România are nevoie de un proiect – simplu, clar şi credibil – care să îi redea speranţa.
Am citit că, în medie, zilnic, sunt 400 de cetăţeni români care emigrează. Nu cred că, în acest moment, salariile sunt principala cauză pentru care se pleacă din ţară, ci lipsa unui viitor. Distrugerea speranţei. Sentimentul că locurile aceasta sunt condamnate să rămână pe mâna unor politicieni veroşi şi incompetenţi, că spitalele sunt o capcană mortală, că şcolile nu te învaţă nimic util în viaţa, iar copiii nu vor putea ascede în societate decât pe bază de pile, nu prin ceea ce ştiu să facă.
Migraţia masivă – mult peste trei milioane de români sunt plecaţi peste hotare – şi depopularea ţării sunt cele mai mari pericole pentru dezvoltarea României. Cauza? Dacă vreţi un răspuns, uitaţi-vă din nou la ceea ce a reuşit Liviu Dragnea în judeţul Teleorman. Potrivit studiilor, are cea mai mare rată de emigrare, cea mai mare mortalitate şi locul 39 pe ţară la rata naşterilor.
Eu sunt un antreprenor din Texas şi poate că pare că spun cuvinte prea mari. Dar dacă opoziţia nu are un proiect, cineva trebuie să o facă!
De luni întregi, liderii PNL şi USR nu fac decât să reacţioneze la diferitele prostii aruncate în public de Dragnea & Co., în loc să fie activi şi să vină cu o ofertă proprie. Nici măcar promisul proiect de anulare a pensiilor speciale nu a apărut până acum.
Acum circa doi ani, în iulie 2015, un grup de economişti şi oameni de afaceri – printre care şi subsemnatul – i-am scris preşedintelui Iohannis, cerându-i să accepte o reducere a fiscalităţii, aşa cum era ea prevăzută în proiectul Codului Fiscal. Dincolo de acea situaţie de moment, noi am arătat că România are nevoie de „formularea unor politici sănătoase de natură să sprijine bunul mers al economiei”.
„Populiste sunt acele măsuri care (…) întrețin ficțiunea că fiecare dintre noi poate trăi pe spinarea celuilalt: creșterea salariului minim, a salariilor personalului bugetar, acordarea de pensii speciale și alte favoruri clientelei politice, ștergerea datoriilor unor companii etc.”, scriam, noi, atunci. Fiecare cuvânt din acea scrisoare – pe care sper ca prietenii de la România Liberă să o publice integral în varianta on-line – s-a dovedit a fi corect, ca să nu spun profetic. Pentru că exact ce nu trebuia să se întâmple a urmat, la iniţiativa PSD, dar cu largul concurs al PNL: s-au dat pensii speciale care acum grevează bugetul cu aproape două miliarde de euro pe an, salariul minim a crescut aberant, obligând companiile să concedieze tinerii angajaţi, iar cheltuielile cu personalul bugetar au explodat, fără ca eficienţa sau calitatea serviciilor publice să fi crescut.
Acum, îi chem pe co-semnatarii scrisorii din vara lui 2015 – dintre ei, unul a ajuns senator PNL, altul este deputat USR – şi pe toţi cei care înţeleg că este nevoie să construim o alternativă la guvernarea PSD, să dezvoltăm un demers asemănător. Să iniţiem un program minimalist, simplu, clar, care să nu conţină nici o picătură de populism. Eu vă propun:
Să oferim o alternativă la actualul sistem medical, falit, corupt şi criminal. În vara lui 2012, tentativa de a sparge monopolul CNAS s-a scufundat sub opoziţia lui Raed Arafat şi a Antenei 3. Nu trebuie să descurajăm, eu cred că românii s-au săturat să moară cu zile în spitale.
Să simplificăm sistemul de impozite şi taxe şi să reluăm ideea din 2015: „plafonarea cheltuielilor bugetare în raport cu PIB şi interzicerea deficitelor bugetare”.
Să flexibilizăm condiţiile de angajare şi de concediere, în special în sectorul bugetar, unde s-a creat o crustă de funcţionari leneşi şi obtuzi, susţinuţi politic. Sindicatele trebuie obligate să raporteze corect numărul de membri şi să-şi aleagă transparent conducerea, iar statul nu trebuie să mai colecteze cotizaţiile sindicaliştilor.
