17.4 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialO sută de opozanţi, arestaţi la Moscova în timpul unui miting pentru...

O sută de opozanţi, arestaţi la Moscova în timpul unui miting pentru alegeri anticipate

Aproape o sută de manifestanţi, între care şi scriitorul Eduard Limonov, au fost arestaţi luni la Moscova, în timpul unui miting al opoziţiei, care cerea alegeri prezidenţiale anticipate, denunţând victoria lui Vladimir Putin la scrutinul de duminică, relatează AFP, citata de Mediafax.

Coaliţia de opoziţie rusă, formată în urma mişcării de contestare a puterii, a cerut luni alegeri prezidenţiale anticipate, în cursul unui miting la care participau mii de persoane, la Moscova.

„Cerem prezidenţiale anticipate. Aceste alegeri sunt o farsă. Puterea nu este legitimă”, a declarat unul dintre liderii mişcării de contestare, Vladimir Rîjkov, citind în faţa manifestanţilor o rezoluţie a comitetului de organizare.

Premierul rus în exerciţiu Vladimir Putin, care a câştigat alegerile prezidenţiale de duminică, se confruntă cu o mişcare inedită de contestare după alegerile legislative din decembrie, marcate de numeroase fraude potrivit opoziţiei şi observatorilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă