Nutriționistul Amedeo Grigorean spune că, în ciuda faptului că ar trebui să renunțăm la extrem de multe alimente toxice, care pot duce inclusiv la apariția cancerului, avem la dispoziție o gamă uriaşă de alimente care provin din surse cât mai naturale şi nealterate.
Nutriția este o disciplină în strânsă conexiune cu medicina, dar ale cărei baze ştiinţifice s-au pus relativ recent. În acest context, nutriţia rămâne un subiect complex, sofisticat şi foarte dinamic, care în lumina studiilor şi descoperirilor ştiinţifice recente, combinate cu experienţa alimentară veche de milenii, adaugă permanent noi şi noi nuanţe conceptului de alimentaţie sănătoasă. „România liberă“ a prezentat în ediția sa din 29 aprilie o discuție cu medicul nutriționist Amedeo Grigorean, din cadrul Centrului de Radioterapie Amethyst, despre principiile de bază ale alimentației. Astăzi, același doctor ne spune ce presupune o alimentație corectă pentru persoanele diagnosticate cu afecțiuni oncologice.
Prima recomandare pe care doctorul Amedeo Grigorean o face pacienţilor este să fie deschişi la ideea că fiecare dintre noi este unic, iar această unicitate, deşi atât de mult trecută cu vederea, este extrem de evidentă: de la unicitatea codului genetic şi a amprentelor digitale, până la preferinţele alimentare şi aparatul enzimatic al fiecăruia, care dictează modul în care vom digera diverse alimente, sunt sute, poate chiar mii de caracteristici care conturează un profil personal special al fiecărei persoane în parte.
Iar prin identificarea unor parametri bine studiaţi dinainte, fiecare pacient este evaluat individual şi primeşte o soluţie personalizată, atât din punct de vedere medical, conform protocoalelor oncologice internaţionale, cât şi din punct de vedere nutriţional, conform unei anumite tipologii genetice, unui profil metabolic personal, precum şi unor caracteristici mai simple, dar foarte importante, cum ar fi tipul somatic, preferinţele şi obiceiurile personale şi familiale, accesul la anumite tipuri de surse alimentare şi, evident, tipul patologiei, localizarea, stadiul bolii, existenţa sau nu a unor reacţii adverse şi specificul terapiei utilizate – radioterapie, chimioterapie, hormonoterapie, chirurgie sau diverse combinaţii ale acestora.
Nutriţionistul Amedeo Grigorean ţine să insiste asupra evitării la maximum a celor patru grupe de alimente considerate foarte toxice:
1. zahărul şi îndulcitorii artificiali şi orice aliment sau preparat care le conţine, inclusiv, sub–liniez, dulciuri făcute în casă – faptul că un preparat culinar este făcut în casă nu îl face implicit să fie sănătos, dacă ingredientele utilizate nu sunt naturale, aşa cum este cazul zahărului;
2. făina albă şi orice aliment sau preparat care o conţine, deoarece proporţia foarte mare de gluten din ea o face extrem de dăunătoare atât la nivel intestinal (de la simple malabsorbţii până la inflamaţii ale mucoasei intestinale, boli intestinale grave, intoleranţe de diverse grade), cât şi la nivel cerebral, unde pot apărea boli degenerative foarte grave;
3. orice tip de grăsime trans sau alte grăsimi modificate chimic, de la margarină până la grăsimile utilizate în produsele de tip fast-food sau junk-food, cele care dau un gust apetisant acestor produse, dar efectul asupra sănătăţii este foarte nociv;
4. toate produsele care conţin aditivi chimici de tipurile conservanţi, coloranţi, potenţiatori de gust şi arome (o mare parte din aşa zisele “E”-uri, dar şi altele, prea multe pentru a fi enumerate aici)
Sursa, combinaţia şi proporţiile contează
Am putea ajunge, după o analiză superficială a enumerării de mai sus, la concluzia că nu prea ne mai rămân multe de mâncat. Dimpotrivă, subliniază nutri-ţionistul, avem o gamă uriaşă de alimente la dispoziţie, dacă ne gândim la faptul că în această patologie oncologică nu avem restricţie absolută de la nici o grupă alimentară principală, cu condiţia ca acestea să provină din surse cât mai naturale şi nealterate şi să fie utilizate în combinaţiile corecte şi în proporţii adecvate.
