Agenţia ONU pentru refugiaţi a cerut, marţi, anchetarea unui incident în care doi irakieni au murit la începutul lunii la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia, se arată într-un comunicat oficial, informează Mediafax.
„Cu puţine alternative legale de a intra în Uniunea europeană, multe persoane care fug de conflicte şi persecuţii efectuează călătorii tot mai periculoase şi se folosesc de contrabandişti pentru a ajunge în siguranţă”, afirmă purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), William Spindler.
„Este profund tulburător că persoane care caută protecţie internaţională sunt respinse, deseori cu violenţă. Statele membre UE de la graniţele externe trebuie să se asigure că aceste practici încetează şi ar trebui să desfăşoare anchete independente şi transparente în cazul acuzaţiilor de abuz şi practici ilegale la regiunile lor de graniţă”, a adăugat el.
Declaraţia are loc după un incident recent în care UNHCR a aflat că 12 irakieni membri ai minorităţii yazidi au fost opriţi de gardienii bulgari în timp ce încercau să intre în Turcia. Irakienilor le-au fost confiscate bunurile şi au fost bătuţi violent.
Grupul s-a dispersat şi doi bărbaţi, suferind de răni grave, au murit de hipotermie în partea turcă de frontieră. Potrivit informaţiilor, o a treia persoană a fost dusă în stare critică la un sputal din Edirne, după ce autorităţile turce au fost alertate.
„UNHCR le cere autorităţilor din Bulgaria şi Turcia să ancheteze acest incident grav”, a declarat Spindler.
„Noi suntem foarte tulburaţi de informaţiile privind brutalitatea ce ar fi contribuit la moartea a două persoane care, fiind membre ale comunităţii yazidi persecutate, ar fi putut fi calificate ca refugiaţi”, a adăugat oficialul.
Informaţiile strânse de UNHCR în 2014 arată că persoane care cer protecţie internaţională încearcă deseori să treacă graniţa în Bulgaria dar se întorc din cauza vremii nefavorabile, sunt abandonate de călăuzele pe care le plătiseră să le treacă graniţa sau sunt interceptate de autorităţile turce.