8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE Oprescu ar urma să fie transferat la Spitalul Fundeni. Poliția NU...

UPDATE Oprescu ar urma să fie transferat la Spitalul Fundeni. Poliția NU confirmă informația

UPDATE 17.31: Sorin Oprescu va fi internat, joi după-amiază, la Institutul Oncologic, au declarat surse medicale pentru Mediafax. Edilul suspendat al Capitalei va efectua o investigație la un computer tomograf, la Centrul Oncologic de Diagnostic şi Tratament Fundeni. 

Sursele citate au precizat că investigaţia trebuie făcută cu substanţă de contrast, care conţine glucoză, de aceea vor fi luate toate măsurile pentru ca starea lui Oprescu să nu se agraveze pe durata investigaţiilor, având în vedere că el suferă de diabet.

Sorin Oprescu va sta internat, sub pază, într-o rezervă din clinica de chirurgie toracică a Institutul Oncologic Bucureşti, au mai spus sursele citate.

–––

UPDATE 14.00. Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, ar urma să fie transferat la Spitalul Fundeni, pentru a i se face un set de analize medicale şi a fi supus unor investigaţii de specialitate, au declarat, pentru Mediafax, avocații săi. Pe de altă parte, informaţia nu a fost confirmată de reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

––

Lui Oprescu i-ar fi fost depistat un nodul la un plămân, care ridică suspiciuni privind un posibil cancer, spun avocaţii edilului.

Șefa Serviciului de presă al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat, pentru Mediafax, că ”până la acest moment, nu avem nicio recomandare scrisă cu privire la persoana lipsită de libertate”. 

–-

O nouă cerere de internare a lui Sorin Oprescu a fost respinsă. Medicii Ministerului de Interne au considerat că nu se impune o nouă internare, iar Poliţia i-a transmis edilului suspendat că poate beneficia de tratament doar în cabinetul medical din Arest, potrivit digi24.ro. 

Citeşte şi: Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, rămâne în arest

Potrivit DNA, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din Municipiului București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului București. 

Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea. 

Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, precum și pentru Primar.

La data de 05.09.2015, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la un număr de patru denunțători pentru edilul municipiului Bucureşti.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Franța acuză Rusia de manipularea influencerilor pentru propagandă pro-rusă

Franța a acuzat Rusia de angajarea a mii de influenceri europeni pentru a răspândi mesaje pro-ruse, inclusiv în țări precum România. Declarația a fost făcută...

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...

Costul cozonacului de Crăciun 2024: cifre furnizate de INS

Cozonacul, fie el preparat acasă sau cumpărat din magazin, rămâne un element central pe masa de Crăciun. În magazine, prețul acestui desert începe de...
Ultima oră
Pe aceeași temă