Misterul capului indianului apas Geronimo, despre care se spune ca ar fi fost furat de bunicul presedintelui Bush, a pus pe jar cateva publicatii serioase din SUA si Europa, banuindu-se ca relicva ar fi folosita in ritualurile societatii secrete „Craniul si Oasele” a elitistei universitati Yale. Povestea aparuta in The Wall Street Journal si in ziarul italian La Repubblica incepe in anul 1909, cand ultimul erou al rezistentei indiene impotriva „omului alb”, capetenia apasa Geronimo, zis si „Geronimo cel Groaznic” sau „Cel care Casca”, a murit in captivitate la Fort Sill, in Oklahoma. Acolo unde zece ani mai tarziu isi facea stagiul militar Prescott Bush, un tanar ofiter de artilerie, apoi un important senator acuzat de FBI ca a facut afaceri cu bancherii lui Hitler in timpul razboiului cu Germania. Potrivit legendei (sau istoriei?), bunicul actualului presedinte american ar fi profanat mormantul indianului si ar fi luat cu el capul, pentru a-l incredinta societatii „Skull and Bones”. Creata acum doua secole de studentii de la Yale, aceasta a reunit multe nume mari din America, devenite simboluri ale puterii politice si sociale – inclusiv George W. Bush si fostul sau contracandidat la prezidentialele din 2004, John Kerry. In favoarea legendei razboinicului decapitat pledeaza o scrisoare din 1918 a unui „bonesman” (cum sunt numiti membrii societatii) care isi informeaza confratii ca tigva a fost luata din Fort Sill, „iar acum se afla in siguranta in mainile noastre”. De altfel, in anii '80 apasii ar fi purtat tratative pentru restituirea craniului cu Jonathan Bush, un unchi al lui George W. Rezultatul: apasii au primit o cutie cu oase umane insotita de o scrisoare anonima cu dedicatia: „Din partea familiei Bush”. Adevarul s-ar putea afla deschizandu-se mormantul. Dar, pentru sefii indienilor din Oklahoma, acesta ar fi un sacrilegiu intolerabil, care ar atrage o mare nenorocire. Desi – noteaza La Repubblica – Geronimo pare sa fi adus mai mult nenoroc propriilor descendenti decat profanatorilor.