» Noul presedinte al Consiliului de Administratie al Oil Terminal este Vasile Miu, care a declarat ca, in ciuda crizei economice mondiale, cele mai importante investitii ale companiei vor continua.
Adunarea generala a actionarilor Oil Terminal l-a numit pe Vasile Miu in calitate de administrator si presedinte al Consiliului de Administratie, pe o perioada de patru ani, la numai cateva zile dupa ce ministrul Economiei, Adriean Videanu, il desemnase in fruntea companiei, ca director general. Una din principalele preocupari ale lui Vasile Miu va fi sa reduca efectele crizei economice mondiale asupra companiei. "Terminalul are o perspectiva frumoasa, dar trebuie sa trecem de aceasta perioada de criza. La Oil Terminal criza se simte prin faptul ca beneficiarii prestatiilor noastre au scazut volumul de marfuri tranzitate. La acestea se adauga si pornirea terminalului monoboy de la Midia. Luand in considerare toate aspectele, ne asteptam ca cifra de afaceri din acest an sa fie mai mica cu 25-30% fata de cea din 2008", a precizat Vasile Miu.
Acesta a adaugat ca, in ciuda scaderii incasarilor, o serie de investitii importante, atat pentru mediu, cat si pentru societate, vor continua. Este vorba in special despre scoaterea la suprafata a conductelor in depozitul sud, investitii care au inceput acum doi ani, mai dureaza doi si costa in total zece milioane lei. Totusi, unele variante de buget (care va fi adoptat de AGA cel mai tarziu in luna aprilie) prevad si disponibilizari de personal. Daca vor fi facute, acestea vor respecta conditiile incluse in contractul colectiv de munca, inclusiv acordarea de masuri compensatorii. Vasile Miu a precizat ca astfel de masuri se vor lua dupa consultarea sindicatului. Directorul general a precizat ca Oil Terminal nu are datorii la buget si nu va avea probleme financiare. Vasile Miu a ocupat in societate functia de director de mentenanta, din 2005.
La Oil Terminal criza se simte prin faptul ca beneficiarii prestatiilor noastre au scazut volumul de marfuri tranzitate." Vasile Miu