Luna viitoare, cel de-al treilea contingent de infanteristi apartinand Batalionului 341 Topraisar va incheia misiunea de mentinere a pacii in provincia Kosovo. Desi initial MApN stabilise ca batalionul constantean sa asigure patru schimburi de militari in tabara KFOR, de curand s-a hotarat ca misiunea sa fie incheiata cu patru luni mai devreme. Al patrulea si ultimul contingent KFOR nu va mai pleca spre fosta Iugoslavie. Detasamentele KFOR sunt formate din cate 86 de militari si stau cate patru luni in strainatate. Colonelul Vasile Vreme, comandantul Batalionului 341 Topraiar, a precizat ca dupa incheierea „etapei” Kosovo, militarii vor pleca intr-o alta misiune internationala.
Deocamdata nu s-a stabilit viitoarea locatie de peste hotare a infanteristilor de la Topraisar, insa cel mai probabil, daca batalionul va „lucra” sub steagul NATO, li se va incredinta o misiune de mentinere a pacii in Afganistan. Irakul nu a iesit complet din calcul, insa, date fiind problemele existente in privinta participarii Romaniei cu forte in zona de conflict si calendarul de retragere a trupelor, sunt sanse mici ca B 341 sa „prinda” misiuni in Orientul Mijlociu. In plus, misiunile in Irak sunt considerate cele mai periculoase si sunt incredintate unitatilor speciale.
Revenind la Kosovo, „Rechinii albi” s-au achitat fara probleme deosebite de toate sarcinile. Ei sunt cazati intr-o tabara italiana si executa o gama larga de misiuni, incepand cu asistenta umanitara, escorta VIP si terminand cu colectarea armamentului de la populatia civila.
B 341 a spart gheata
Batalionul 341 a fost primul din fosta Brigada 34 Mecanizata Dobrogea care a participat la o misiune reala internationala. Totodata, unitatea de la Topraisar a ramas cea mai activa componenta constanteana a brigazii, care de curand s-a mutat cu comandamentul in apropiere de Bucuresti. Majoritatea unitatilor Brigazii 34 au fost reorganizate, unele chiar desfiintate, dar unitatea „Rechinilor albi” a scapat neatinsa datorita in principal atingerii gradului de compatibilitate cu structurile NATO.