Directorul Poliţiei Rutiere, comisarul şef Lucian Diniţă, a declarat că în ultimii doi ani numărul persoanelor decedate în accidente rutiere a scăzut cu 20%, aceasta fiind o performanţă în condiţiile de infrastructură, civilizaţie şi pregătire a şoferilor din România.
„De doi ani încoace, România înregistrează un progres în ceea ce înseamnă siguranţă rutieră. Să scazi numărul persoanelor decedate cu 20 la sută nu e aşa de simplu, ţinând cont de infrastructură, de civilizaţie, de pregătirea şoferilor. În primele patru luni, s-au redus accidentele rutiere şi consecinţele acestora”, a spus Diniţă la Bistriţa, citat de Mediafax.
El a reamintit că, în 2008, România era nominalizată de Comisia Europeană ca o ţară cu siguranţă rutieră scăzută.
„Eram pe penultimul loc, pe ultimul fiind Malta, cu o singură autostradă şi diverse drumuri ce o intersectează. Raportat la statele mari, putem spune că eram pe ultimul loc. Acum am ajuns sub linia de jumătate, dar încă am depăşit alte state în ceea ce priveşte siguranţa rutieră”, a spus el.
Diniţă a vorbit şi despre cazurile de corupţie din Poliţia Rutieră, încurajate chiar de atitudinea populaţiei. El a spus că Poliţia Rutieră colaborează îndeaproape cu Direcţia Generală Anticorupţie a MAI pentru a reduce aceste cazuri.