» Ana Rus, artist plastic si muzeograf la Muzeul National Cotroceni, a primit medalia de aur a Salonului international de pictura si sculptura pentru doua dintre lucrarile de sculptura expuse aici.
Cannes-ul a avut anul acesta doi medaliati romani. Regizorul Cristian Mungiu, care a primit marele premiu Palme d'Or la Festivalul international de film, si artistul plastic Ana Rus, care a luat medalia de aur a Salonului international de pictura si sculptura ce are loc in orasul de pe Coasta de Azur.
Artista a castigat cu lucrarile Izvor si Geneza 1, aflate in prezent intr-o expozitie de sculptura intitulata "Atelier", deschisa la Muzeul de Arta din Cluj.
Pe firmament, alaturi de Mungiu
"Aceasta medalie de aur de la Cannes a fost o surpriza pentru mine si pot sa spun in acelasi timp o incununare a muncii mele, pentru ca nu este un secret sa-l spun, cred ca a fost cel mai mare dar de la Dumnezeu cu ocazia implinirii a 60 de ani de viata si o activitate de peste 30 de ani… La Salonul de pictura si sculptura de la Cannes au fost prezente 128 de tari, cu 589 de lucrari plastice. La sectia sculptura, am participat eu din partea Romaniei. Mai tarziu, mi s-a confirmat prin diploma trimisa postal ca am fost premiata cu medalia de aur… Ceremonia de decernare a fost pe 2 iunie, la Cannes, unde in acele zile s-a vorbit romaneste. In aceeasi masura, atunci s-a vorbit despre Romania, tara de unde este artista medaliata, precum si de filmul lui Cristian Mungiu", a spus Ana Rus.
Pe urmele lui Brancusi
Lucrarile sculptoritei expuse la Muzeul de Arta din Cluj sunt raspunsuri la intrebarile puse inca din copilarie, dupa cum recunoaste Ana Rus. "Totdeauna mi-am pus intrebarea cum a fost facuta lumea? Crescand si citind, chiar si Biblia intre timp, in mine a ramas aceasta dorinta de descoperire si am incercat sa dau raspunsurile prin ceea ce se vede astazi", a explicat artista plastica.
Intr-o expozitie din 2005, de la Muzeul National Cotroceni, cineva i-a scris in cartea de impresii ca a vazut in lucrarile de sculptura expuse de autoare o asemanare cu cele realizate odinioara de Constantin Brancusi. "M-am simtit onorata ca lucrarile mele sunt comparate cu cele ale lui Brancusi, dar nu e nici pe departe… Mai e pana sa ajung la o astfel de comparatie, mai am multe de spus in arta pana sa ajung acolo… Insa din pacate voi fi evacuata, din nou, din atelierul meu. Inca nu am spatiul unde voi crea pe viitor. Paradoxal, Cannes-ul imi ofera medalia de aur, iar Romania nu-mi poate da un spatiu. Este regretabil, dar asta e viata de artist…", a mai spus Ana Rus.