7.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialNumiri politice de criză: fin de deputat PDL, şef peste Vămile din...

Numiri politice de criză: fin de deputat PDL, şef peste Vămile din Moldova

Apropiatul deputatului PDL Marius Spânu la care s-a referit preşedintele Traian Băsescu la întâlnirea informală de duminică, de la Snagov, este Mihai Arcana, directorul executiv al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi. Băsescu l-a acuzat pe Marius Spânu că ar fi făcut presiuni pentru numirea lui Arcana la conducerea Vămii Regionale Iaşi, în caz contrar ar fi votat moţiunea de cenzură. Spânu ne-a declarat că este înrudit prin alianţă cu Arcana, fiul său botezând un copil al acestuia, dar a negat acuzaţiile că ar fi intervenit pentru a-l susţine pentru această funcţie. „Nu ştiu cum au ajuns aceste informaţii la preşedinte. Sunt murdărit în organizaţie, nu am ideee ce interese sunt aici”, a precizat deputatul PDL, Marius Spânu.

Acesta a recunoscut că Arcana, care este şi el membru PDL, a avut  sprijinul partidului pentru a ocupa o funcţie de conducere la Vama Iaşi. „La începutul lui 2009, când eram în alianţă cu PSD şi am stabilit să facem numiri în deconcentrate dintre specialiştii partidului, l-am propus pe Arcana să fie şef la Vama Iaşi”, a afirmat Marius Spânu. Cu toate acestea, surse din PDL Iaşi, au confirmat informaţiile preşedintelui Băsescu, susţinând că deputatul democrat-liberal a intervenit recent pe lângă şeful ANAF, Sorin Blejnar (în subordinea căruia se află vămile) pentru a-l numit pe „cumătrul” lui în fruntea Regionalei Vămilor din zona Moldovei. „Acum două-trei săptămâni, în urma unor restructurări la nivelul Vămilor, Arcana şi-a pierdut postul de şef la Vama Iaşi. De aceea, Spânu a încercat să forţeze nota, pentru numirea lui Arcana la conducerea pe întreaga Moldovă,  şantajând cu votul dat pe moţiune”, au adăugat sursele citate.  In cele din urmă, Mihai Arcana a obţinut postul pe care ţi l-a dorit chiar în toiul disputelor din Parlament asupra moţiunii de cenzură.

Chiar şeful ANAF, Sorin Bejnar a confirmat pentru RL că Mihai Arcana este numit „de trei-patru zile” la conducerea interimară a Regionalei Vămilor pe Moldova, pe „un post care era vacant”. Este un post„temporar, de numai 60 de zile”, a precizat Blejnar. „Nu a făcut nimeni presiuni pentru această numire. Au fost doar recomandări de la Direcţia Vămilor şi de la prefectură”, a insistat şeful ANAF.    

Cele mai citite

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....

O mașină de jucărie cu explozibil a fost depistată pe aeroportul din Chișinău

O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat şeful Inspectoratului General...
Ultima oră
Pe aceeași temă