Fuziunea celor doua partide din zona de influenta a presedintelui Basescu nu ar fi trebuit sa surprinda pe nimeni. Daca ne aducem aminte bine, unul din liderii disidentei liberale, Valeriu Stoica, promovase ideea unirii celor doua partide componente ale Aliantei D.A. inca din vara lui 2004. Printre motivele de nemultumire care, mai tarziu, aveau sa duca la plecarea din PNL a grupului ce avea sa formeze PLD s-a aflat, intre altele, tocmai refuzul lui Tariceanu de a realiza fuziunea cu PD in primavara lui 2006.
Din acest punct de vedere, discutiile despre aliante contra naturii, nasteri cu forcepsul etc. imi par pur si simplu carcotase. Faptul ca intre cele doua partide ar exista incompatibilitati doctrinare e superfluu – nici PLD nu s-a desprins din PNL din motive doctrinare, nici PD nu a aderat la Partidul Popular European Crestin-Democrat din motive doctrinare. Partidul aparut prin recenta fuziune este unul strict pragmatic, el avand drept obiectiv obtinerea unei majoritati solide in viitorul parlament, care sa-i permita sa guverneze singur. Intrebarea deschisa se refera mai degraba la momentul ales pentru oficializarea unificarii si la eficienta deciziei din punctul de vedere al obiectivului.
Discutia despre modul de calcul al sumei, in aritmetica electorala, e lunga. Atunci cand s-a creat Alianta D.A., sondajele care au precedat (si, in buna parte, au provocat) actul respectiv indicau ca noua alianta ar obtine un scor superior sumei aritmetice a celor doua partide. Tot sondajele au aratat, imediat dupa formarea respectivei aliante, ca ea nu intrunea mai mult decat zestrea cumulata a celor doua componente. E drept, e vorba doar de sondaje, facute de "baieti" mai mult sau mai putin academici. Cert e un lucru, ca o intrebare referitoare la o realitate ipotetica ("ce ati fi daca…") obtine un cu totul alt raspuns decat una referitoare la o situatie practica. In mediile mai putin academice ale cercetarii de piata nimeni nu-si face planuri de afaceri strict pe baza raspunsurilor potentialilor cumparatori asupra intentiei de cumparare a unui produs potential.
Unul din avantajele crearii acestei formatiuni politice este ca ea se detaseaza ca partid dominant pe scena politica. Cu 28%, PD se inscria in acelasi ordin de marime cu cei 23% realizati de PSD la recentele alegeri europarlamentare. Noul partid, chiar daca nu ar insemna 36% (PD-PLD), se situeaza, oricum, in pozitia de lider detasat – este probabil ca anuntul relativ precipitat al fuziunii, imediat dupa aflarea rezultatelor scrutinului, sa fi fost determinat tocmai de constatarea avansului modest al PD fata de PSD. Exista intotdeauna un segment de electorat, numit "oportunist", care, cel putin in sondajele de opinie, isi indreapta preferintele catre acest tip de partide; de aceea, probabil ca in lunile ce urmeaza vom vedea cifre ce depasesc 36% in dreptul PD-L. Ce-i drept, exista posibilitatea ca acest segment sa nu voteze deloc – a fost cazul unei parti a celor care, inainte de 25 noiembrie, reprezentau intentiile de vot ale PD. Castigul este ca scorurile mari din sondaje produc avantaje mai ales in ceea ce priveste starea de spirit a militantilor, atragerea de fonduri pentru campania electorala etc., elemente care, din perspectiva apropiatelor alegeri locale, nu-s deloc de neglijat.
Exista insa si un posibil revers al medaliei. Existenta a doua partide distincte, respectiv un PD tractat de popularitatea lui Basescu si un PLD absorbant al segmentului de electorat liberal nemultumit de prestatia guvernamentala a PNL-ului condus de Tariceanu, constituia, din punctul de vedere al atractivitatii electorale, o dubla valenta care acoperea, de fapt, aproape tot spectrul electoratului de dreapta. In noua configuratie, componenta liberala este evident pusa in paranteza (ca sa fim rigurosi, dupa cratima). PNL redevine unicul exponent al notiunii de liberalism (nu discut aici continutul, ci simbolistica), ramanand fara concurenta intr-o nisa electorala consistenta.
Aliantele de centru-dreapta, fie ca s-au numit C.D.R. sau D.A., au constituit pe rand formule de succes in opozitie cu un inamic desemnat prin FSN, FDSN, PDSR, PSD. Formula actuala a spectrului politic inlocuieste dihotomia anti/pro Iliescu cu cea anti/pro Basescu. In aceste conditii, partidul pro-Basescu nu poate fi comparat cu nici una dintre constructiile anterioare. Evolutiile viitoare sunt imposibil de prevazut prin analogie si deci cu atat mai imprevizibile.
Mircea Kivu este sociolog