Evident, există conceptul de „piramidă a alimentaţiei sănătoase“, care a fost în mod oficial elaborată la Universitatea Harvard prin 2007 şi care este un instrument extrem de folositor pentru o alimentaţie corectă şi care a suferit numeroase modificări şi adaptări. În acest context, important este să fim siguri de provenienţa alimentului pe care îl alegem şi să îl combinăm corect, iar cantităţile să fie atent măsurate. Pentru a exemplifica cu cazuri concrete, voi atinge câteva subiecte care apar mai frecvent în discuţiile actuale cu pacienţii aflaţi în terapie, doctorul Amedeo Grigorean va răspunde la câteva întrebări foarte “fierbinţi” în domeniu:
Subiectul cel mai controversat este cel al consumului de carne. Aud zilnic, chiar de la intrarea în cabinet, afirmaţia „am renunţat total la carne“ sau întrebarea „am voie să mai mănânc carne?“. Ştiu că la acest subiect voi provoca polemici printre spe-cialişti, polemici care au existat şi vor continua să existe, deoarece încă nu s-a dat un răspuns definitiv ştiinţific. Există argumente pro şi contra şi voi expune modelul meu de gândire şi argumentaţia pe care o susţin.
Controversa „vegetarian versus omnivor“ este foarte veche şi pune faţă în faţă, în mod esenţial, următoarele argumente: adepţii stilului omnivor susţin că nu putem trăi fără cei nouă aminoacizi esenţiali pe care îi găsim (aproape) numai în produsele de origine animală, iar vegetarienii aduc drept argument un număr uriaş de adepţi ai acestui stil de alimentaţie care nu numai că trăiesc, aparent, fără acei aminoacizi esenţiali, dar sunt şi extrem de sănătoşi şi longevivi.
De fapt, lucrurile nu pot fi reduse la o perspectivă atât de simplistă, căci se pare că fiecare are partea lui de adevăr. Este un lucru evident, vizibil cu ochiul liber, că de-a lungul evoluţiei istorice a speciei ne-am adaptat diferit la sursele de hrană şi aparatul enzimatic al fiecăruia, aşa cum spuneam mai devreme, este diferit. Iar printr-o simplă evaluare a profilului metabolic al persoanei, care se poate face atât prin teste genetice scumpe şi sofisticate, cât şi printr-un simplu chestionar, un set de întrebări referitoare la efectul unor alimente asupra organismului, putem determina care este tipul de alimentaţie cel mai potrivit pentru fiecare în parte şi în ce măsură carnea și alte protei-ne de origine animală (lactate, ouă) pot să facă parte sau nu din alimentaţie.
Şi da, pentru a da şi o tentă personală afirmaţiilor de mai sus, pot să afirm cu certitudine că aceste grupe de alimente şi în special carnea roşie au un nivel mai ridicat de toxicitate pentru organism, dacă ne gândim doar la acidul uric, ca să nu intrăm în multe detalii, care în concentraţie mare poate să ne afecteze rinichii, articulaţiile şi alte lucruri care ţin de sănătate. Acesta este motivul pentru care recomand cantităţi mici din aceste alimente, chiar şi la cei cu metabolism orientat spre proteină, şi întotdeauna însoţite de cantităţi mult mai mari de legume crude.
Cei care au un metabolism mixt, oarecum avantajaţi, mai flexibili, pot să fie vegetarieni, dacă doresc, sau pot adopta și stilul ovolactovegetarian, deşi pot să consume și carne ocazional. Cei care au un profil orientat spre proteină, sunt mai puțini, dar sunt foarte bine definiți, dacă trec pe regim vegetarian, în câteva luni pot ajunge la tulburări digestive destul de neplăcute. Dar această evaluare se poate face numai de către un specialist.
Dacă ne referim strict la oncologie, este un lucru constatat experimental, nu neapărat pe studii, pentru că nutriția e prea tânără ca să aibă atât de multe studii precum medicina alopată, că cei care consumă mai puțină carne, dacă li se potrivește și profilului metabolic, au o mai mică probabilitate decât ceilalți să dezvolte un cancer sau, dacă îl fac, se vindecă mai repede ori trec mai ușor peste asta.
