La nici măcar o lună după semnarea pactului fiscal de către 25 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, acesta nu pare să valoreze mai mult decât hârtia pe care a fost scris. Dacă guvernului spaniol nu i-a luat decât două zile ca să îşi încalce angajamentul luat – premierul Rajoy anunţând un deficit bugetar de 5,8% şi depăşind astfel clar limita de deficit stabilită la 3% – Olanda, unul dintre cei mai vocali şi îndârjiţi susţinători ai austerităţii fiscale, a reuşit totuşi să respecte pactul timp de aproape o lună. Marţi, Biroul de Analiză a Politicii Economice al Olandei a anunţat că deficitul bugetar pentru 2012 şi 2013 va fi, probabil, de 4,6%, declarând că „Olanda se confruntă cu aceleaşi probleme ca Italia şi Spania”, după cum relatează cotidianul britanic The Telegraph.
Ziarul londonez adaugă, nu fără maliţiozitate, că cele două state vor fi probabil încântate de această veste, după ce au fost în repetate rânduri ţinta criticii batavilor din cauza deficitelor lor bugetare: în septembrie 2011, premierul olandez Mark Rutte şi ministrul de Finanţe Jan-Kees de Jager scriau într-un articol apărut în Financial Times că „trebuie să prevenim de acum încolo violarea legilor de către anumite ţări”; cei doi politicieni cereau ca statele respective să fie nevoite să predea controlul asupra bugetelor lor Comisiei Europene, subliniind că „ţările care nu vor să facă acest lucru pot alege să părăsească zona euro”.
Cu doar o săptămână în urmă, de Jager declara că pentru Spania „este absolut fezabil să găsească măsuri de reducere a deficitului cu 0,5%”, după cum relatează Wall Street Journal. Astăzi, ministrul de Finanţe al Olandei este nevoit să instituie el însuşi măsuri de austeritate pentru a economisi 16 miliarde euro – în condiţiile în care economia ţării sale va scădea în acest an cu 0,9% pe fondul unei stagnări a exporturilor datorată crizei financiare din zona euro. O situaţie dificilă pentru Olanda – care, după cum constată un analist economic citat de agenţia de ştiri Reuters, „după cât de dur a criticat alte ţări, nu este în poziţia să ceară acum Bruxellesului înţelegere”.