Criza economică a început să scoată în evidenţă ceea ce e mai rău în om: intoleranţa, xenofobia şi fascismul. Ţările Europei par a nu fi învăţat nimic din războaiele secolului XX. Scăpată de sub control, criza economică poate genera regimuri autoritare. Priviţi la relativul succes al partidului Jobbik din Ungaria şi la cel al aşa-zisului Partid al Poporului de la noi, şi veţi şti la ce mă refer.
Cetăţenii români sunt identificaţi adesea în Europa cu ţiganii şi sunt discriminaţi ori persecutaţi ca cetăţeni second hand ai Europei. De aici a apărut un pueril curent antiţigănesc menit a demonstra că ţiganii nu sunt adevăraţi români, ci un fel de apatrizi certaţi, toţi, cu legea. Vedete TV, ziare cu pretenţii intelectuale, politicieni lipsiţi de idei (care încearcă să îşi facă un nume în politică uzând de trucul ieftin al aruncării vinei pe ţigani, suspecţii de serviciu ai ţării) îşi manifestă public dispreţul sau mânia faţă de ţigani. E chiar cool să iei în derâdere principiul corectitudinii politice. Dar ţiganul român este totuşi o replică – incompletă – a societăţii româneşti.
În timp ce asistăm la proliferarea acestei mode, rasismul, în special cel antiţigani, câştigă teren în România (ca, de altfel, în întreaga Europă): pe stadioanele de fotbal, pe stradă, la TV, în presă, la locul de muncă. În plus, iritarea, mânia la adresa ţiganilor sunt bune metode de a camufla realitatea economică şi incapacitatea statală de soluţionare a crizei sau de a lupta contra infracţionalităţii. Dosarele mari de corupţie şi criminalitate organizată pot fi uşor trecute cu vederea câtă vreme se alimentează ura contra minorităţii. Şi astfel, politicienii veroşi sau incompetenţi, precum şi infractorii cu gulere albe îşi continuă nestingheriţi afacerile, câtă vreme atenţia opiniei publice este concentrată pe falsa problemă a minorităţii.
Este facil – dar foarte periculos – să crezi că criza nu ţi se datorează, ci este generată de conjuncturi externe şi de elementele rele ale minorităţilor naţionale. Este comod să te revolţi contra ţiganilor, ca etnie şi colectivitate, considerându-i vinovaţi colectiv atât de mizeria din ţară, cât şi de imaginea negativă a tuturor românilor din străinătate (în plus, ţiganii nu ripostează colectiv, nefiind organizaţi şi neavând o cultură a lor, proprie). După procesul de la Nürnberg, ştim că nu există răspundere colectivă. În definitiv, nu ai alegerea familiei sau a „rasei” în care să te naşti, dar ai alegerea dacă să respecţi legea sau să o încalci. De aceea există răspundere juridică şi de aceea există păcat. Dacă unele persoane încalcă legea, fie că sunt ţigani, români sau maghiari, aceste persoane – şi nu colectivitatea din care provin – trebuie judecate şi pedepsite pentru infracţiunile lor. Răspunderea pentru încălcarea legii trebuie antrenată prin sistemul justiţiei statale, şi nu prin „justiţiile” populare. Şi nu e permis ca cineva să‑şi facă singur dreptate, pedepsind o întreagă comunitate pentru faptele unui individ. Căci ceea ce li se întâmplă ţiganilor în România li se întâmplă cetăţenilor români nevinovaţi în Italia, Franţa, Marea Britanie şi în alte ţări „civilizate” unde au ajuns imigranţi români, care sunt văzuţi acum ca fiind vinovaţi de reducerea drastică a locurilor de muncă ale băştinaşilor.
Este timpul pentru o reflecţie serioasă asupra acesteia. Criza economică, atât de prost gestionată în prezent de puterea politică românească, ar putea să toarne gaz peste acest foc. Ea antrenează şomaj şi tensiuni sociale sau etnice şi creează spaţii largi rasismului. S-a văzut ce s-a întâmplat în Italia, Germania şi România după marea criză economică din 1929-1933. S-au găsit „vinovaţii” de criză şi s-a ajuns la soluţia finală a holocaustului colectiv al evreilor şi al ţiganilor. România are un trecut fascist, pe care trebuie să şi-l asume ca să nu fie tentată să-l repete. E momentul să conştientizăm că, la mai mult de 60 de ani de la cel de-al doilea război mondial, România încă nu a recunoscut pogromurile evreieşti şi ţigăneşti de care s-a făcut vinovat statul român în acel trecut întunecat şi încă nu s-a construit un muzeu al holocaustului. Poate că a venit momentul pentru expiaţiunea României pentru acest păcat.
În România, respingerea ţiganilor şi dispreţul faţă de aceştia nu sunt încă probleme grave. Românii, în majoritatea lor, sunt şi trebuie să fie toleranţi cu minorităţile de orice fel din propria ţară. Este, cu siguranţă, momentul ca România să se arate lumii în postura ei obişnuită, de ţară tolerantă, în care minorităţile sunt la ele acasă.
Gheorghe Piperea este profesor la Facultatea de Drept
