Modul de functionare a lanturilor farmaceutice, dar si forma de proprietate asupra farmaciei au trezit aprinse discutii la dezbaterea organizata de deputatii din Comisia pentru sanatate a Camerei Deputatilor pe marginea proiectului de lege a farmaciei.
Forma de proprietate
Cei mai importanti reprezentanti ai lumii farmaceutice s-au reunit la aceeasi masa pentru a contura viitorul acestei profesii, dar si modalitatea de acordare a acestor servicii specifice populatiei, in contextul pregatirii aderarii la Uniunea Europeana. La deschiderea dezbaterilor, deputatul Sorin Paveliu, moderatorul discutiilor avute intre reprezentantii asociatiilor din domeniu si grupul de politicieni, a declarat ca „speram sa dam stabilitate sistemului sa nu se mai dea ordin de ministru in functie de unele interese”. Robert Sandulescu, reprezentantul Colegiului Farmacistilor din Romania, a declarat ca „farmacia este o institutie si sarcina Parlamentului este de a legifera o institutie sanitara”. El a adaugat ca in majoritatea tarilor europene, cu exceptia a trei, proprietarul farmaciei este farmacistul. Aceeasi opinie a fost impartasita si de Patronatul Farmacistilor din Romania care sustine ca „aceasta forma de proprietate este in spiritul legislatiei din Uniunea Europeana, dar si in afara ei”. „Toti farmacistii isi doresc acest lucru. Poate fi un SRL cu actionar unic numai un farmacist”, a spus Aurora Toma din Patronatul Farmacistilor din Romania. In schimb, Ovidiu Buluc din Asociatia Retelelor Farmaceutice a acuzat antevorbitorii ca „declara neadevaruri”. El a afirmat ca in 80% din tarile UE functioneaza lanturile de farmacii care au alti proprietari decat farmacistii. „Tendinta forurilor europene este de liberalizare”. Asociatia Distribuitorilor si Importatorilor de Medicamente a fost de acord cu acest punct de vedere.
Criteriul demografic
La randul sau, Robert Sandulescu a deschis subiectul sensibil al lanturilor de farmacii afirmand ca „in Romania producatorii au si lanturi de farmacii”, un lucru neagreat afara, afirmatie contestata insa de Ovidiu Buluc. Deputatul PNL Sorin Paveliu s-a aratat in favoarea limitarii numarului de farmacii dintr-un lant, fara desfiintarea acestora. "Lantul de farmacii negociaza angro si beneficiaza de rabaturi de care farmacistul individual nu beneficiaza. Daca este singur in localitate, nu este o problema, dar daca farmacia lui este lipita de una care apartine lantului farmaceutic, are mari probleme”, a declarat Paveliu. Dumitru Lupuleasa, presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, l-a contrazis pe Ovidiu Buluc, afirmand ca „farmacistii individuali au deschis intr-un an in mediul rural 87-89 de farmacii”. Reprezentantul Asociatiei Retelelor Farmaceutice afirmase ca lanturile de farmacii, fostele Centrofarm, au deschis unitati multe in mediul rural. Ovidiu Buluc a cerut o lege in favoarea lanturilor. De asemenea, parlamentarii urmeaza sa stabileasca si pana la ce procent din numarul farmaciilor sa-l reprezinte lanturile, astfel incat sa se evite situatia de monopol. "Un numar maxim de 50% dintre farmaciile din tara autorizate pot functiona in cadrul lanturilor farmaceutice si 50% sa fie farmacii independente. Trebuie facut mai intai un audit pentru a vedea cate farmacii sunt in acest moment cuprinse intr-o forma asociativa. Nu este nici un fel de dubiu ca vor ramane societati comerciale si ca rolul determinant al profesionistului farmacist este incontestabil”, a mai aratat Sorin Paveliu. Un subiect important l-a constituit si discutia pe marginea limitarii numarului de farmacii in functie de criteriul demografic. "Avem aproximativ 8.000 de farmacisti si peste 4.000 de farmacii inregistrate, in conditiile in care intr-o farmacie lucreaza minimum doi, maximum 10 farmacisti. Este evident ca numarul farmacistilor este inferior posturilor, dar medicamentul nu poate fi eliberat decat de farmacist”, a explicat Sorin Paveliu. Proiectul legii farmaciei va fi depus miercuri, 7 septembrie, in Parlament.