Acestea au fost cuvintele unui participant la teribila fiesta de 1 Decembrie plus pom de Craciun anticipat, care a asediat Piata Unirii la sfarsitul saptamanii trecute. Mai toata lumea, de la ziaristi pana la antropologi, se-ntreaba: care sa fie cauza acestui fenomen colectiv surprinzator, inexplicabil? Unii s-au oprit la distorsiunea creata prin ocuparea unui spatiu prea mic de un numar prea mare de oameni. Cu sau fara organizarea primariei si a politiei, rezultatul nu putea fi altul. Altii constata ca romanii nu stiu sa se comporte in public, devin foarte usor agresivi si victime ale agresiunii celorlalti, in acelasi timp. Rezultatul nu poate fi decat haosul absolut. Cand zeci de mii de oameni ies cu masina in acelasi timp sau coboara din metrou, la aceeasi ora si in aceeasi statie, cat mai aproape de pomul laudat, avem apoi, s-a mai spus, in primul rand o problema a incapacitatii de autoorganizare, care tine de lipsa celor 700 de ani de-acasa. Lasand la o parte efectele acestei concentrari spectaculoase de multime, adica haos, femei calcate in picioare, zeci de copii pierduti, politie neputincioasa, suntem totusi in situatia de a cauta si alte explicatii.
Sambata, 1 Decembrie 2007, a fost aniversarea Unirii din 1918, iar locul marelui tumult se numeste Piata Unirii. Un primar pragmatic, sustinut de o banca cu imaginatie, a ales sa ilumineze bradul de Craciun in aceeasi seara. Era sambata, iar ziua a fost neobisnuit de luminoasa si calda pentru acest anotimp. Sarbatoarea nationala a fost in ultimii ani defavorizata de meteorologie si confiscata de oficialitate. O reteta antipopulara prin definitie. Tancurile si blindatele au dereglat traficul timp de doua zile, pe o axa centrala, pentru repetitii, iar chiar in ziua cu pricina protagonistii manifestatiei ramasesera oricum doar oficialitatile. Chiar mai grav: politicienii, dupa anii in care au folosit ziua nationala ca prilej de huiduieli, au optat acum sa se ignore cu seninatate. Era imposibil ca prelungirea excesiva a despartirii zilei nationale, intre blindate victorioase, oameni indiferenti si cerul inchis deasupra lor, sa nu devina la un moment dat un detonator al energiilor excluse, ignorate, cenzurate. Cum bine stim, multimile au ceasul lor misterios, "the finest hour", poate chiar un suflet sau un instinct care depaseste suma fizica a celor care le alcatuiesc. S-a intamplat si la Revolutie, in decembrie 1989, cand acele zile blande, fara frig si zapada au tinut mai usor oamenii in strada. S-a spus ca timpul favorabil ar fi existat si in zilele de ianuarie 1859, cand la Iasi si Bucuresti muntenii si moldovenii si-au impus domnitorul. In ciuda vremurilor, dar cu ajutorul vremii.
Poporul foloseste momentele favorabile, care nu sunt aceleasi cu momentele dorite de stapani sau de organizatori.
Exista apoi o dorinta puternica a oamenilor de a fi impreuna cand au nevoie unii de altii, chiar si atunci cand nu se pregatesc pentru aceasta intalnire. Poate ca un astfel de moment apare mai ales atunci cand pastorii comunitatii nu mai reusesc sa (se) solidarizeze, ci doar sa (se) invrajbeasca. Bucuria colectiva, spiritul de chermeza, o anumita energie spontana a iesirii, cu mic, cu mare, la luminatie, la propriu, si la figurat, isi creeaza ocazia sau debuseul cand te astepti mai putin. Din toate aceste motive, probabil, Piata Unirii din Bucuresti s-a transformat in mod fenomenal, pentru cateva ore, intr-un naprasnic topos de compensare: pentru toate scurtcircuitele coerentei sociale si motivarii colective produse de o democratie infirma, pentru impunerea unor simboluri false, partiale sau fortate, inapte de mobilizare emotionala, pentru parcelarea abuziva a comunitatii metropolitane, prin blocarea traficului ca regula de viata cotidiana (ca si cum bucurestenii si-ar fi spus: "Acum va blocam noi pe voi!"), pentru acuzatiile repetate ca romanii nu sunt in stare sa participe masiv la vot sau referendum. Iarba verde a fost inlocuita acum de cel mai inalt brad metalic de Craciun din Europa (care tine loc si de satisfactia imposibila a europenizarii propriu-zise), ziua scurta si mohorata de decembrie a fost prelungita de caldura si duminica de a doua zi, iar absenta politicienilor si a blindatelor i-a readus oarecum pe copii langa parintii lor, privitori egali si liberi ai intamplarii. "Marea de oameni dornici", cum spunea acel bucurestean deunazi, se zbate de mult in Romania, intr-o lunga si nerasplatita asteptare. Asteapta salarii mai mari si preturi mai mici, orase si parcuri curate si spatioase, spitale si scoli primitoare, sarbatori nationale defective de inscenare, o strangere a randurilor in numele unor cauze care sa nu genereze automat conflict si excludere. Uneori nerabdarea a fost prea grabita, pana la urma rabdarea a ramas singura.
Intr-un fel, se poate spune ca in linie dreapta, de la pietele pline ale acelor zile de decembrie ale anului l989 pana in seara de 1 decembrie 2007, in Piata Unirii din Bucuresti "marea de oameni dornici" isi frange valurile, mai molcom sau mai zgomotos, de indiferenta egala cu sine a tarmului.
