Saptamana trecuta Comisia Europeana a publicat bilantul pe 2006 al accidentelor de circulatie: 38.500 de morti (cifra care nu include si victimele din Romania si Bulgaria, dat fiind ca aceste tari au fost integrate in Uniune abia anul acesta). Daca Bruxellesul ar fi anuntat, sa zicem, pierderea, in decurs de un an, a 38.500 de soldati europeni in Irak sau in Afganistan, toti ziaristii s-ar fi aruncat pe aceste informatii si le-ar fi comentat cu fervoare, toti oamenii politici ar fi fost tratati de incompetenti si Europa ar fi trecut printr-un seism politic si social, cu mii de manifestatii de strada, cerand revenirea trupelor in patrie. Mortii accidentelor de circulatie nu conteaza insa, pentru ca ei au fost ucisi de cel mai bun prieten mecanic al omului – masina si de cea mai excitanta dintre senzatii – viteza.
Cum sa tratezi, deci, drept stupid, cultul vitezei intretinut de atata timp de un intreg stil de viata si de un bombardament publicitar neintrerupt? Campanii de publicitate redutabile au reusit, mai ales cu ajutorul filmului si al televiziunii, sa infecteze creierul uman cu "mitul" asa-zisei libertati supreme pe care masina i-o da omului. Nici un post de televiziune, nici un post de radio nu-si incep niciodata buletinul de stiri cu informatii privind numarul de morti de pe sosele. Din motive legate de imperativele spectacolului mediatic, prioritatea este acordata altor morti, celor din zonele de conflict unde America si Occidentul au interese geostrategice.
Nimeni nu se indigneaza, deci, ca mor anual pe planeta in jur de un milion trei sute de mii de persoane din cauza atasamentului nostru pentru automobil (sunt cifrele Organizatiei Mondiale a Sanatatii). Ceea ce inseamna ca din 1945 incoace au murit in accidente de circulatie mai multi oameni decat in cel de-al doilea razboi mondial, precum si in toate razboaiele care au avut loc de atunci pina astazi.
Merita, oare, "zeul automobil" tot acest sacrificiu uman? Adica peste 400 de morti pe zi, ca sa nu mai vorbim de raniti, handicapati si durerea familiilor afectate de toate aceste drame. Cum vizibilitatea etica si umana a politicienilor nu este mai mare decat aceea a unui automobilist care conduce in ceata, va fi necesara cu siguranta aparitia primelor epidemii respiratorii planetare pentru inventarea unor noi raporturi cu automobilul.
Pentru ca acest al doilea pericol ne pandeste si el. Sa luam de exemplu cazul Frantei, care numara 60 de milioane de locuitori si 30 de milioane de automobile, adica o masina pentru doi locuitori, ceea ce inseamna ca toti locuitorii Frantei ar putea, daca ar vrea, sa se deplaseze in acelasi timp pe sosele.
Sa ne mai imaginam aplicarea aceluiasi model in China si in India. China are deja un miliard trei sute de milioane de locuitori. De ce sa nu-si doreasca si chinezii sa iasa toti in acelasi timp cu masina in week-end? De ce sa nu poata si chinezii sa iasa toti in acelasi timp pe soselele patriei, adica in sase sute de milioane de masini? si indienii de ce n-ar dori si ei sa aplice acelasi model de "civilizatie" si consum? Cei un miliard de indieni de ce n-ar avea si ei cinci sute de milioane de automobile, dupa modelul occidental? Sigur, in cazul in care in China si in India ar incepe sa circule peste un miliard de masini, probabil ca norul toxic care pluteste deja deasupra continentului asiatic ar deveni planetar, iar pamantenii a trebui ori sa accepte sinuciderea colectiva, ori sa inceapa in mod serios sa-si utilizeze materia cenusie pentru a gasi o solutie.
Problema este ca modelul de productie si consum inventat in Occident ni se pare inca reusita suprema a umanitatii. Numai cand incercam sa-l extindem la intreaga planeta ne dam seama de "slabiciunile" sale. Iar, pe da alta parte, e si greu, din punct de vedere moral, sa te adresezi unor tari in curs de dezvoltare precum China si India spunandu-le "fratilor, nu faceti ca noi, ca ne omorati cu zile, va rugam nu ne imitati, fiti rationali si nu poluati atmosfera la fel ca noi, nu consumati tot atata energie ca noi, nu produceti tot atatea deseuri ca noi si nu va lasati atrasi de aceeasi fervoare a consumului ca noi!".
Singura solutie pentru deceniile urmatoare este ca Occidentul si in general tarile puternic industrializate sa dea tonul pentru schimbarea unui model comportamental in materie de productie si de consum care nu poate fi viabil la scara intregii planete. Iar automobilul va trebui sa plateasca si el pretul acestei revolutii ecologice si securitare. Practic, de la inventarea automobilului, toate "ameliorarile" s-au concentrat pe aspecte care n-au sporit deloc securitatea si n-au diminuat poluarea. Se vorbeste acum, cu timiditate, de automobilul hibrid sau electric si de sisteme de evitare a coliziunilor care ar urma sa revolutioneze securitatea pe sosele. Dar, cum clanul planetar al petrolului nu are nici un interes ca masina electrica sa inlocuiasca vechiul model, putine tari au investit efectiv in cercetare pentru inlocuirea automobilului clasic cu un alt model, mai respectuos pentru viata umana.
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
