Zohan Dvir (Adam Sandler) este un agent al Mossadului – ceva intre erou si supererou – temut si detestat de dusmanii Palestiniei, dar adorat de fete si apreciat de prieteni.
Filmul incepe cu Zohan aflat intr-o binemeritata vacanta, cand, brusc, trupele Mossad ii strica toata buna dispozitie si il trimit intr-o noua misiune extrem de riscanta, in care are dificila sarcina de a-l lichida pe dusmanul numarul unu al Israelului, temutul Phantom (John Turturro). Nu va faceti griji, Zohan este atat de puternic incat gloantele nu-i fac nici un rau (le poate opri si cu dintii), sparge zidurile cu o simpla lovitura de picior, iar pe dusmani ii innoada (la propriu), asa cum fac contorsionistii de la circ.
In plina lupta cu Phantom, Zohan isi insceneaza moartea si emigreaza clandestin in SUA (ascuns intr-o cusca de caini) pentru a-si urma propriul vis american, acela de a deveni… hair stylist. Dupa cateva aventuri hilare, Zohan ajunge sa lucreze intr-un salon detinut de frumoasa Dalia (Emmanuelle Chriqui), care, absolut intamplator, se afla vizavi de un restaurant palestinian. Desi acum are o coafura diferita, Zohan este recunoscut de un sofer de taxi, razbunatorul Salim (Rob Schneider cu mustata), si lupta palestiniano-israeliana pare gata sa se reia. Nici vorba. Cele doua tabere se reunesc pentru a trai fiecare The American Dream, si chiar coopereaza in momentele delicate. Desi ridicol si grosolan in toate felurile posibile, plin de clisee si de referinte pop parodiate, filmul "Nu te pune cu Zohan" are un mesaj politic clar ca lumina zilei: impacarea istorica dintre israelieni si palestinieni si convietuirea lor pasnica, desi, momentan, numai pe strazile din Brooklyn.