3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialOltean: Sigur că ştiam că sunt colonel. A fost o ofertă pe...

Oltean: Sigur că ştiam că sunt colonel. A fost o ofertă pe care a făcut-o Oprea, un dar

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu a cerut înaintarea sa la gradul de colonel în rezervă, aceasta fiind „o ofertă”, la vremea respectivă, din partea fostului ministru al Apărării Gabriel Oprea, un „dar” care nu i-a folosit la nimic, potrivit Mediafax.

Deputatul Ioan Oltean a fost întrebat de jurnalişti cum a ajuns colonel în rezervă. „Cum am ajuns colonel v-aş ruga să-l întrebaţi pe domnul fost ministru Oprea. Dânsul ştie, nu eu”, a spus Ioan Oltean.

Întrebat dacă nu a ştiut că este colonel, Oltean a răspuns: „Sigur că ştiam că sunt colonel, dar n-am solicitat, n-am beneficiat de niciun drept, nici nu ştiu pe unde e livretul militar. A fost o ofertă pe care a făcut-o ministrul Oprea la vremea respectivă, nu numai mie. A fost un dar, nu ştiu cum să-l numesc. Poate nu e termenul cel mai potrivit. Dacă m-a surprins? Da, am fost foarte surprins”.

Întrebat la ce îi foloseşte acest titlu, Oltean a răspuns: „La ce îmi foloseşte? La nimic. Nu mi-a folosit şi nu îmi foloseşte la nimic. N-am primit nimic în afară de livret, e vorba de colonel în rezervă. N-am trecut în CV, n-am beneficiat de niciun drept, am şi uitat de acest lucru, nu m-a interesat. N-am făcut nicio poză de grup, nici n-am fost îmbrăcat în haină militară”, a spus el.

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a adăugat că au fost 2.700 de înaintări în grad nu numai din rândurile politicienilor PDL, ci şi de la PSD şi PNL.

„Nu vreau să dezvoltăm acest subiect. Eu ştiu că ministrul are această posibilitate de a înainta în grad soldaţii şi ofiţerii în rezervă. În ce condiţii şi de ce a făcut-o, vă rog să-l întrebaţi pe domnul Oprea. Din ce ştiu eu, sunt 2.700 de înaintări în grad, foarte mulţi sunt de la PSD şi de la liberali. Inclusiv primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu (PSD), a fost înaintat în grad în acelaşi timp cu mine şi cu ceilalţi colegi ai mei”, a spus Oltean.

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a instituit prin ordin, în 22 iunie, o comisie pentru verificarea modului de înaintare în grad, în perioada 2010-2012, a cadrelor militare în rezervă, informa MApN, precizând că, la finalul analizei, Comisia va propune ministrului măsurile în consecinţă.

Antena 3 prezenta o listă cu numele a 66 de persoane publice – politicieni şi jurnalişti – care ar fi fost înaintate în grad în mod excepţional de fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea. Printre numele din listă se află cele ale lui Sorin Blejnar, Gheorghe Falcă, Robert Turcescu, Cezar Preda, Mihai Răzvan Ungureanu, Alexandru Lăzescu, Gheorghe Ştefan, Liviu Negoiţă, Mihai Răzvan Ungureanu, Ioan Botiş.

Cele mai citite

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă