4.4 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialOperaţia lui Duckadam s-a încheiat cu succes, după aproape nouă ore

Operaţia lui Duckadam s-a încheiat cu succes, după aproape nouă ore

Operaţia la care a fost supus, marţi, preşedintele de onoare al FC Steaua Bucureşti, Helmuth Duckadam, s-a încheiat cu succes, după aproape nouă ore, au declarat reprezentanţii Spitalului Floreasca din Capitală, citaţi de Mediafax.

Potrivit surselor citate, statea lui Duckadam este bună, iar soţia acestuia discută, în prezent, cu medicul Şerban Brănişteanu, şeful echipei care a efectuat intervenţia chirurgicală, pentru a afla detalii despre operaţie.

Intervenţia chirurgicală a vizat eliminarea cheagurilor de sânge de pe artera braţului drept şi introducerea unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată, potrivit unor surse medicale.

Operaţia a fost programată iniţial pentru luni, însă, pentru că au fost descoperite noi leziuni în urma unei investigaţii angio-RMN, s-a impus amânarea cu o zi a intervenţiei.

Duckadam a fost operat de către o echipă de medici condusă de Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca.

Preşedintele de onoare al FC Steaua a efectuat, luni, o serie de investigaţii, printre care angio-RMN, care au pus în evidenţă alte leziuni decât cele identificate până acum, respectiv pe vasele energente de la aortă, au spus surse medicale.

Fostul portar a fost internat în 19 septembrie la Spitalul de Urgenţă Floreasca, fiind supus unor investigaţii complexe, în vederea intervenţiei chirurgicale.

Diagnosticul pus iniţial de medici în cazul Duckadam este insuficienţă arterială acută la braţul drept, ceea ce înseamnă că un segment al arterei este înfundat, iar sângele nu mai circulă aşa cum ar trebui, în această zonă formându-se cheaguri care presează asupra vaselor. Din păcate, există riscul ca în orice moment un cheag să se desprindă şi să se îndrepte către inimă, spun specialiştii.

Începând din 19 septembrie, Duckadam urmează un tratament anticoagulant pentru a-i regla circulaţia sanguină şi abia apoi va intra în sală pentru un by-pass arterial. Această operaţie presupune eliminarea cheagurilor de sânge şi introducerea unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată, creând astfel o punte de legătură.

Intervenţia chirurgicală este absolut necesară în cazul fostului portar, echipa operatorie fiind pregătită pentru intervenţie

Braţul său este acum deformat, după ce pe artera axilară s-a format un anevrism masiv de 9 pe 8 centimetri, care conţine în interior multiple cheaguri de sânge. Acest lucru a cauzat o inflamaţie mare la nivelul umărului fostului portar, anevrismul cuprinzând, de asemenea, şi structuri nervoase. Medicii spun că eliminarea acestor cheaguri este absolut necesară, pentru că, în caz contrar, există pericolul unui accident vascular cerebral.

Cel mai probabil, operaţia va consta în eliminarea anevrismului şi refacerea cu ajutor unei grefe a fluxului arterial.

Helmuth Duckadam a fost internat, în 7 septembrie, la Secţia de Chirurgie Cardiocasculară din Constanţa cu diagnosticul „insuficienţă arterială acută la antebraţul drept”. A fost externat o zi mai târziu după ce a suferit un intervenţie la antebraţ. La mai puţin de o săptămână, în 13 septembrie, Duckadam a fost din nou internat,din cauza durerilor, dar de acea dată, la Spitalul Militar din Capitală. În 18 septembrie, Helmuth Duckadam a fost internat la Spitalul Floreasca unde a fost supus unor investigatii complexe în vederea operaţiei.

Helmut Duckadam are această suferinţă încă din 1986, la doar două luni după ce a câştigat cu Steaua cupa campionilor europeni la Sevilla, intrând în Cartea Recordurilor pentru că a apărat patru penalty-uri.

În 2009, fostul portar al echipei Steaua Helmuth Duckadam a suferit o operaţie de înlocuire a unui vas de sânge la mâna dreaptă, la Timişoara.

Duckadam a câştigat cu Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986, la Sevilla, când a apărat patru penaltiuri, intrând în Cartea Recordurilor. Cu „roş-albaştrii” a mai cucerit două titluri de campion şi o Cupă a României. Are 133 de meciuri în prima ligă şi două selecţii la echipa naţională.

Cele mai citite

Avertizări meteo: Cod portocaliu de viscol și Coduri galbene de vânt puternic în mai multe județe

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de viscol, valabilă până vineri dimineața, în zone montane din zece județe. Potrivit ANM, în intervalul 2 ianuarie,...

Reținere și apoi control judiciar pentru un bărbat din Giurgiu care și-a agresat fratele

Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Novaci, judeţul Giurgiu, a fost reţinut de poliţişti pentru violenţă în familie, după ce...

Nvidia domină sectorul AI: Investiții de 1 miliard de dolari în start-up-uri tehnologice în 2024

Nvidia și-a consolidat poziția de lider în industria AI, investind 1 miliard de dolari în preluarea și finanțarea a 50 de start-up-uri în 2024,...
Ultima oră
Pe aceeași temă