Primavara isi face aparitia in America, iar optimistii vad primii "muguri" ai revenirii de pe urma crizei financiare si a recesiunii. Lumea arata foarte diferit fata de primavara trecuta, cand administratia Bush afirma o data in plus ca vede "lumina la capatul tunelului". Metaforele se schimba, administratia se schimba, optimismul se pare insa ca nu.
Vestea buna e ca ne-am putea afla la finalul unei caderi libere. Ritmul declinului economic a scazut. Pragul cel mai de jos ar putea fi aproape – poate chiar la sfarsitul anului. Dar asta nu inseamna ca economia globala se indreapta spre o refacere robusta in viitorul apropiat. Faptul ca am ajuns in punctul cel mai de jos nu este un motiv pentru a abandona masurile dure luate in vederea revigorarii economiei globale.
Declinul urmeaza un model complex: o criza economica in combinatie cu una financiara. Inainte sa inceapa criza, americanii indatorati profund erau motorul cresterii globale. Acest model s-a defectat si nu va fi inlocuit prea repede – chiar daca bancile americane ar fi fost sanatoase, averea familiilor americane a fost totusi devastata, iar americanii se imprumutau si consumau crezand ca pretul caselor va creste la infinit.
Colapsul creditarii a inrautatit lucrurile; companiile, confruntate cu costuri mari ale creditelor si cu piete in declin, au reactionat rapid reducand din balast. Comenzile au scazut brusc – cu mult peste proportia scaderii PIB –, iar acele tari care depindeau de bunuri de investitie si bunuri de consum de folosinta indelungata (cheltuieli ce pot fi amanate) au fost lovite extrem de puternic.
Este probabil ca vom asista la o revenire in unele dintre aceste sectoare, pornind de la un minim atins la finele anului 2008 si inceputul anului 2009. Dar sa ne uitam la datele fundamentale: in SUA preturile imobiliare continua sa scada; milioane de familii sunt sub linia de plutire, pentru ca valoarea ipotecilor depaseste pretul pietei; somajul creste, sute de mii de someri ajungand la sfarsitul perioadei de 39 de saptamani de asigurare de somaj. Statele federale se vad nevoite sa concedieze lucratori fiindca veniturile din impozite s-au prabusit.
Sistemul bancar a fost supus de curand unei analize pentru a vedea daca bancile sunt suficient de capitalizate (un fel de stres-test care nu implica nici un stres), iar unele dintre banci n-au trecut examenul. Dar, in loc sa salute ocazia de a se recapitaliza, poate si cu ajutor guvernamental, bancile par sa prefere o abordare in stil japonez: ne descurcam noi cumva.
Banci "zombie" – moarte, dar pasind in continuare in lumea celor vii – pariaza pe inviere, dupa cum spunea Ed Kane intr-un citat nemuritor. Repetand catastrofa "Savings&Loan" din anii 1980, bancile opereaza cu o contabilitate putreda (li s-a permis, de pilda, sa nu inregistreze deprecierea activelor, in baza fictiunii ca ar putea fi pastrate pana la maturitate si sa-si recapete intr-un fel sanatatea). Mai rau, li se permite sa se imprumute ieftin, in baza unor garantii slabe de la Rezerva Federala a SUA, si sa faca in schimb plasamente riscante.
Unele dintre banci chiar au raportat venituri in primul trimestru din 2009, bazate in special pe o contabilitate tinuta cu mana lejera si profituri din plasamente (a se citi: speculatii). Dar cu asta economia nu se va repune repede pe picioare. Iar daca pariul nu tine, costul pentru contribuabilul american va fi si mai mare.
Si guvernul american pariaza pe mica descurcareala: masurile luate de Rezerva Federala si garantiile guvernamentale inseamna ca bancile au acces la fonduri ieftine, iar dobanzile la care bancile acorda imprumuturile sunt ridicate. Daca nu se intampla nimic rau – adica pierderi din ipoteci, imobiliare industriale, credite pentru afaceri si carduri de credit –, bancile s-ar putea sa treaca bine peste aceasta perioada fara sa mai aiba parte de vreo criza. In cativa ani bancile se vor recapitaliza, iar economia se va intoarce la normalitate. Acesta e scenariul roz.
Experienta din alte state ale lumii sugereaza insa ca avem de-a face cu o perspectiva riscanta. Chiar daca bancile ar fi sanatoase, procesul de reducere a expunerii si pierderile financiare asociate indica faptul ca e mai plauzibil ca economia sa fie in continuare slabita. Iar o economie slabita inseamna cu maxima probabilitate alte pierderi pentru banci.
Problemele nu se intalnesc doar in SUA. si alte tari (de exemplu, Spania) se confrunta cu propriile crize imobiliare. Europa de Est are problemele ei, care vor afecta probabil bancile occidentale superexpuse. Intr-o lume globalizata, problemele intr-o componenta a sistemului ajung repede si in alte parti.
In crizele precedente, cum ar fi cea din Asia de acum un deceniu, revenirea a fost rapida, pentru ca tarile afectate s-au salvat prin exporturi si si-au recastigat prosperitatea. Dar acum avem un declin global sincronizat. America si Europa nu se pot salva din situatia sumbra prin exporturi.
A repara sistemul financiar este o conditie necesara, dar nu suficienta, pentru ca economia sa-si revina. Strategia americana de repunere pe picioare a sistemului financiar este scumpa si injusta, pentru ca ii rasplateste pe cei care au cauzat dezastrul financiar. Dar exista o alternativa prin care jocul ar putea respecta regulile unei economii de piata normale: o transformare a datoriilor in actiuni.
Cu o asemenea transformare s-ar putea restabili increderea in sistemul bancar, iar creditarea ar putea fi repornita cu costuri mici sau chiar zero pentru contribuabil. Nu e nici complicat, nici cine stie ce noutate. Detinatorii de obligatiuni nu ar fi incantati – evident, ei ar prefera sa primeasca un cadou de la guvern. Dar pentru banii publici exista utilizari mai inteligente, cum ar fi o noua runda de programe de stimulare.
Orice declin se termina odata si odata. Intrebarea e cat va dura si cat de profund va fi. In pofida unor muguri primavaratici, ar trebui sa ne pregatim de inca o iarna grea: e momentul sa aplicam planul B in restructurarea sectorului bancar si sa mai luam o doza de Keynesiacilina.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
