6.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialO aeronavă a aterizat de urgenţă la Constanţa după ce unui pasager...

O aeronavă a aterizat de urgenţă la Constanţa după ce unui pasager i s-a făcut rău

O aeronavă a companiei Lufthansa care plecase de la Tbilisi cu destinaţia Munchen a aterizat de urgenţă, vineri dimineaţă, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, după ce unui pasager i s-a făcut rău, bărbatul fiind preluat de o ambulanţă şi dus la spita, potrivit Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu, incidentul s-a petrecut în jurul orei 6.38, când o aeronavă a companiei Lufthansa care se deplasa de la Tbilisi (Georgia) spre Munchen (Germania), având 89 de pasageri la bord, a trebuit să aterizeze de urgenţă pe aeroportul constănţean din cauza unui pasager care acuza dureri în piept.

După aterizare, pasagerului i s-a acordat primul ajutor de către medicii de pe aeroport, starea sa fiind stabilizată.

Bărbatul a fost diagnosticat cu angină pectorală, fiind preluat ulterior de către o ambulanţă şi dus la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii.

Aeronava va rămâne la Constanţa timp de mai multe ore întrucât piloţii şi-au depăşit norma de zbor.

Cei 88 de pasageri au fost preluaţi de autocare şi duşi la un hotel de patru stele din municipiul Constanţa, conform surselor citate. Pasagerii vor rămâne cazaţi la Constanţa până când compania Lufthansa va decide un nou orar de zbor.

Cele mai citite

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Industria României, în declin pentru al șaselea an consecutiv

Economiștii avertizează că România are nevoie de o politică industrială clară, sprijin pentru inovație și tehnologizare Industria României continuă să fie în declin pentru al...

Piața de leasing din România, potențial uriaș de creștere

Sectorul financiar din România se confruntă în continuare cu probleme, precum cea mai scăzută rată de intermediere financiară din Europa Piața de leasing din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă