O nouă ocazie de a face ordine în proiectele IT ale statului. Un nou eşec? | OPINIE

Ministerul Comunicaţiilor nu a avizat, pentru moment, proiectul de ordonanţă privind crearea Agenţiei Naţionale de Servicii Electronice şi Cloud (ANSEC). O astfel de instituţie ar urma să răspundă de toate sistemele IT ale statului, de interconec­tarea şi schimbul de date între instituţii. Ministerul intenţionează să susţină „un proiect care să cores­pundă exigenţelor pe care şi le propune iniţiatorul, dar şi compatibil cu cadrul general în care acesta îşi desfăşoară activitatea“.

Sunt antreprenor IT, cunosc destul de bine domeniul şi am avut curiozitatea să citesc textul ordonanţei. Aşa că m-am gândit să fac o analiză nu foarte profundă, din moment ce nu ştim care va fi textul final, dar în care să semnalez o serie de aspecte pe care le consider importante. Şi pozitive, şi negative. Să le luăm pe rând.

Ideea unificării sub o singură agenţie/entitate a tot ce înseamnă digital în România nu este deloc rea. Momentan, nu avem informaţii despre cum va arăta acest demers şi, mai ales, cum o să fie structurate proiectele din subordine. De pildă, în Marea Britanie s-a întâmplat un lucru similar. În primul rând, toate website-urile aparţinând statului au fost uniformizate ca structură. De exemplu, submeniul “Cariere“, unde poţi găsi oportunităţi de angajare la stat, este aşezat în aceeaşi poziţie, indiferent cărei instituţii îi aparţine website-ul. Dacă ai nevoie de un formular, vei şti că, indiferent de instituţie, îl vei găsi în acelaşi loc pe site.

Găzduirea tuturor site-urilor şi aplicaţiilor într-un singur loc scade automat costurile şi creşte calitatea serviciului. Menţinerea acestor sisteme necesită personal foarte bine pregătit. Statul lucrează cu oameni foarte slab pregătiţi. A se vedea câte sisteme informatice ale statului nu prea merg.

Pe de altă parte, exis­tă o explicaţie logică: o primărie sau instituţie mică, săracă, nu-şi poate permite să plătească asemenea oameni. În plus, astfel de oameni nici nu prea au ce face într-un astfel de job mare parte din timp. Oamenii buni, chiar dacă îi plăteşti bine, nu vor sta pe un job la stat, dacă nu lucrează şi nu învaţă continuu.

Astfel că unificarea serviciilor IT într-o structură centralizată este o idee bună cu o singură condiţie: să fie angajaţi oameni competenţi, care să fie plătiţi la nivelul industriei şi să li se dea libertatea de a-şi pune în valoare abili­tățile şi, nu în ultimul rând, să aibă criterii clare după care vor fi evaluaţi. O paranteză: mi-a povestit cineva că, la un moment dat, s-a pus problema adu­cerii unor manageri din mediul privat care să conducă companiile statului. A fost adus primul manager, care a discutat cu ministrul de profil şi cu premierul de la acea vreme. Cei doi i-au aprobat planul de management. La un moment dat, mana­gerul a întrebat care sunt criteriile de performanţă. Cât să scadă pierderile, care să fie profitul etc. Ministrul i-a răspuns: „Să nu dai pe nimeni afară“.

Revenind, dacă va fi înfiinţată o astfel de agenţie, dar oamenii care vor lucra aici vor primi salarii de 2.000-3.000 de lei, în condiţiile în care salariile în domeniu încep de la 5-6.000 de lei, o să avem un proiect minunat pe hârtie, dar, în realitate, va fi doar o nouă metodă de sifonat banii.

De asemenea, prin integrarea şi uniformizarea tu­turor site-urilor, dacă se face o analiză profesionistă a modului în care cetăţenii interacţionează cu statul, vom putea fi capabili să dimensionăm aparatul de stat după nevoia cetăţeanului.

Un alt obiectiv este, din ce am citit, o mai mare transparenţă, accesul facil la cât mai multe informaţii pu­blice. Sună foarte bine, dar nu se specifică ca aceste informaţii publice să fie disponibile centralizat, într-un format uşor de integrat şi citit de către software-uri. De ce spun asta? Deoarece este imposibil ca însuşi textul deciziei de înfiinţare a ANSEC, care este o informaţie de interes
public, să fie parcurs de un soft specializat. Asta pentru că documentul disponibil în format PDF care poate fi citit de software-uri specializate este imposibil să fie citit, fiind, de fapt, o colecţie de imagini scanate ale documentului.

Aţi putea spune că este o chestiune măruntă, dar cred că este cel mai bun mod de a ascunde, în mod transparent, toate matrapazlâcurile. Ca să nu mai vorbim că pot fi plasate în zone ale site-ului foarte greu accesibile şi inse­rate printre informaţii irelevante. În acest fel, este satisfăcută o cerinţă europeană de a da publicităţii informaţii importante din activitatea statului, dar imposibil de găsit. Câte anunţuri de licitaţii nu au fost făcute „publice“ în acest fel…

Un alt aspect: printre criteriile de eligibilitate pentru posturile de preşedinte şi vicepreşedinte ANSEC este menţionat: „Să aibă studii superioare într-unul dintre domeniile: mate­matică, informatică, automatizări, calculatoare, electronică, telecomunicaţii, economic sau juridic“. De ce ar trebui să aibă studii superioare în domeniul juridic în condiţiile în care el este responsabil de Agenţia Naţională de Servicii Electronice şi Cloud (ANSEC)? Cred că este o capcană. În România, cele mai multe doctorate/plagiate au fost în domeniul juridic. Dacă stau bine să mă gândesc, poate se doreşte crearea unei ferestre pentru aceştia de a conduce ANSEC.

De asemenea, se solicită „cel puţin 5 ani experienţă relevantă în domeniul implementării sau al ex­ploatării resurselor specifice tehnologiei informaţiei, telecomunicaţiilor, electronicii ca resurse principale pentru furnizarea de servicii digitale“.

Problema este că nu se specifică ce înseamnă experienţă relevantă. De exemplu, administrator al unui blog/site specia­lizat în informaţii juridice sau turistice reprezintă o experienţă relevantă? Teoretic, îndeplineşte criteriul, dar mă îndoiesc profund că un asemenea om poate gestiona o stra­tegie naţională. Ar fi fost normal să se fi cerut experienţă de „business ana­list“ sau „project manager“ la proiecte cu minimum 10.000 utilizatori sau la proiecte folosite simultan de minimum 1.000 de utilizatori, ori care gestionau minimum 1 petabyte de date structurate şi nestructurate.

Pe de altă parte, observ că Guvernul urăşte atât de mult multinaţionalele încât refuză să preia lucrurile bune de la ele. De pildă, postul de şef ANSEC este similar ca răspundere şi complexitate cu cel al unui director general la o bancă sau o firmă mare. În acest caz se cer 15 ani de experienţă relevantă. Dacă te gândeşti bine, un om la 30 de ani poate avea cunoştinţele necesare, dar să nu aibă experienţă su­ficientă pentru a ocupa un asemenea post.