5.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialOMV Petrom, vânzări mai mici cu 22,7% de gaze naturale şi electricitate...

OMV Petrom, vânzări mai mici cu 22,7% de gaze naturale şi electricitate în trimestrul trei

Vânzările de electricitate ale companiei OMV Petrom au scăzut cu 22,7%, la 8,68 TWh, în trimestrul trei din acest an față de perioada similară din 2013. De asemenea, producţia de hidrocarburi a înregistrat un declin uşor, de 2,2%, la 178.000 barili echivalent petrol pe zi.

Potrivit Mediafax, vânzările de gaze şi electricitate s-au situat la 11,24 TWh în trimestrul al treilea al anului anterior, în timp ce producţia de hidrocarburi a atins în perioada respectivă 182.000 barili echivalent petrol pe zi.

La nivelul grupului austriac, vânzările de gaze şi electricitate au urcat semnificativ în perioada iulie-septembrie faţă de acelaşi interval al anului trecut, de la 85,94 TWh la 117,92 TWh, se arată într-un comunicat al OMV.

În condiţiile în care piaţa de gaze şi electricitate rămâne dificilă, această creştere este datorată exclusiv volumelor mai ridicate de trading. Deşi vânzările de gaze ale grupului au fost influenţate negativ de cererea scăzută din România şi de creşterea costurilor pentru aprovizionare din Turcia, renegocierea contractelor cu Gazprom şi Statoil au contribuit decisiv la îmbunătăţirea rezultatelor afacerii cu gaze.

De altfel, şi divizia de electricitate a fost afectată de rezultatele mai slabe din România, însă, per total, a consemnat o creştere a vânzărilor, în special datorită producţiei de la centrala electrică Samsun din Turcia.
Producţia de hidrocarburi la nivelul grupului a consemnat un avans important, la 311.000 barili echivalent petrol pe zi în al treilea trimestru, comparativ cu acelaşi interval din 2013, când s-a situat la nivelul de 275.000 barili echivalent petrol pe zi.

Nivelul producţiei a urcat cu 5% faţă de trimestrul al doilea, când s-a situat la 297.000 barili echivalent petrol pe zi. Acesată creştere se datorează reluării parţiale a producţiei în Libia şi a creşterii producţiei în Norvegia. Cu toate acestea, rezultatele au fost influenţate negativ de producţia mai mică din România şi Austria.

Volumul vânzărilor a crescut în trimestrul al treilea prin comparaţie cu trimestru al doilea, în linie cu avansul producţiei, mai arată Mediafax.

Costurile de explorare au scăzut, în schimb, în perioada iulie-septembrie faţă de trimestrul anterior, la 140 de milioane de euro, pe fondul clasificării ca neperformante a unor puţuri din Noua Zeelandă, Insulele Feroe şi Norvegia.

De asemenea, rezultatele au fost influenţate negativ de evoluţia preţurilor la petrol, însă cursul de schimb euro-dolar a echilibrat parţial acest impact, potrivit raportului OMV.

În septembrie, OMV Petrom a finalizat programul de modernizare a rafinăriei Petrobrazi, derulat în perioada 2010-2014 şi care a necesitat investiţii de circa 600 milioane euro.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de 66 milioane bep. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual şi deține o centrală electrică de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 800 benzinării.

Cele mai citite

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Primul tren electric nou al României, anulat la doar o zi după debutul în circulație

Incidentul ridică semne de întrebare privind fiabilitatea și întreținerea trenurilor noi Primul tren electric din România în ultimii 35 de ani, Alstom Coradia Stream, a...

Pensiile cresc din ianuarie 2025: Pensia minimă garantată ajunge la 1.415 lei

Valoarea Punctului de Referință (VPR) pentru calculul pensiilor va crește de la 81 de lei la 91 de lei, marcând o majorare de 12,1%,...
Ultima oră
Pe aceeași temă