Ministerele care ar urma sa primeasca, in proximii ani, cele mai multe fonduri UE necesita prezenta unor membri PSD in fruntea lor – cam asa suna argumentul invocat de socialisti pentru a justifica intrucatva potentiala coalitie cu impopularii liberali. De unde rezulta ca si in vremurile Romaniei aderate la UE aranjamentele in vederea traficarii banilor altora raman la mare moda, continuand sa fasoneze politica Bucurestiului. Pentru ca un asemenea sistem sa nu regreseze in anarhie generala este nevoie de un "frontman", util in vederea camuflarii adevaratelor intentii atat pentru ochii oaspetilor internationali, cat si ai localnicilor creduli.
Solutia "Nastase la Cotroceni" nu ar fi functionat nicicum – Ion Iliescu era mult prea bagaret. Pentru a evita, in 2000, reintoarcerea sa in fruntea statului, Virgil Magureanu l-a curtat de zor pana si pe Ion Ratiu. Acesta nota in ultimul sau jurnal, din 1999, ca Magureanu, sprijinit de Nastase, pledase insistent ca "tara are nevoie de mine si am datoria, fata de traditia familiei mele, sa redevin activ". Ratiu va fi fost, eventual, flatat de oferta, dar a ramas de neclintit, intelegand ca aceasta nu-i putea aduce decat rolul de marioneta aflata la cheremul unor grupuri de interese suspecte.
Sa-si doreasca, oare, Mircea Geoana macar o parte din intuitia lui Ion Ratiu? Pesedistul s-a grabit, in 2005, sa puna mana pe "trofeul" sefiei de partid, dar premiul s-a transformat curand in praf si pulbere. Vechii randasi ai formatiunii, in aparenta ramasi la fel de serviabili, au refuzat cu obstinatie tentativele sale de a duce partidul intr-o directie noua. Geoana a incercat sa promoveze cativa membri tineri, mai profesionisti, dar nu a avut forta pentru a-i impune in centrul scenei de partid. In schimb, s-a distantat de grupul de la Cluj si a trebuit sa inghita, in final, usturatoarea admonestare a lui Vasile Dancu referitoare la incapacitatea sa de a conduce partidul. Indivizi dubiosi, care si-au vazut strict de propriile interese, nesinchisindu-se defel ca ar putea sapa groapa formatiunii politice de care apartin, continua sa fie sforarii din umbra, trecand nepasatori peste statutele partidului. La ora actuala, singurii sustinatori fatisi ai lui Geoana par a fi ramas Marian Vanghelie si adeptii acestuia – nu neaparat personaje cu stofa de politician de cea mai inalta clasa, apte a-i recuceri nemijlocit pe toti cei care au dezertat din PSD.
Rezultatele devastatoare ale sondajelor de opinie l-au determinat, in final, pe liderul pesedist sa faca pasul in directia propunerii motiunii de cenzura impotriva Guvernului Tariceanu. Dar cei care i-au inmanat, in 2005, coroana nu-i mai permit de mult sa conduca partidul dupa voia sa. Viorel Hrebenciuc, invariabil viclean si nesubordonat, isi ia in deradere seful, negociind "pe fata" coalizarea cu PNL – cele patru ministere dorite fiind, precum mentionam, receptoarele "grosului" fondurilor structurale. Probabil ca Hrebenciuc va fi ajuns la concluzia tacita conform careia cele 12% atribuite PNL in sondaje s-ar datora exclusiv sumelor avute la dispozitie si, implicit, potentialelor recompensari oferite de formatiunea in cauza electoratului liberal. Iar cu baronii PSD reintrati in solda statului si reinstalati in functii-cheie, doi ani petrecuti inopinat la putere nu sunt deloc de lepadat.
In 2005, Geoana trebuia sa afiseze alura omului capabil a (re)actiona rapid – pentru a-i convinge pe militantii din partid ca are aptitudinile necesare unui lider puternic, determinat a face ordine si, ca atare, dispus sa se debaraseze, la nevoie, de toti acei membri deveniti factor de risc electoral. De atunci, insa, Geoana a tinut-o intr-o constanta eschivare, permitand factiunilor sa devina mai puternice ca oricand. In tara, imaginea sa nu este defel cea a unui politician proeminent, profilul sau personal ramanand complet spalacit – drept care acum se vede incoltit.
Daca PSD va intra la guvernare pe usa din dos, adevaratul sau calvar abia va incepe. Baronii sunt indubitabil dornici sa se comporte "ca pe vremuri", de parca ar fi intruchiparea legii, dand astfel nastere unui sir interminabil de probleme si scandaluri. Prezentele vremuri sunt unele in care Geoana are toate motivele sa priveasca oarecum invidios la sotia sa, aflata in fruntea Societatii Romane de Cruce Rosie. In loc sa fi fost o rampa de lansare pentru o serie de obiective remarcabile, sefia PSD pare a se fi transformat mai degraba in biletul catre obscuritate, inmanat unui om ale carui ambitii pareau, odinioara, nelimitate.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