Să discutăm şi controversatul subiect al laptelui şi lactatelor. S-a făcut şi se face un mare caz de celebrul de acum „studiu China“. E un studiu uriaş, pe multe persoane, pe un mare interval de timp, unii specialişti îl consideră de referinţă, alţii îl desconsideră. Nu e cazul aici să îl calificăm sau nu. Important este că studiul pleacă de la o premisă corectă, şi anume întrebările „de ce omul este singurul mamifer care mai consumă lapte după înţărcare şi dacă este bine să facă acest lucru?“. Răspunsul intermediar este că „acest lucru nu este natural şi nu ar trebui făcut, dar organismul uman s-a adaptat şi poate face faţă, cu un efort metabolic considerabil, digerării acestui gen de aliment“. Iar în final, recomandarea ideală este, pe scurt, cam aşa: „Se poate consuma maximum o cană de lapte pe zi, de la un singur animal, animalul să fie cunoscut, adică sigur sănătos şi animalul respectiv să fie capră, deoarece conţine enzimele necesare digerării laptelui“. Fiecare poate să tragă ce concluzie doreşte, deoarece nici la nivel ştiinţific internaţional nu s-a ajuns la un consens…
Ce facem cu antioxidanţii
Un alt subiect „fierbinte“, foarte disputat şi controversat. Voi începe cu partea cea mai simplă şi clară, utilizarea alimentelor cu potenţial antioxidant în timpul perioadei de terapie, în special de radioterapie. Intrând puţin în partea tehnică, voi explica faptul că în radioterapie iradierea zonei ţintă (fie tumoră, metastază, ganglioni limfatici sau zonă operată) se face cu un fascicul de particule care se comportă similar unui fascicul de radicali liberi. Este evident că organismul în mod natural va căuta să se protejeze de această iradiere cu ajutorul antioxidanţilor pe care noi îi găsim în multe alimente, dar predominant în ceea ce numim crudităţi – fructe proaspete, legume crude. Pentru a lăsa radioterapia să-şi facă treaba cu maximum de eficienţă, există un consens al tuturor specialiştilor implicaţi de a reduce aceste alimente cu potenţial antioxidant la cantităţi zilnice foarte mici, pe tot parcursul radioterapiei şi încă o perioadă variabilă, aproximativ 2-3 săptămâni după încheiere, cât timp mai există radiaţie remanentă în corp şi care încă mai acţionează asupra zonelor ţintă.
Pe de altă parte, deşi acesta nu este un subiect în consens pentru toată lumea, în afara perioadei de terapie, experienţa practică arată o evoluţie incomparabil mai bună a pacienţilor care utilizează antioxidanţi în cantităţi mari în alimentaţie, faţă de cei care îi evită.
O altă regulă importantă în perioada de radioterapie, care ţine indirect tot de alimentaţie, se referă la menţinerea unei greutăţi constante a corpului pe toată perioada terapiei. Acest lucru are la bază tot un considerent de ordin tehnic, deoarece aparatura computerizată utilizată este de o precizie foarte mare şi se ajunge la a ţinti cu precizie de ordinul milimetrilor, iar dacă greutatea corpului variază, fie în plus, fie în minus, această precizie are de suferit – ori se ratează zona ţintă, ori se iradiază degeaba în ţesut sănătos – şi chiar dacă e vorba de milimetri, ne interesează să păstrăm această precizie de iradiere.
Remedii naturale pe bază de plante
Suntem tentați să căutăm remedii universale pe bază de plante. Este adevărat că toată farmacologia a plecat de la plante, dar asta nu înseamnă că putem consuma plante cum vrem noi, la întâmplare. Există specialişti chiar şi în acest domeniu, este adevărat că mai puţini în România, care de multă vreme ne încântă cu enciclopedicele cunoştinţe despre plante şi efectele acestora asupra sănătăţii, toate dovedite ştiinţific. Însă o greşeală gravă care se întâmplă adesea este alegerea unei „terapii“ naturiste la întâmplare, după ce scrie pe internet sau ce povesteşte o cunoştinţă, şi se neglijează abordarea terapeutică corectă şi cu bune şanse de reuşită în fazele iniţiale ale bolii, apoi se amână până când posibilităţile de tratament scad dramatic.
Un subiect de maximă im–por–tanţă este cel al suplimentării alimentare corecte. Suplimentele nu sunt medicamente, chiar dacă îmbunătăţesc o mulţime de funcţii ale organismului. Voi puncta doar câteva idei principale: suplimentele alimentare sunt absolut necesare deoarece alimentaţia contemporană, oricât de naturală și completă ar fi, de fapt este total insuficientă la nivel de micronutrienţi (vitamine, minerale, fitonutrienţi), datorită modificărilor solului, stilului de muncă şi alimentaţie, poluării şi multor altor factori. Suplimentele recomandate sunt cele care provin de la producători specializaţi şi certificaţi, care respectă norme de dozaj şi compoziţie şi, extrem de important, care lucrează cu extracte naturale din plante, nu cu produse de sinteză chimică.
