Citesc un interviu acordat de Theodor Paleologu pentru Mediafax, unde îşi anunţă intenţia de a candida pentru Primăria Capitalei. Prin presă a făcut valuri declaraţia potrivit căruia dacă partidul îi va cere să candideze, se va lupta ca un samurai. Eu am reţinut următorul fragment: „Sunt unul dintre puţinii politicieni care chiar sunt preocupat de urbanism, chiar sunt preocupat de dezvoltare durabilă şi chiar am lecturi în domeniul ăsta. Altminteri, autorul meu de referinţă, biblia mea, dacă vreţi, este cartea lui Jan Gehl, un foarte mare urbanist danez, <>. A fost tradusă această carte şi în româneşte de câteva luni, este tradusă în peste 20 de limbi. Şi dacă ajung primar general al Capitalei, cu Jan Gehl voi lucra. Anunţ din start că pe el îl voi angaja pentru a regândi spaţiul public în Bucureşti„.
Ei, comedie! Nu se întâmplă prea des să primeşti recomandări de cărţi de la politicieni. Deci, fac rost de carte şi mă apuc de citit. Apărută în acest an la Editura igloo media, numele complet este „Viaţa între clădiri – utilizările spaţiului public”. Şi chiar este o carte care ar trebui să devină lectură obligatorie pentru toţi candidaţii la primărie. „Viaţa între clădiri” este un manual de cum să redai un oraş oamenilor. Este plin de fotografii, scheme şi explicaţii despre cum folosesc oamenii spaţiul public şi despre cum să faci acest spaţiu public mai plăcut. Jan Gehl pleacă de la ideea simplă că oamenilor le plac spaţiile comune, că oraşul este în primul rând un prilej de socializare. Nenumărate exemple practice din carte arată că dacă dai oamenilor prilejul să se plimbe, să vorbească, să facă lucruri în comun, atunci o vor face. Dacă nu, nu. Gehl vine în contra acelui curent din arhitectură şi urbanism numit (în mod bizar) funcţionalism. Funcţionaliştii ăştia – cu celebrul Le Corbusier în frunte – au produs cele mai mari dezastre urbanistice din epoca modernă. Totul a plecat de la ideea stupidă că oraşele alea vechi, dezvoltate organic, cu străduţe mici şi pline de oameni, cu piaţete, curţi, mahalale, bisericuţe, adică tot ce a produs organic cultura urbană în mii de ani, ei bine, toate astea erau greşite. Nu erau ştiinţifice. Nu erau sanitare.
Deci, funcţionaliştii s-au apucat să facă ei oraşe „funcţionale”. Fiecare om avea nevoie de x metri de spaţiu, soarele trebuia să intre într-un anumit fel pe ferestre, străzile trebuiau să fie largi şi aerisite, locuirea trebuia să fie separată de comerţ, job şi de activităţile de relaxare. Sună bine, nu? Şi ar fi fost perfect pentru nişte roboţi. Dar oamenii reali le-au dat mereu peste nas funcţionaliştilor, toate oraşele făcute după acele principii, de la celebrul eşec Brasilia, la mare parte din Bruxelles şi mai toate oraşele industrializate de comunişti au fost eşecuri. Pur şi simplu blocurile sînt prea mari pentru ca oamenii să aibă spaţii comune (şi le place să se vadă unii cu alţii, să socializeze). Pur şi simplu bulevardele alea septice nu permit interacţiunea umană. Şi tot aşa. Iar Gehl explică prin nenumărate studii de ce se întâmplă asta. De pildă, oamenii fug de verticală, deci evitaţi spaţiile publice pe niveluri. Dacă totuşi e musai, nu puneţi trepte, ci pante, oamenii ocolesc sistematic treptele şi preferă pantele. Dacă e să puneţi bănci în pieţe, nu le aruncaţi de-al valma peste tot, ci pe margini, acolo se adună oamenii natural, cu spatele protejat şi cu privirea spre alţi oameni. Cartea e plină de asemenea aparent nimicuri care fac din oraşe o casă comună.
Avem nevoie în Bucureşti de Jan Gehl sau măcar de ideile lui? În mod clar. Avem un oraş la maşinilor şi nu al oamenilor. Nu degeaba, oraşe ca Bruxelles, desfigurat în anii 70 de funcţionalişti, se întorc acum la tradiţie şi încearcă să reînvie locuri şi microcomunităţi. Nu degeaba odiosul bulevard Victoria Socialismului este permanent gol şi bucureştenii se înghesuie în centrul vechi, pe străduţele alea înguste. Ideile lui Gehl sînt iar şi iar confirmate în practică. Avem nevoie de un primar care să înţeleagă logica asta şi să redea oraşul oamenilor. Avem nevoie de politici agresive contra maşinilor care pur şi simplu ne sufocă. Nu te poţi plimba în oraşul ăsta pentru că maşinile au încălecat trotuarele. Fără o taxă de intrare în centrul oraşului nu se va schimba nimic. Sorin Oprescu este un tip primitiv care crede că un oraş modern înseamnă autostrăzi. Pur şi simplu, omul ăsta este cu o epocă în urmă, habar nu are de ultimele tendinţe şi experienţe în materie de urbanism. S-a oprit din citit acum 30 de ani. Altfel nu se gândea să taie oraşul în două cu un mega-bulevard Uranus. Pe acolo se va circula cu mare viteză şi zona va fi distrusă pentru oameni. Pentru că oamenii nu trăiesc în viteză în interiorul oraşelor, după cum arată Gehl (cine se oferă să-l hărţuiască pe Sorin Oprescu dîndu-i exemplare din cartea asta pe unde îl prinde?).