Mergând pe principiul „banii urmează elevul”, să oferim vouchere elevilor – da, este modelul promovat aici, în SUA, de secretarul pentru Educaţie, Betsy de Vos – pentru ca aceştia să poată opta între şcolile de stat sau alte forme de învăţământ.
Eu am schiţat doar câteva idei, pentru că cred că dacă tinerele familii nu vor vedea un proiect care să asigure un viitor copiilor lor, în special în educaţie şi sănătate, vor continua să emigreze. Bătălia cu guvernarea PSD trebuie continuată zi de zi, dar este nevoie şi să dăm un sens noţiunii de „opoziţie constructivă”. Vă chem deci, dragi prieteni, să oferim societăţii un proiect care să-i redea speranţa. Treceţi peste graniţele de partid, peste dihotomia „stânga-dreapta” sau peste vechi adversităţi şi prejudecăţi şi mobilizaţi-vă.
Gândiţi-vă: în ziua în care aţi citit acest articol, încă 400 de români – majoritatea tineri, bine calificaţi, curajoşi şi dornici de muncă – au abandonat România. Avem datoria să le oferim un viitor în ţara lor.
Scrisoare deschisă către Klaus Iohannis pentru adoptarea Codului Fiscal: 41 de profesori, manageri și economiști cer promulgarea Codului
"În atenția
Domnului Klaus Werner Iohannis, Președintele României
Domnului Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului
Domnului Victor-Viorel Ponta, Prim-Ministru
Tuturor liderilor partidelor politice,
Având în vedere cererea de reexaminare asupra legii Codului fiscal trimisă de Președintele României, aducem în atenția opiniei publice următoarele:
Suntem un grup de cadre didactice, economiști, antreprenori și manageri preocupați de politicile publice care afectează climatul de afaceri și bunăstarea populației.
Urmărind anumite luări de poziție din ultima perioadă cu privire la Codul fiscal, dorim să atragem atenția asupra faptului că, în opinia noastră, oportunitatea politică a scăderii poverii fiscale generată odată cu elaborarea legii referitoare la Codul fiscal se constituie într-o șansă ce nu trebuie ratată. Înțelegem îngrijorările celor care îndeamnă la abordări prudente, responsabile privind starea finanțelor publice.
Considerăm că prosperitatea nu se poate construi pe deficite bugetare și datorie publică, rostogolită continuu, de la un an la altul, și că politicile monetare și fiscale nu pot compensa absența reformelor reale. Este într-adevăr nevoie de o nouă abordare, una bazată pe responsabilitate și principii sănătoase, astfel încât să punem capăt experimentelor și vicioasei pendulări între politici stop & go care nu pot întreține decât un climat frustrant de incertitudine și letargie economică.
Credem în importanța scăderii taxelor, a simplificării fiscale și a reducerii birocrației. Între taxe mari, corupție și evaziune fiscală există o relație directă.
Considerăm deci oportun să ne exprimăm un punct de vedere care, sperăm, într-o primă fază, va determina aprobarea și promulgarea unui Cod fiscal care să-i despovăreze deopotrivă pe angajatori și pe angajați (la Codul actual s-a lucrat și împreună cu reprezentanți ai mediului de afaceri), iar ulterior va constitui o temă de discuție și un punct de plecare pentru formularea unor politici sănătoase de natură să sprijine bunul mers al economiei.
Fără îndoială că noul Cod fiscal nu este perfect. Însă reducerea taxelor este un lucru bun în sine, de aceea se cuvine să fie susținută necondiționat, indiferent de culoarea politică a Guvernului care a inițiat-o. Ideea că reducerile de taxe pot periclita stabilitatea financiară a țării este, stricto sensu, un truism: orice relaxare fiscală poate micșora încasările bugetare, dar acest efect nu constituie un motiv pentru respingerea ei. Soarta bugetului nu stă doar în dimensiunea poverii fiscale, ci în corelarea acesteia cu obligațiile angajate de stat. Coerența diverselor măsuri fiscal-bugetare nu poate fi dedusă din Codul fiscal, ci din strategia Guvernului în acest domeniu, din ansamblul inițiativelor legislative și din legea bugetului de stat.
