Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a omului de afaceri Gheorghe Ceteraș și a alte 11 persoane în legătură cu retrocedarea presupus nelegală a peste 5.000 de hectare de pădure din județul Buzău, potrivit unui comunicat DNA.
Astfel, omul de afaceri Gheorghe Ceteraș a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, dare de mită(4 infracțiuni).
Fostul prefect al județului Buzău, Paul Beganu, arestat preventiv, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, luare de mită, instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, spălare de bani, fals intelectual și instigare la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
De asemenea, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare Focșani, Alexandru Lefter, a fost trimis în judecataă, în stare de arest la domiciliu, pentru luare de mită.
Sub control judiciar au fost trimiși în judecată, avocatul Mihail-Cosmin Vasile pentru constituire a unui grup infracţional organizat și complicitate la dare de mită, un angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, Ion Irimia, pentru trafic de influență, judecătorul în cadrul Judecătoriei Pătârlagele, Neculae Toader, pentru luare de mită și abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Tododată, sunt trimiși în judecată în stare de libertate, consilierul juridic în cadrul Instituției Prefectului județului Buzău, Ștefan Feraru, pentru luare de mită și abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, șefa Serviciului Controlul Legalităţii, Maria Buleandră, sub acuzația de instigare la infracţiunea continuată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, secretara în cadrul primăriei comunei Gura Teghii, Liliana Panete, pentru fals intelectual, în formă continuată, uz de fals, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată.
De asemenea, au mai fost trimiși în judecată administratorul unei societăți comerciale, Anton Constantin, pentru spălare de bani, inginerul silvic, angajat la Ocolul Silvic Siriu S.R.L, Eduard Gabriel Moiseanu, sub acuzația de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale și constituire a unui grup infracţional organizat, dar și administratorul SC Forestiera Ardeleana SRL., Gheorghe Poenaru, pentru constituire a unui grup infracţional organizat și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorii DNA au descoperit că, în cursul anului 2010, Ceteraș inculpații Poenaru Gheorghe Petre Vlad, Moiseanu Eduard Gabriel şi Vasile Mihail Cosmin s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5134,29 ha teren forestier – pădure care aparţinuse „Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră”, în numele nou înființatei SC Forestiera Ardeleana SRL administrată de Poenaru.
Societatea din urmă avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind „redobândirea patrimoniului Societăţii Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră.
În acest scop, în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2011, Ceteraş i-a remis suma de 1.000.000 euro, în două tranşe, inculpatului Irimia Ion, angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, care a pretins că are influenţă asupra prefectului judeţului Buzău – Beganu Paul şi a altor funcţionari din cadrul regiei menţionate, pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, toate referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5132,29 ha, revendicat de SC Forestiera Ardeleana SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.
În acelaşi scop, în prima jumătate a anului 2011, inculpatul Ceteraş Gheorghe i-a remis suma de 1.000.000 euro prefectului judeţului Buzău – Beganu Paul, în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv:
– emiterea unei adrese conţinând menţiuni nereale,
– nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău, în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa respectivă de pădure,
– urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a inculpatului Ceteraş Gheorghe cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate.
La data de 22 iulie 2011, cu intenția de a disimula proveniența sumei de 45.000 euro provenind din săvârșirea infracțiunii de luare de mită, inculpatul Beganu Paul a încheiat un contract de vânzare – cumpărare în care a menționat un preț supraevaluat, care nu a fost achitat în realitate de către inculpatul Constantin Anton, în calitate de cumpărător.
În schimbul acestor bani primiți cu titlu de mită, inculpatul Beganu Paul, în luna ianuarie 2011, a falsificat o adresă și a determinat-o pe inculpata Panaete Liliana să falsifice o altă adresă, astfel încât Ceteraş Gheorghe să fie repus în termenul legal de a contesta hotărârile emise de comisiile locale în anul 2006, invocând faptul că moştenitorii nu au primit răspuns la contestaţiile formulate. Aceasta, în condițiile în care, în perioada 2006-2011, procesul de revendicare a terenurilor în cauză nu a mai suferit alte modificări, rămânând la nivelul respingerii solicitărilor.
Actul întocmit în fals de către inculpata Panaete Liliana a fost transmis Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău, cunoscând că este falsă, în vederea repunerii în termenul de 30 de zile prevăzut de lege în care inculpatul Poenaru Gheorghe Petre Vlad și restul persoanelor contestatare puteau formula plângere la instanța de judecată împotriva Hotărârii nr. 353/2006 a comisiei menționate.
Mai mult inculpata, în mod repetat, a sustras mai multe file din ”Registru Expediere Corespondență” al Primăriei comunei Gura Teghii, jud. Buzău, precum și recipisa din care rezultă că Hotărârea Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr.353/25.08.2006 a fost comunicată contestatorilor la data de 04.09.2006.
Aceste documente false au fost eliberate, ca urmare a unei cereri întocmite și depuse la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău de către inculpatul Poenaru Gheorghe Petre Vlad prin care solicita să i se comunice „răspunsul la contestaţia formulată în data de 26.04.2006 împotriva procesului – verbal nr. 887/02.03.2006 al Comisiei Locale Gura Teghii prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. 611/22.09.2005”, precizând în fals că „până în acest moment nu mi s-a comunicat rezultatul contestaţiei”;
Ca urmare a acestor demersuri, în anul 2011, inculpatul Poenaru Gheorghe Petre Vlad a depus plângere la Judecătoria Pătârlagele.