Chiar şi atunci când aparent facem paşi în direcţia bună, îi facem prost. Am tras prin Bucureşti piste pentru biciclişti. Puţinii biciclişti din Bucureşti (printre care mă număr) nu le folosim de nici un fel. Pentru că primitivii din Primăria Capitalei au gândit drumul bicicletelor din perspectiva şoferilor (Videanu şi Băsescu au fost la fel, nici o diferenţă – toţi ăştia sunt bărbaţi socializaţi de comunism în ideea că trai bun în oraş înseamnă să-ţi urci fundul în maşină ca să te duci după pâine). Într-un oraş în care trotuarele sunt sufocate de maşini, ei au încercat să mute bicicletele din carosabil spre trotuar. Abia poţi să mergi pe jos pe trotuar, cum mama naibii ai putea să mergi pe acolo cu bicicleta? Ce se întâmplă cu oamenii ăştia? Sunt idioţi? Nu, nu sunt idioţi. Pur şi simplu, nu ţin pasul cu ce se gândeşte în lumea mare pe tema respectivă, nu ştiu ce greşeli au făcut alţii şi cum le-au îndreptat, nu au prins ideea că oraşul se construieşte văzând comportamentul natural al oamenilor, nu desenând nişte scheme pe hârtie.
Din acest punct de vedere, Thoader Paleologu ar reprezenta o schimbare imensă. Eu îl votez. Şi mă aştept să închidă mari porţiuni din centru pentru maşini, să mute pistele de biciclete pe carosabil cum e în normal, să obişnuiască bucureştenii că maşina se lasă în parcările de la periferia centrului (pe care le va construi), să închidă pentru maşini Calea Victoriei, bulevardele Elisabeta şi Kisselef, făcând o imensă zonă pietonală din centrul vechi şi Cişmigiu până la Arcul de Triumf, cu legătură spre Herăstrău. După un an de aşa ceva, Bucureştiul va avea o zonă pietonală, comercială şi de turism imensă care va crea zeci de mii de locuri de muncă şi activitate economică profitabilă. Go, Toadere, convingeţi partidul şi candidează!
În iunie acest an, Jan Gehl a fost la Bucureşti, la lansarea traducerii româneşti a cărţii sale. Roxana Bucată a publicat pe site-ul Think Outsie the Box un interviu cu el (link direct: http://totb.ro/?p=14191). Reiau doar câteva dintre ideile sale pentru Bucureşti: „În zilele noastre are loc <> de către oameni. Se întâmplă deja în Copenhaga, Barcelona, Lyon, Strasbourg, Bogota, Melbourne şi altele. În primul rând, au îmbunătăţit calitatea transportului în comun. Cei de aici şi-au dat seama că dacă avem mai multe drumuri, avem mai multe maşini. Dacă reducem cu 20% benzile, reducem şi traficul cu 20%, daca mărim benzile cu 20%, avem cu 20% mai multe maşini (…). În Copenhaga am avut un inginer de trafic foarte deştept care şi-a dat seama că dacă ai aglomeraţie în trafic, de obicei adaugi o bandă, se eliberează traficul 3 luni după care se aglomerează mai mult. Dar, dacă scoţi o bandă, se aglomerează foarte tare 3 săptămâni după care se eliberează, când lumea îşi dă seama că nu mai poate merge pe acolo.
Aşa a devenit Copenhaga unul dintre cele prietenoase oraşe din lume cu mediul şi cu pietonii. Are o reţea completă de piste de biciclete, există semafoare pentru biciclete, poţi transporta bicicleta cu taxiul şi în metrou, iar autorităţile îşi propun în continuare ca toată lumea să meargă cu 20% mai mult pe jos până în 2015 (…). Şi la New York au închis Broadway-ul şi Times Square-ul maşinilor şi le-au redat oamenilor. Vorba lui Frank Sinatra, „if you can make it here, you can make it anywhere”. Iar la Bucureşti cu atât mai mult aţi putea face asta, aveţi bulevarde largi, datorită anumitor oameni din trecut, pe care aţi putea să le transformaţi în minunate piste pentru biciclete. / Teodor Paleologu v-a întrebat dacă aţi „copenhagheniza” Bucureştiul? Aţi accepta această provocare şi cât ar dura? / Da, bineînţeles, mi-ar plăcea. Ar fi aşa de uşor. Aveţi material bun aici, spaţii bune, multe bulevarde mari şi frumoase. Este nevoie doar de o mătură să curăţaţi tot şi în 3-4 ani, treptat, puteţi reuşi să schimbaţi agenda. / V-a plăcut Bucureştiul din ce aţi văzut? / Mi-au plăcut unele părţi din centrul istoric. Aveţi câteva oaze şi apoi restul este <>. În momentul în care ieşi din oază nu e foarte frumos în deşert, din cauza traficului şi parcărilor şi a faptului că nu poţi merge pe trotuar. Cred că acest oraş este foarte încărcat de prea multe maşini. Sunt permise prea multe maşini parcate, evident nu este loc pentru ele. Într-o singură zi am pozat în Bucureşti 50 de moduri amuzante de a parca o maşină. În Bogota, spre exemplu, se închide traficului jumătate de oraş în fiecare duminică. 20 de kilometri de oraş devin piste de bicicletă, lumea iese şi se plimbă cu bicicleta pentru că este în siguranţă, iau aer curat, văd oraşul de pe bicicletă, nu din maşină, fac sport.
