Speculatia de mai sus, recent vehiculata in presa centrala, viza potentialul rol de mediator jucat de Romania in cadrul „razboiului civilizatiilor”, al carui spectru continua sa persiste la orizont.
Ce-i drept, istoria ofera unele certe semne de repetare Ð diferite sisteme sociale, state puternice, imperii vechi sau noi sunt din nou inclestate intr-o confruntare desfasurata fie in Europa de Sud-Est, fie la portile ei. Focare de conflict exista, din nefericire, arhisuficiente. Rusia isi (re)proclama barbaria printr-un amestec flagrant in treburile Georgiei, exercitand totodata presiuni asupra Moldovei. Refuzul Serbiei de a preda controlul de jure asupra provinciei Kosovo poate fi trecut tot in contul Kremlinului. Ajunge ca Moscova sa ofere o infima parte a resurselor sale energetice pentru ca Belgradul sa accepte, probabil, sustinerea Kremlinului – mai eficace (si mai lesne de distribuit) decat cea acordata Romaniei de UE din 2001 incoace. Ar fi, intr-adevar, o mare ironie a sortii daca Putin va bate Occidentul cu propriile sale arme, concluzionand ca a sosit timpul sa faca pe binefacatorul regiunii atrase, de aceasta data, in orbita Moscovei prin decizii voluntare si nu prin presiuni.
Situatia din Marele Orient Mijlociu este una si mai alarmanta. S-a sugerat ca Romania ar putea face uz de legaturile stabilite cu Iranul si teritoriile palestiniene pentru a impiedica accentuarea antagonismului dintre cele doua state, pe de o parte, si Occident, pe de alta, sau pentru a preveni pactizarea Teheranului cu Moscova. Deja in trecut, unele state mici reuseau sa detina un asemenea rol crucial Ð Norvegia, bunaoara, a contribuit major la eforturile de mediere duse in vederea aplanarii conflictelor din Orientul Mijlociu si Sri Lanka. Dar pentru ca astfel de demersuri sa aiba efectul scontat, mediatorul trebuie sa posede o serie de calitati de care Romania nu pare sa dispuna, cel putin deocamdata.
In acest sens, un ministru de Externe dotat atat cu propensiune, cat si cu resursele necesare ramane un factor determinant. Eficienta MAE al Romaniei a sporit in mod cert, dar mai ramane cale lunga de strabatut pentru diplomatii romani pana cand se vor putea incumeta sa preia o asemenea responsabilitate. Iar stabilitatea si continuitatea politicii nationale reprezinta un alt primat. Trebuie ca politica unui stat implicat intr-un proces de mediere sa fie caracterizata de continuitate – indiferent de alternantele petrecute la guvernare -, de capacitatea transcenderii limitarilor politicii cotidiene. Cat timp persista debandada din politica ei interna, Romania va fi incapabila sa-si valorifice delicata pozitie geopolitica. Nu in ultimul rand, profesia de politician va trebui exercitata de personaje semnificativ mai principiale, posesoare ale unui real simt al raspunderii fata de comunitate si orientate spre separarea propriei agende politice de variile interese si ambitii personale. Pentru a putea prelua rolul brokerului onest ce constituie interfata unei regiuni astfel macinate, Romania va trebui sa probeze mai intai ca eforturile ei nu reprezinta, de fapt, o pastisare a demersurilor duplicitare ale lui Ceausescu, de instigare a Estului impotriva Vestului, a lui Arafat impotriva lui Begin etc.
De altfel, Romania ar trezi exclusiv suspiciuni daca, odata intrata in prestigiosul club euroatlantic, diplomatii ei ar bate din usa in usa, purtand negocieri sau batand palma cu fel de fel de indivizi dubiosi. In vederea apararii valorilor occidentale, Romania va trebui sa demonstreze mai intai ca le-a imbratisat, ca si le-a insusit ca atare, ca le ramane fidela si in momente de dificultate. Cozmin Gusa a adus un involuntar, dar inestimabil serviciu tuturor diplomatilor, analistilor si observatorilor politici externi atunci cand explica cat de puternica este, de fapt, tentatia romaneasca de promovare a unor aliante separate – in cazul sau una international ortodoxa extinsa direct pana la Moscova, spre certa satisfactie a spiritului raposatului Petru Groza.
Romanii pot castiga respectul Occidentului demoralizat prin punctarea invatamintelor trase din propria experienta istorica nefasta, insistand ca atare asupra apararii ratiunii si libertatilor aflate la baza marilor valori. Astfel, prestigiul Romaniei ar creste considerabil, in contextul in care si alte state vecine, foste comuniste, se pronunta raspicat pentru primatul libertatii si tolerantei in fata noilor forme de irationalitate si superstitii, generatoare ale multora dintre barbariile prezentului. Trendurile postmoderniste de rationament si comportament elucideaza in buna parte motivele pentru care formatorii de opinie occidentali si elitele vestice au cazut deseori prada tentatiei de a ceda in fata unor forte autoritare Ð fie ele din cadrul propriilor societati sau din exterior, inclusiv din Est Ð si sa recurga la compromisuri in esenta inacceptabile.
Batalia pentru cucerirea sufletului occidental trebuie purtata inainte ca Romania sa reflecte la exotice roluri-cheie detinute in cadrul diplomatiei mondiale. In baza tragicei experiente traite secolul trecut, tara dispune de autoritatea morala necesara pentru a-si face auzita vocea. Dar va trebui mai intai sa faca ordine in propria ograda. Romania va deveni, din punct de vedere al diplomatiei internationale, o Norvegie a Balcanilor abia atunci cand politicienii ei renunta la un comportament Ð inter si intrapartinic, precum si fata de cetateni Ð ce ar fi fost perceput drept jenant pana si de batranii vikingi.
Tom Gallagher, profesor
la Universitatea din Bradford, Marea Britanie