În continuare, același inculpat i-a remis suma de 250.000 euro judecătorului Toader Neculae din cadrul Judecătoriei Pătârlagele pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia în dosarul nr. 171/277/2011 care îi fusese repartizat spre soluţionare şi în care Ceteraş Gheorghe era parte.
În schimb, judecătorul Toader Neculae, prin exercitarea cu rea – credinţă a funcţiei, în perioada februarie 2011 – 12 aprilie 2011, a soluţionat dosarul civil nr. 171/277/2011, având ca obiect plângerea împotriva hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr. 353/25.08.2006, formulată de SC Ardeleana Forestiera SRL.
Magistratul a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5132,29 ha pădure (din care suprafaţa de 2.830,65 ha se afla la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti în proprietatea statului), în favoarea inculpatului Ceteraş Gheorghe, cumpărător al drepturilor litigioase de la SC Ardeleana SRL. Aceasta, în condițiile în care această societate nu deţinea în mod legal calitatea de titular al dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate şi nici nu s-a făcut dovada că societatea este continuatoarea sau succesoarea în drepturi a Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră.
Concret, judecătorul a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de Societatea Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră, chiar dacă nu toţi acţionarii Societăţii Anonime au înţeles să se constituie în aşa zisa noua formă asociativă, cauzând statului, în această modalitate, un prejudiciu în sumă de 89.787.721 lei (echivalentul a 21,7 milioane euro).
Inculpatul Feraru Ștefan, la începutul anului 2011, prin intermediul avocatului Vasile Mihail Cosmin, a primit de la Ceteraş Gheorghe, la instigarea inculpatului Beganu Paul, suma de 23.000 euro şi suma de 10.000 lei, pentru activitatea pe care acesta o desfășura în calitate de reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere Buzău – parte în dosarul nr. 171/277/2011 al Judecătoriei Pătârlagele.
În baza aceleiași rezoluții infracționale, la datele de 21 februarie 2011 şi 11 aprilie 2011, la instigarea inculpatei Buleandră Maria, inculpatul Feraru Ștefan, în calitate de consilier juridic – reprezentant al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarul nr. 171/277/2011 al Judecătoriei Pătârlagele, cu ştiinţă, nu a propus probe în cauză şi a solicitat:
– admiterea plângerii formulată de SC Ardeleana SRL împotriva Hotărârii nr. 353/25.08.2006 a instituţiei al cărei reprezentant era,
– reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5132,29 ha pădure, din care suprafaţa de 2830,65 ha se afla la acel moment în proprietatea statului, în favoarea inculpatului Ceteraş Gheorghe, cumpărător al drepturilor litigioase de la SC Ardeleana SRL, deşi această societate nu deţinea calitatea de titular al dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Legea 1/2000 şi nici nu s-a făcut dovada că societatea este continuatoarea sau succesoarea în drepturi a Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră,
– reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de Societatea Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră, chiar dacă nu toţi acţionarii Societăţii Anonime au înţeles să se constituie în aşa zisa noua formă asociativă,
– nu a recurat hotărârea pronunţată în dosarul nr. 171/277/2011, faptele având ca rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 89.787.721 RON (echivalentul a 21,7 milioane euro) şi totodată, obţinerea unui avantaj patrimonial pentru inculpatul Ceteraş Gheorghe în acelaşi cuantum.
De precizat, sunt și următoarele aspecte:
În același context, la începutul lunii mai 2011, inculpatul Lefter Alexandru în calitate de inspector şef al Inspectoratului Silvic Teritorial Focşani, a pretins inculpatului Ceteraş Gheorghe suma de 25.000 euro şi a primit de la acesta suma de 15.000 euro, în scopul semnării şi aplicării ştampilei instituţiei menţionate pe un titlu de proprietate eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău.
La data de 28.02.2011, inculpatul Moiseanu Eduard Gabriel a încheiat un contract de intermediere cu Ceteraş Gheorghe, utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiei sale de şef al Ocolului Silvic Nehoiaşu şi, respectiv, director tehnic al Direcţiei Silvice Buzău, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Prejudiciul, peste 2 milioane de euro
În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
De asemenea, s-a solicitat instanței de judecată instituirea aceleiași măsuri asigurătorii asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 5.055,87 ha și confiscarea următoarelor sume de bani, obiect al infracţiunilor de corupţie:
-1.000.000 euro, echivalentul în lei la cursul oficial B.N.R. la data executării, de la inculpatul Irimia Ion,
-1.000.000 euro, echivalentul în lei la cursul oficial B.N.R. la data executării, de la inculpatul Beganu Paul,
-250.000 euro, echivalentul în lei la cursul oficial B.N.R. la data executării, de la inculpatul Toader Neculae,
-15.000 euro, echivalentul în lei la cursul oficial B.N.R. la data executării, de la inculpatul Lefter Alexandru şi
-23.000 euro, echivalentul în lei la cursul oficial B.N.R. la data executării, şi 10.000 lei de la inculpatul Feraru Ştefan.