2.4 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialNuditate şi tricolor

Nuditate şi tricolor

Simbolurile naţionale sunt, fără îndoială, nişte semne importante în viaţa unei naţiuni. În unităţile militare se face pază la drapel, iar dacă acesta dispare – ca urmare a unei neglijenţe sau ca efect al unei farse -, unitatea militară respectivă se… desfiinţează. Nici mai mult, nici mai puţin. Devotaţi drapelului, sportivii angajaţi în competiţii internaţionale ascultă în poziţie respectuoasă imnul ţării, iar când urcă pe podium-ul învingătorilor, stau la umbra ocroti­toa­re a drapelului patriei, pe care îl asociază gloriei lor. Sunt imagini şi idei cu care ne-am învăţat, pe care le ştim şi le socotim fireşti. Dar, pus pe reglementări şi suprareglementări, statul a făcut legi prin care se pedep­seş­te ultrajul adus simbolurilor naţionale.

Când scoţi din patrimoniul comun al tradiţiei nescrise şi al firescului, punând reflectoarele pe el, un comportament de felul celui acordat de cetăţeni simbolului comun ce îi uneşte, rişti să îndepărtezi de sufletul celor vizaţi acel comportament şi să îi asociezi constrângerea. Apar o serie de vânători de vrăjitoare, şi asta în condiţiile în care ideea de simbol naţional este destul de vagă şi de relativ, deci interpretabilă. Este sau nu este un simbol naţional sabia lui Ştefan cel Mare? Dar capul lui Mihai Viteazu din racla de la Mănăstirea Dealu? Şi are acelaşi statut sau nu gaura din drapel care înlocuia, în decembrie 1989, stema socialistă a ţării?

Nu cu mult timp în urmă s-a făcut un tapaj nemaipomenit – sancţionat drastic de oficialităţi – pentru că interpretul de muzică Marcel Pavel a omis nişte cuvinte din imnul naţional. Obsedaţi de hârjoneala politică de suprafaţă – căci, pe fond, politicienii noştri se bat şi se împacă în funcţie de o mulţime de conjuncturi şi de interese, cu excepţia celor care ne privesc pe toţi -, cei de faţă, o parte a televiziunilor şi a mijloacelor de comunicare în masă au manipulat ceea ce, la urma urmei, putea fi un lapsus momentan (motivat ulterior în termeni raţionali de artist, sub presiunea mediatică la care a fost supus), o omisiune survenită din subconştient într-un moment poli­tic în care numele „Traian” are o elec­tricitate politică ce atinge înalta tensiune.

Acum, şi mai de curând, aflaţi în deplasare, jucătorii români de rugby au fost invitaţi la o partidă amicală nudă în ţara acestora şi, în timp ce gazdele s-au învăluit vag în pânze negre, ca de doliu, ai noştri au arborat, în chip de pelerine, tricolorul. Atât a lipsit. Imediat, televiziunile au început să hăulească, cerând să cadă capete, să se aplice sancţiuni de lezmajestate etc.

Nu acelaşi lucru s-a cerut atunci când preşedintele actual a formulat acuze dure, de relevanţă istorică, la adresa fostului rege Mihai I, pe care unii îl consideră – iată – un adevărat simbol naţional.

Nici în anii ’90, când delirantul primar de Cluj Gheorghe Funar – avansat între timp parlamentar şi devenit iniţiator de legi discutabile – a vopsit tricolor băncile din parcurile oraşului, pe care cetăţenii puneau dosurile, şi a făcut cutiile de tablă pentru depozitat gunoaie stradale şi colectat flegme roşu-galben-albastre, nu s-au prea văzut reacţii de aceeaşi virulenţă, re­jectarea iniţiativei consumându-se în spaţiul privat şi contribuind la înlocuirea lui în alegerile următoare.

Cel care şi-a bătut cu adevărat joc de simbolurile naţionale a fost Ceauşescu, atunci când a modificat – prin versuri proprii, demne de un analfabet – textul imnului de atunci, Tricolorul. Îl precedase un viclean scriitor care a tranzacţionat un cântec românesc frumos, făcându-l să devină imnul unei ţări balcanice.

Azi-mâine, în loc să socotim prilej de mândrie dorinţa unui om modest, suporter al echipei de fotbal X, că îşi pictează pe faţă sau piept culorile naţionale, vom pretinde că le batjocoreşte, punându-l sub acuzaţie. Lumea se preface că uită că uzul acestor culori – ca şi al cântecelor mobilizatoare – este şi pentru a mobiliza şi îmbărbăta în luptă şi în competiţii cu adversarii, fie ei amicali ori de-a dreptul inamici de pe frontul de onoare. Tapajul actual este nu doar dovadă de incultură, ci chiar de puţină judecată.

Prin însuşi modul lui de a fi sportul este ludic, o expresie a tendinţei omului de a trece dincolo de grijile apăsătoare ale zilei, într-un spaţiu al jocului, înţeles ca libertate de expresie creativă şi al evidenţierii propriilor calităţi fizice şi strategice (deci ţinând de inteligenţă) într-un cadru marcat de reguli, convenţii. Practicând sportul favorit în condiţii de nuditate nu e o dovadă de lipsă de respect, ci o reamintire a condiţiei naturale a omului, respectată încă, în multe competiţii, în lumea anti­că (şi nu doar, dacă ne gândim la persistenţa, până azi, a omului arhaic, în multe locuri din lume). Asocierea tricolorului în asemenea întâlniri sportive trebuie salutată mai degrabă ca intenţie patriotică, de ducere a simbolului naţional pe terenul ma­gic al performanţei sportive, chiar şi acolo unde celelalte elemente pe care sportivul şi le asociază de obi­cei (echipament sportiv, însemne de apartenenţă, încălţăminte cu cram­poane etc.) au fost lăsate în vestiare.  

 

Ovidiu Pecican este  profesor la Universitatea Babeş-Bolyai

Cele mai citite

INS: Salariul mediu brut a crescut în septembrie, cu variații în sectoarele economiei

Câștigul salarial mediu brut din România a ajuns în septembrie 2024 la 8.553 lei, cu 1,3% mai mult față de luna anterioară, conform datelor...

Victoria lui Trump aduce un boom de vânzări pentru producătorii chinezi de mărfuri comerciale

Deși al doilea mandat al președintelui Donald Trump este privit ca o provocare pentru economia bazată pe exporturi a Chinei, un sector beneficiază de...

Rusia dă vina pe Ucraina pentru dronele căzute în Republica Moldova

Rusia respinge acuzațiile Moldovei cu privire la incidentul cu dronele căzute pe teritoriul său, după ce autoritățile de la Chișinău au convocat ambasadorul rus...
Ultima oră
Pe aceeași temă