22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialO româncă, la un pas de optimi

O româncă, la un pas de optimi

Monica Niculescu s-a calificat în turul al treilea al Australian Open, cel mai bun rezultat al unui jucător român în competiţia de la Antipozi, din ultimii şapte ani.

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu, numărul 86 WTA, a învins-o, ieri, cu 6-4, 6-1, pe Ţvetana Pironkova (Bulgaria), cap de serie numărul 32 şi locul 36 în ierarhia mondială, şi s-a calificat în 16-imile competiţiei. Aceasta este cea mai bună performanţă din cariera ei de simplu la un turneu de Grand Slam şi totodată cel mai bun rezultat al unui jucător român în competiţia de la Antipozi din ultimii şapte ani.

Românca şi-a depăşit performanţa din 2009, când a fost eliminată în turul doi la Australian Open, dar şi pe cele similare de la Wimbledon, înregistrate în 2008 şi 2010.

Niculescu va avea o misiune dificilă, dar nu imposibilă în turul trei, în care va evolua împotriva italiencei Francesca Schiavone, favorita numărul 6 şi locul 7 WTA. Schiavone are în palmares atât titlul de câştigătoare a ultimei ediţii a turneului de la Roland Garros, cât şi două prezenţe în optimi, în 2006 şi 2010, la competiţia de Grand Slam găzduită de Melbourne Park.

Astăzi, alte două sportive din România vor încerca să pătrundă în primele 32 de jucătoare la Australian Open. Sorana Cârstea, locul 94 WTA, o va avea ca adversară pe Shahar Peer (Israel), favorita zece şi locul 12 WTA, în timp ce Simona Halep, locul 77 ATP, o va întâlni pe Alisa Kleibanova (Rusia), cap de serie numărul 24 şi poziţia a 23-a în ierarhia mondială.

Victor Hănescu, singurul nostru reprezentant pe tablourile masculine, a fost eliminat atât la simplu, cât şi la dublu. 

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...

Dacia reduce prețurile pentru majoritatea modelelor, în contextul unei piețe auto în declin

Prețurile modelelor Dacia pe piața din România au fost ajustate în contextul provocărilor economice și al scăderii cererii de automobile noi, cu reduceri semnificative...

Surpriza din tribune la Monaco – Barcelona. Michael Jordan, prezent la meci

Michael Jordan, legenda baschetului și considerat cel mai bun jucător din toate timpurile, a fost prezent pe Stade Louis II la meciul dintre AS...
Ultima oră
Pe aceeași temă