Organizaţia islamistă Tehrik-e-Taliban Pakistan a infirmat în această dimineaţă vestea că Osama bin Laden a fost ucis de trupele speciale americane, spunând că acesta s-ar ascunde, în continuare, în Pakistan, potrivit televiziunii pakistaneze Geo TV.
Cu toate acestea, surse ale serviciilor secrete pakistaneze, citate de Geo TV, au indicat că liderul Al Qaeda a fost ucis în cursul unei operaţiuni a forţelor pakistaneze, după doborârea unui elicopter pakistanez, în zona Sikandarabad, la cel puţin 50 de kilometri nord de Islamabad.
Tehrik-e-Taliban Pakistan are legături strânse cu Al Qaeda, furnizându-i deseori bani şi armament.