8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialONU anunță cum au evoluat discuțiile cu Rusia și Ucraina privind coridorul...

ONU anunță cum au evoluat discuțiile cu Rusia și Ucraina privind coridorul aviatic deasupra Mării Negre

Agenția de aviație a Națiunilor Unite a anunțat că s-au înregistrat progrese în discuțiile purtate cu Ucraina și Rusia pentru a permite reluarea traficului aerian internațional deasupra Mării Negre și Mării Azov, informează Agerpres.

Acest spațiu aerian, gestionat de Ucraina, este în afara coastei Peninsulei Crimeea, anexată de Rusia anul trecut. Zona este cu interdicție de zbor pentru traficul aerian internațional din aprilie anul trecut.

„Ne angajăm activ ca statele din această regiune, în special Ucraina și Rusia, să se coordoneze și până în prezent cred că s-au înregistrat unele progrese, dar în acest stadiu încă nu s-a găsit o soluție”, a declarat duminică secretarul general al Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) Fang Liu.

Agențiile de aviație, inclusiv Administrația Federală a Aviației Civile (FAA) din SUA, au avertizat că piloții din zonă ar putea obține instrucțiuni contradictorii de la controlorii traficului aerian din Ucraina și Rusia, amintește Reuters.

Spațiul aerian, parte a unei rute aeriene foarte circulate pentru zborurile comerciale pe distanțe lungi spre Orientul Mijlociu și Asia, nu trece peste Crimeea sau deasupra estului Ucrainei unde un avion Malaysia Airlines MH17 a fost doborât în iulie anul trecut.

Ucraina, care este delegată de OACI să controleze această secțiune a spațiului aerian în ciuda controlului Rusiei asupra Crimeii, a făcut o cerere la OACI la sfârșitul anului trecut pentru redeschiderea coridorului, care trece peste apele internaționale.

„Încercăm să vedem cum putem găsi, cu ajutorul cooperării între state, o soluție tehnică pentru a asigura că funcționarea spațiului aerian al acestor țări poate fi menținută la un nivel de siguranță… și poate facilita operațiunile de transport aerian internațional”, a mai afirmat Liu.

Liu a spus de asemenea că un site OACI lansat în aprilie pentru a emite avertismente asupra riscurilor pentru aeronave în zonele de conflict va fi revizuit la sfârșitul anului, dar „cel mai probabil va fi continuat”. 
    
Site-ul a fost deschis oficial după doborârea avionului de pasageri malaezian în estul Ucrainei, mai amintește Reuters. 
    
Liu a mai precizat că traficul aerian la nivel mondial se va dubla până în 2030.

Cele mai citite
00:00:53

VIDEO. Vladimir Putin se declară dispus să semneze un acord de pace

Rusia este gata să negocieze cu orice reprezentant al Ucrainei, dacă acesta este legitim. „Nu putem încheia acorduri de pace decât cu cei care...

Nuclearelectrica semnează un contract de aproape două miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

Proiectul vizează prelungirea duratei de viață operațională a Unității 1 cu 30 de ani, contribuind astfel la atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României Nuclearelectrica și...

Accidentare gravă pentru Gianluigi Donnarumma în meciul cu Monaco! PSG câștigă în deplasare

Gianluigi Donnarumma a suferit o accidentare serioasă în prima repriză a meciului cu Monaco, fiind înlocuit după doar 22 de minute. Parizienii au reușit...
Ultima oră
Pe aceeași temă