Dave Eggers reușește să ne prezinte un mix de analiză geopolitică, economică și socială, prin prisma personajului Alan Clay, un american obișnuit ajuns la 54 de ani, fără să plictisească, trecând din peisajul cultural și social al Americii zilelor noastre în cel arab, cu umor și mult firesc.
De la primele pagini, aflăm că: “Am devenit o națiune de pisici de apartament, spusese omul. O națiune de oameni care pun totul la îndoială, se frământă din orice și gândesc prea mult. Slavă Domnului că americanii care au întemeiat această țară nu erau așa.”.
Exact asta face și Alan, ajuns în Orașul Economic al regelui Abdullah, în așteptarea căruia se petrece întreaga acțiune a cărții, timp în care Alan nu numai că-și face o analiză a întregii lui vieți – personale și profesionale –, dar ajunge să și vadă lumea cu alți ochi. Încercările constante de a scrie o scrisoare fiicei sale nu sunt decât momente de introspecție, de lungi și frământate “plimbări” în propriul parcurs prin America globalizării, relocarea unor industrii pe alte meleaguri revenind ca un lait-motiv în paginile cărții.
“Alan se dovedise un mare naiv în privința machetelor de acest fel, crezând în asemenea viziuni, în planuri pe treizeci de ani, miraje ridicându-se din nimic – deși propriile lui experiențe, când venise vorba de a da realitate unei astfel de viziuni, nu fuseseră prea reușite.”
“A da realitate”, spune Alan, fraza care ne arată că totul este iluzoriu în viața lui, de la căsătoria cu Ruby, strădania de a asigura facultatea fiicei, găsirea jobului perfect într-un oraș arab și el iluzoriu, de fapt chiar utopic, și până la neputința lui de avea o relație adevărată cu o femeie arabă ce pare a sfida cultura în care trăiește sau ceea ce știe Alan despre această cultură. Prietenia cu pragmaticul Yousef și remarcile lui ironic-amuzante de genul “Uite unde se duc banii. Oamenii ăştia mătură nisipul în deşert.” sau “Noi, aici, nu linșăm oamenii, Alan. (… )Noi îi decapităm. Dar nu chiar atât de frecvent.” și toată perioada de așteptare a regelui Abdullah, în a cărei prezență stă obținerea jobului mult așteptat, are și beneficii. Chiar dacă și acest proiect este câștigat tot de chinezi, ca multe alte proiecte, șederea în Arabia Saudită îi schimbă cursul vieții. Pentru că “Nu e vorba neapărat despre faptul că poți să faci cel mai mare, cel mai înalt bloc de birouri, dar, știi, în SUA, acum, nu mai găsești genul acesta de vis și năzuință. Totul este în așteptare, stagnează. Visele se întrupează altundeva, deocamdată, i-a spus arhitectul, după care a plecat de la petrecere.”