Preşedintele american Barack Obama s-a întâlnit marţi cu prinţul Emiratelor Arabe Unite, Sheikh Mohammed al Nahyan, care este totodată şi comandantul suprem adjunct al forţelor armate. Întâlnirea a avut loc în Biroul Oval şi presa nu a avut acces, iar purtătorul de cuvânt al Casei Albe a fost vag în declaraţiile de după, spunând că „cei doi lideri au avut discuţii productive asupra intereselor comune în regiune.”
Înaintea să-l viziteze pe Obama, Sheikh Nahyan a fost primit de consilierul pe probleme de securitate Janet Napolitano şi de secretarul apărării Robert Gates, cei trei discutând despre cooperare militară şi securitate în regiune. Potrivit agenţiei de ştiri a Emiratelor Arabe, „liderii au discutat despre relaţiile puternice şi ample care unesc cele două ţări, şi au promis să continue strâns cooperarea economică şi de securitate.” Mai exact, discreţie totală.
Întâlnirile de marţi vin după ce consilierul de securitate american Tom Donilon s-a consultat cu prinţul moştenitor la Abu Dhabi pe 13 aprilie, cei doi nereuşind să clarifice divergenţele cu privire la o serie de aspecte regionale, cea mai stringentă dintre ele fiind, desigur, poziţia Teheranului şi aşa zisele sale ambiţii de mare putere în zona Golfului.
„Cred că prinţul nu a primit răspunsuri satisfăcătoare de la secretarul apărării Robert Gates şi de la comandantul general CENTCOM, James Mattis, aşa că a încercat să îl convingă pe preşedinte cu privire la ce crede el că ar trebui să fie făcut în relaţia cu Iranul,” a declarat Simon Henderson pentru Al Arabya, expert american în problemele Orientului Mijlociu.
„Emiratele Arabe Unite consideră că SUA nu îi iau în serios pe iranieni. Din perspectiva arabilor, iranienii reprezintă o problemă majoră ce trebuie luată în calcul, în timp ce americanii sunt mai îngrijoraţi de noile libertăţi politice din regiune,” a spus Henderson.
Doar că SUA nu desconsideră Iranul, sau cel puţin aşa crede strategul George Friedman de la Stratfor. În opinia sa, tocmai teama de reacţie ofensivă a Iranului stă la baza recentei solicitări pe care SUA au făcut-o Irakului, cu privire la retragerea trupelor americane, care ar urma să aibă loc pe 31 decembrie 2011. Americanii au solicitat guvernului irakian să îşi exprime cât mai repede opinia cu privire la retragere, motivând că o astfel de operaţiune durează.
Friedman crede că la baza acestei presiuni stă tocmai fapul că SUA vor să rămână pe poziţii în Irak, în ideea că ar putea să urmărească îndeaproape mişcările Iranului, pe care îl iau tot mai în serios de când au început revoltele din lumea arabă.
Cei 170 000 de soldaţi americani aflaţi acum în Irak nu au putut stabiliza ţara, iar cei 20 000 care ar urma să rămână după retragerea programată în decembrie, ar avea doar un rol simbolic. Şi, în fond, un Irak destabilizat ar fi pradă uşoară pentru iranieni, care ar putea să ruineze tot ce au construit americanii de la încheierea războiului şi până acum, crede Friedman.
Singura ţară care ar putea lupta de partea Irakului într-o eventuală confruntare cu Iranul este Arabia Saudită, care susţine financiar grupurile irakiene sunite şi care este un rival clasic al Teheranului, dar nu are o armată terestră capabilă să ţină piept armatei iraniene. Mai mult, pe 18 aprilie, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat Arabia Saudită că ar putea fi invadată la rândul ei, ca pedeapsă pentru invazia saudiţilor în Bahrain. Astfel că saudiţii – dependenţi de protecţia SUA aşa cum SUA sunt dependente de petrolul lor – sunt foarte atenţi la reacţia Washingtonului în urma solicitărilor prinţului Emiratelor Arabe.
E greu de spus dacă iranienii joacă la calealma ameninţând Arabia Saudită, însă e şi mai greu de crezut ca armatele lui Mahmoud Ahmadinejad ar putea invada ceva, fără o reacţie fulgerătoare din partea Statelor Unite şi Israelului, în primul rând. Singurul lucru pe care îl pot face iranienii, ca răspuns la o eventuală agresiune militară, ar fi închiderea robinetelor de petrol şi aruncarea în aer a preţului barilului.