În absența corelațiilor între strategia fiscal-bugetară și programul de convergență, precum și din cauza inconsistenței acestora, este ușor de vehiculat ideea că tocmai relaxarea fiscală este un exercițiu de demagogie. Atragem însă atenția că reducerea birurilor nu este o măsură populistă, ci are un adânc fundament moral și vaste consecințe materiale pozitive pentru societate. Populiste sunt acele măsuri care – împrumutând cuvintele unui gânditor clasic liberal – întrețin ficțiunea că fiecare dintre noi poate trăi pe spinarea celuilalt: creșterea salariului minim, a salariilor personalului bugetar, acordarea de pensii speciale și alte favoruri clientelei politice, ștergerea datoriilor unor companii etc.
Observăm cu îngrijorare că apetitul Guvernului pentru măsuri populiste a sporit în ultima vreme și suntem dezamăgiți că restul clasei politice mimează (în cel mai bun caz) un protest neconvingător împotriva acordării de alocații, subvenții și alte cadouri, fără să ofere soluții alternative. Ar fi însă și mai trist ca reducerea poverii fiscale să ajungă țapul ispășitor în toată această cacofonie politico-legislativă. Mai cu seamă cu cât scăderea impozitelor nu este un privilegiu, ci un deziderat firesc pentru o economie care vrea să intre pe un traseu de dezvoltare accelerată.
România este o țară a taxelor mari (comparativ cu a altor țări vivace economic), a taxelor multe și greu de plătit, a taxelor prost cheltuite. Statul român încasează la buget mai mulți bani decât încasează media țărilor în dezvoltare, dar ritmul creșterii economice este inferior acesteia. Această constatare nu poate surprinde pe nimeni: taxele mari inhibă dezvoltarea, în timp ce taxele mici cresc bunăstarea tuturor, putând aduce chiar și venituri mai mari la buget. Eficiența principalelor impozite este foarte redusă – statul colectează puțin peste jumătate din impozitele percepute -, dovadă deopotrivă că pragul de suportabilitate socială a fost atins și că Guvernul eșuează chiar și acolo unde ne-am aștepta mai puțin: la colectarea taxelor.
Taxele reprezintă o povară suplimentară atât la nivel individual, cât și la nivelul firmelor existente, și așa decapitalizate de criza economică, și descurajează inițierea de noi afaceri. Instituțiile statului au în fond drept obiectiv îmbunătățirea condițiilor de viață ale românilor. Nivelul de trai poate spori doar datorită creșterii productivității, care face ca un volum tot mai mare de bunuri și servicii să fie obținute cu prețul aceluiași efort depus. Pledăm deci pentru concentrarea pe acele politici care încurajează crearea de locuri de muncă, investițiile și productivitatea, iar noul Cod fiscal trebuie să facă un pas în această direcție.
Suntem, categoric, adepții echilibrului bugetar. Care sunt pilonii pe care trebuie să se bazeze scăderea poverii fiscale? De unde poate proveni spațiul fiscal necesar implementării unei reforme curajoase? Pe de o parte, din consolidarea fiscală, din mai buna colectare a impozitelor. Pe de altă parte, din reducerea cheltuielilor bugetare, prin reforma sistemului de pensii, restructurarea serviciilor publice și creșterea eficienței cheltuirii banului public. În măsura în care nu există un plan concret de raționalizare a cheltuielilor, de eficientizare a serviciilor publice și un control asupra investițiilor de capital, vom ajunge să creștem datoria până la un nivel nesustenabil, precum alte țări, ca să acoperim deficitul. Către acest tip de plan considerăm că trebuie să se îndrepte atenția tuturor partidelor, a întregii clase politice, pentru a evita căderea în derizoriu a ideii de relaxare fiscală, compromiterea unei măsuri vitale pentru progresul sustenabil al României.
