Liberalii nu prea sunt incantati de proiectul de fuziune propus de democrati. Reactia lor aduce a respingere chiar daca conducerea PNL nu s-a pronuntat oficial. Anuntul lui Boc referitor la calendarul fuziunii PD cu PNL nu le-a placut deloc colegilor lui Tariceanu, fiind greu de digerat, cel putin in primul moment. Toti spun ca pedistii s-au grabit, fixand un program care nu a fost discutat cu partenerii din Alianta inainte de a fi facut public. Sunt voci care sutin ca in acest mod liberalii au fost desconsiderati cata vreme nu au fost consultati inainte pentru a se pune de acord. Ce se poate intelege din atitudinea avuta de cele doua mari grupari? In primul rand ca PD a dorit sa iasa in fata pentru a arata cine este locomotiva in actiunea de unire cu liberalii. Adica a incercat sa demonstreze ca viitorul partid – Partidul Dreptate si Adevar – va imbratisa doctrina democratilor, vazuta ca o garantie pentru aderarea la Partidul Popular European. In al doilea rand, politicienii de langa Emil Boc se considera indreptatiti sa puna conditii intrucat PNL ar trece printr-un moment mai putin favorabil din cauza implicarii premierului Tariceanu in scandalul Patriciu. Cu alte cuvinte, se sugereaza ca pentru liberali ar fi mai indicat sa nu scoata prea mult capul in public pentru a nu da ocazia unor noi discutii legate de ingerinta guvernului in treburile justitiei. Cu o astfel de recomandare, conducerea penelista nu poate fi insa de acord. Dimpotriva, aceasta se pronunta pentru o doctrina liberala care sa stea la baza functionarii noului partid. Se invoca traditia istorica a PNL ca element definitoriu la care nu se poate renunta. Cu siguranta ca proiectul inaintat de democrati nu poate fi rupt de indemnul adresat de seful statului cu ceva timp in urma. Traian Basescu a fost mereu adeptul unei fuziuni PD-PNL, socotind ca numai in acest mod poate fi creata o forta in masura sa tina la distanta PSD. Cum a fost inteles mesajul s-a vazut. Nu prea le-a ars de logodna nici pedistilor, dar nici liberalilor. Pana la inceputul saptamanii in curs, cand democratii condusi de Emil Boc au anuntat calen-darul unei fuziuni fara consimtamantul PNL. Unora le arde de casatorie, altora nici macar de logodna.