Oamenii de ştiinţă de la Institutul Smithsonian din America au descoperit fosilele unei noi specii de dinozaur care ar putea face legătura între dinozaurii prădători şi speciile care au apărut mai târziu cum ar fi Tyrannosaurus rex. Noua specie descoperită în timpul lucrărilor la un site arheologic- Ghost Ranch din New Mexico a fost numită Daemonosaurus chauliodus.
Prima parte a numelui său este un derivat al cuvântului „daemon” sau fiinţă supranaturală, iar celălat cuvânt- chauliudus provine dintr-un cuvânt grecesc şi face referire la dinţii mari ai dinozaurului.
Daemonosaurus era un carnivor cu dentiţie proeminentă care se deplasa biped şi avea statura unui câine mare, potrivit revistei TIME. Oamenii de ştiinţă au mai spus că dinozaurul avea ochii foarte mari, probabil pentru a-i folosi în timp ce vâna noaptea.
Noua specie de dinozaur a trăit acum 205 milioane de ani în era Triasic, dar caracteristicile sale erau mai avansate decât predătorii din aceea perioadă. Deschizătura dintre nasul şi ochii dinozaurului este specifică speciilor mai târzii precum Tyrannosaurus rex, trăsătură care indică poziţia intermediară a noii specii pe scara evoluţională.
Astfel, Daemonosaurus este veriga lipsă dintre primii dinozauri de pradă din America de Sud şi dinozaurii terapozi de mai târziu, potrivit cercetătorului Hans Sues- curatorul departamentului de paleontologia vertebratelor de la Muzeul de Istorie Naturală – Smithsonian. „O trăsătură care indică acest lucru este prezenţa cavităţilor pe unele vertebre ale gâtului dinozaurului care sunt asociate cu structura sistemului respirator”, a mai spus Sues.
Cercetătorii spun că dinozaurul a dispărut în timpul unei activităţi vulcanice intense care a avut loc acum 200 de milioane de ani când continentele s-au separat. Majoritatea dinozaurilor au supravieţuit calamităţii ( şi au murit acum 65 de milioane de ani când un asteroid a lovit Pământul), dar este posibil ca Daemonosaurus să fi dispărut în acel moment.
„Noua descoperire arată că mai sunt multe specii de dinozauri care aşeapă să fie găsite, chiar şi aici, în America. Oamenii cred că aceste rămăşite pot fi găsite doar în locuri îndepărtate, dar putem găsi noi specii de dinozauri chiar şi aici”, a declarat Sues pentru CNN.