6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialONU ne-a criticat la Copenhaga pentru neglijarea ariilor protejate

ONU ne-a criticat la Copenhaga pentru neglijarea ariilor protejate

Intregul teritoriu al Romaniei a fost declarat zona sensibila din cauza poluarii provenite din apele neepurate corespunzator. Pe de alta parte, Romania a fost criticata la Summmitul de la Copenhaga, pentru ca nu a tratat cu seriozitate problema zonelor protejate.

Orasele cu mai mult de 100.000 de locuitori raman cei mai mari poluatori ai apelor, peste 50% din cantitatile de poluanti provenind din activitatea aglomerarilor urbane. Principala cauza pentru aceasta situatie este insuficienta statiilor de epurare, la care se adauga lipsa de dotari la cele existente si amploarea dezvoltarii urbane din ultimii ani. Cantitatile de nitrati si amoniu din rauri raman in continuare de doua-trei ori mai ridicate in sud-estul Europei decat in nordul continentului. Totusi, autoritatile care se ocupa cu monitorizarea calitatii apelor din Romania spun ca, fata de anii trecuti, s-au inregistrat ceva progrese. Potrivit Raportului de Monitoring realizat anual de Apele Romane, in perioada 2005-2008 s-a inregistrat o reducere cu 10% a cantitatii de poluanti evacuati in receptorii (rauri) naturali, insa acest fenomen este determinat in special de scaderea consumului de apa potabila, care a redus si volumul de ape uzate evacuate.

 

In ceea ce priveste statiile de epurare, la nivelul anului 2008 doar 29,1% (394 de statii din 1.353 existente) functionau corespunzator. Specialistii au avertizat ca poluarea provenita de la orase ajunge pana in Delta si Marea Neagra, astfel incat, din cauza pozitionarii Romaniei in bazinele acestora, intregul teritoriu al tarii a fost declarat zona sensibila. Aceasta inseamna ca orasele cu mai mult de 100.000 de locuitori trebuie sa asigure o infrastructura pentru epurarea apelor uzate care sa permita epurarea avansata, mai ales in ceea ce priveste nutrientii. Implementarea Directivei Europene privind epurarea apelor uzate urbane este foarte costisitoare, fiind evaluata la 9,5 miliarde euro pentru investitii, iar studiile de fezabilitate ce vor urma ar putea sa creasca aceste sume.

Acesta nu este singurul capitol de mediu la care suntem codasi. Romania a fost criticata la Summmitul pe probleme climatice de la Copenhaga, dupa ce expertii ONU au ajuns la concluzia ca tara noastra este singura din UE care nu a tratat cu seriozitate problema zonelor protejate. Concluzia raportului prezentat la Copenhaga este ca in Romania ariile protejate sunt doar pe hartie, fara a exista un plan concret, pe termen lung, in acest sens. Romaniei i s-a reprosat ca nu acorda un buget serios pentru conservarea ariilor protejate, dar si ca nu exista o autoritate nationala de administrare a acestor zone. De altfel, in septembrie, UE a dat in judecata Romania, la Curtea Europeana de Justitie, pentru aceeasi problema. Daca pierde procesul, tara noastra risca sa ramana fara zeci de milioane de euro destinate conservarii mediului.

Valentina Grigore
Valentina Grigore
Valentina Grigore, sef departament Social
Cele mai citite

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...

Danemarca consolidează apărarea Groenlandei după declarațiile lui Trump

Danemarca a anunțat o creștere semnificativă a bugetului pentru apărarea Groenlandei, la scurt timp după ce fostul președinte american Donald Trump și-a reiterat dorința...

Ange Postecoglou va aduce noi jucători în perioada de mercato

Ange Postecoglou, antrenorul echipei Tottenham Hotspur, a confirmat că echipa intenționează să fie activă în fereastra de transferuri din ianuarie pentru a întări lotul...
Ultima oră
Pe aceeași temă