul de plată a agenţiei de spionaj agăţau bărbaţi în barurile din oraş, îi aduceau în apartamentul din Telegraph Hill şi le dizolvau drogul în băutură. Pentru a trezi poftele erotice ale bărbaţilor, pereţii erau decoraţi cu fotografii cu femei torturate şi cu reproduceri provocatoare ale pictorului francez Henri de Toulouse-Lautrec. Unul dintre pereţi era compus dintr-o oglindă – iar în spatele acesteia, într-o încăpere secretă, se aflau agenţii CIA, care urmăreau acţiunea, luând notiţe şi înregistrând pe benzi audio cele întâmplate în camera de alături. Victimele nu erau alese de prostituate după un criteriu prestabilit, ci erau pur şi simplu bărbaţi aflaţi întâmplător într-un anumit local, după cum relatează San Francisco Weekly.
Şeful programului, un vânător de traficanţi
Directorul operaţiunii era George H. White, una dintre vedetele Biroului de Narcotice: White făcuse ravagii în presa americană prin operaţiunile sale reuşite împotriva traficanţilor de opiu şi heroină în Europa, Orientul Mijlociu, America Latină şi Statele Unite. Un bărbat mare şi solid, cu început de chelie, White era temut de agenţii aflaţi în subordinea sa – iar operaţiunea din San Francisco nu era prima de acest gen pe care o conducea. Prima versiune a operaţiunii avusese loc la New York în 1953, însă CIA o oprise după ce un specialist în arme biologice, Frank Olson, sărise – sau fusese împins – de pe geamul unui apartament aflat la etajul 10, la nouă zile după ce i se administrase, fără cunoştinţa sa, o doză de LSD. Serviciul secret avea însă încredere în White şi considera programul drept necesar şi chiar important, astfel încât acceptase mutarea sa la San Francisco.
Pentru White, „Climax Nocturn” era, în primul rând, o sursă de distracţie; unei cântăreţe de care se îndrăgostise, dar care îi refuzase avansurile, agentul i-a administrat LSD chiar înainte ca aceasta să se urce pe scenă. „LSD-ul a avut cu siguranţă un efect în timpul performanţei sale”, a notat White mai târziu – un comentariu cam cinic: cântăreaţa a fost spitalizată în aceeaşi seară. De altfel, agentul nu părea să ţină cont de nici un fel de reguli, recunoscând chiar el acest lucru într-o scrisoare către un prieten: „era distractiv, distractiv, distractiv! Unde altundeva ar mai fi putut un băiat american viguros să mintă, să omoare, să trişeze, să fure, să înşele, să violeze şi să jefuiască cu binecuvântarea Celui de Sus?”.
Abia în 1965 proiectul a fost oprit, după ce Inspectorul General al CIA, John McCone, a declarat că activităţile celor implicaţi în program „sunt considerate de multe persoane, atât din Agenţie cât şi din afara sa, drept dezagreabile şi imorale”. Deşi începând cu anii ’80, după ce au apărut primele dezvăluiri despre operaţiunea „Climax Nocturn”, mai multe victime ale programului au intentat procese statului american, nici unul din agenţii implicaţi nu a fost vreodată tras la răspundere.