Principial vorbind, este bine-cunoscut faptul că statul este cel mai prost administrator și, din această perspectivă, creșterea continuă a resurselor puse la dispoziția lui nu este eficientă economic. La fel de bine-cunoscut este și faptul că, tot principial vorbind, cea mai rapidă și sigură cale de eficientizare a unui sistem resursofag, trece prin reducerea resurselor alocate respectivului sistem. Insistăm asupra faptului că scăderea taxelor nu trebuie să fie rezultatul unei abordări simpliste, al unei analize superficiale. De aceea apelăm la întreaga clasă politică să contribuie la realizarea unui plan solid de racordare a cheltuielilor publice la posibilitățile de finanțare oferite de societatea românească. Ținând cont că o economie tânără precum a noastră nu poate căra poveri fiscale precum cele duse de economiile dezvoltate, tot așa cum nu este firesc pentru un copil să facă exerciții de culturism, se impune diminuarea cheltuielilor publice. Soluții precum plafonarea cheltuielilor bugetare în raport cu PIB sau interzicerea deficitelor bugetare ar putea întări credibilitatea reformei fiscale, asigurând caracterul ireversibil al acesteia. În rândul semnatarilor acestei scrisori se află cu siguranță mulți economiști care ar avea disponibilitatea și expertiza necesare sprijinirii unui astfel de demers, în măsura în care va exista interes din partea oricărei instituții a statului.
În încheiere, apreciem că un Cod fiscal cu valențe reformiste nu va fi niciodată perfect, iar incertitudinea care planează asupra magnitudinii efectelor sale este inerentă unui asemenea demers. De aceea nu consideram că aceste slăbiciuni și considerații ar trebui să ne facă circumspecți în sprijinirea adoptării lui. România are de altfel o lungă și pernicioasă tradiție a pașilor mărunți (de regulă, unul înainte și doi înapoi), a reformelor patologic-graduale. Credem că tocmai acum, într-o perioadă de creștere economică, este momentul oportun pentru scăderea fiscalității și că această reformă nu poate fi amânată în mod credibil – experiența recentă de pe plan intern și internațional arată elocvent că în condiții de recesiune politicienii nu au capacitatea de a întreprinde acest gen de măsuri, ci din contră.
Cu deosebită considerație,
Octavian Bădescu, economist, antreprenor, Sameday Courier
Bogdan Glăvan, profesor universitar, Universitatea Româno-Americană
Florin Cîțu, economist
Cristian Păun, profesor universitar, Academia de Studii Economice
Costea Munteanu, profesor universitar, Academia de Studii Economice
Tudor Smirna, economist, Institutul Ludwig von Mises România
Petru Pacuraru – Managing Director HPDI și Presedinte Fundatia Leaders
Claudiu Năsui, economist, președinte SOLIB
Decebal Popescu, antreprenor, Cartrans Romania
Ovidiu Neacșu, economist, vicepreședinte SOLIB
Florin Vişa, Executive Director, Filipescu Visa Financial Advisors
Gabriel Mursa, conferențiar universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza
Mihaela Ifrim, lector universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza
Radu Mușetescu, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice
Adriana Alionte, antreprenor
Vlad Topan, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice
Dan Mașca, Reea Târgu Mureș
Mariana Sorlescu, profesor universitar, Universitatea Româno-Americană
Dragoș Manac, antreprenor
Gabriel Staicu, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice
Victoria Burton, antreprenor, New Victoria
Victor Dragomirescu, C.E.O., Romanian Software
Radu Cujba, antreprenor
Marius Cristian Pană, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice
Ruxandra Ogrendil, Managing Partner, Path-Finder Management & Consulting SRL
Vlad Mureșan, lector universitar, Universitatea Babes-Bolyai
Ion Radu Zilișteanu, analist economic
Valentin Mircea, doctor în drept și avocat
Mihail Neamțu, lector universitar și antreprenor
Mircea Maniu, conferențiar universitar, Universitatea Babeș-Bolyai
Adrian Mitroi, analist economic
Valentin M. Ionescu, consultant
George Mioc, CEO PSI Industries, Inc., Dallas, SUA, antreprenor
Radu Simandan, asistent universitar doctor, Universitatea Politehnică București
Radu Nechita, conferențiar universitar, Universitatea Babes-Bolyai
Octavian-Dragomir Jora, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice, jurnalist
Emanuel Mihail Socaciu, lector universitar, Universitatea din București
Marius Lăzărescu, antreprenor
Viorel Pascale, antreprenor
Iulian Tănase, economist și antreprenor”.
