Noul președinte al PSD, Liviu Dragnea, și-a luat prin surprindere colegii când și-a cerut „iertare“ pentru faptul că PSD „nu a avut curajul să condamne crimele dictaturii și să își asume“ trecutul comunist al partidului și i-a ridicat în picioare pentru a păstra un moment de reculegere în memoria victimelor comunismului.
După care a anunțat că „din această clipă privim spre viitor“. Domnul Dragnea s-a comportat ca la meci: se păstrează un moment de reculegere, după care se fluieră începutul jocului. Or, despărțirea de comunism a PSD și a României cere mult mai mult decât atât. Cere ca PSD să schimbe radical modul în care se raportează la stat, la exercițiul puterii, la relația cu fosta Securitate și la Justiție. Cere ca PSD să lucreze la propria-i distrugere.
Scrâșnind din dinți și aruncându-i lui Dragnea priviri în care se amestecau surpriza, dezgustul și sfidarea, pesediștii s-au ridicat ieri în picioare, dar nu putea fi mai clar că au făcut-o în silă. Nimic nu-i irită mai mult pe pesediști decât eticheta de „comuniști“ și, dacă stai să-i asculți, invocă trei forme mari de apărare. Fie că nu au fost membri de partid, fie, dacă au fost, că au lucrat în folosul „oamenilor“ ori, dacă au făcut parte dintre activiștii de rang înalt sau ofițeri de Securitate, că și-au făcut datoria față de Țară (întotdeana cu majusculă), în pofida persecuției interne la care au fost supuși. Toate trei sunt irelevante.
Pentru prietenii și colegii din Occident, comunismul este în continuare asociat într-un fel cu lupta de clasă: proletariatul de-o parte a baricadei și burghezia capitalistă de cealaltă prinse într-o încleștare titanică pe vecie. Pentru ei, nimic nu este mai departe de această viziune decât peisajul României și, în bună măsură, al Estului Europei de astăzi, cu capitalismul ei agresiv, frenezia consumului și inegalitatea socială adâncă.
Este dificil să le explici că, în final, comunismul real, la fel ca oricare alt totalitarism, n-a fost altceva decât un regim în care o oligarhie ignorantă și coruptă și-a asigurat dominația cu ajutorul unui aparat represiv brutal și al propagandei agresive. În plus, prin ideologia colectivistă și intruziunea în viața privată, declarată ilicită, a distrus dincolo, probabil, de posibilitatea de regenerare relațiile economice firești dintre indivizi. Dar, ceea ce a contat cel mai mult pentru ei – pentru oligarhii comuniști – nu a fost colectivismul care ne-a distrus pe noi, masa indistinctă, ci menținerea statu-quo-ului oligarhic.
Dovadă stă faptul că atunci când sfârșitul regimului a devenit inevitabil, prima lor grijă a fost să salveze acest statu quo. În acest scop, și nu pentru a gestiona tranziția la o societate liberă, s-a născut FSN, devenit peste ani PSD. Pentru a păstra dominația oligarhiei comuniste asupra României în impunitate față de lege. Așa a apărut noua clasă de „oameni de afaceri”, din alianța dintre comuniștii care știau să manipuleze legile și aparatul birocratic al statului și securiști, care știau unde trebuie acționat cu risc minim și profit maxim. Amicii din Vest clatină din cap sceptici când le spui că în România cauza anticorupției și Justiției independente este o formă de anticomunism pentru că o Justiție independentă și instituțiile anticorupție anulează impunitatea și amenință privilegiile.
De aceea comunismul profund al PSD nu este dat de apartenența sau nu la partidul comunist, nici de mărimea contului din bancă, ci de modul în care pesediștii continuă să înțeleagă să folosească funcțiile publice din administrația centrală și locală în mod abuziv și discreționar în folosul lor și al grupului din care fac parte. Acest mod de a privi instituțiile de stat drept anexe de partid și funcțiile publice drept „feude” a dus la crearea sistemului baronilor, care secătuiește avuția națională. Nu faptul că Dragnea, Oprișan sau Nichita au fost membri de partid îi califică drept comuniști, ci modul în care au gestionat, ca baroni, feudele politice și administrative în care s-au înscăunat sau au fost înscăunați.
Nu există probe mai clare ale comunismului inerent al PSD decât torpilarea, în numai trei zile, a pilonilor de sprijin ai statului de drept, numai pentru a-l anihila politic pe Traian Băsescu, și „marțea neagră” în care au -încercat să legifereze pe furiș impunitatea totală în fața legii a demnitarilor, ceea ce ar fi echivalat cu legitimarea prin lege a oligarhiei. De aceea, dacă vrea să scape partidul de eticheta de „comuniști”, Dragnea trebuie să facă mai mult decât să ridice pesediștii în picioare pentru a comemora scrâșnit victimele comunismului. Trebuie să înceapă prin afirmarea unui atașament fără echivoc față de statul de drept, altfel spus față de domnia legii, nu a demnitarului de partid, renunțarea la orice tentative de a supune și/sau de a submina instituțiile anticorupție.
Dacă vrea să își „asume greșelile trecutului recent”, nu e suficient ca PSD să regrete, după 25 de ani, reprimarea Pieței Universității și mineriada. Aceste orori vor rămâne înscrise în acest trecut fără putința de a le șterge și nu mai e nimic de făcut. Dar ceea ce poate face este să își asume distrugerea sistemului de feude de partid prin adoptarea unei legislații de integritate stricte și sprijinirea unei Agenții de Integritate puternice. Să renunțe la legiferarea ad hoc, în interesul grupurilor de interese, și dacă nu total la guvernarea prin ordonanțe de urgență, măcar la „ordonanțele de vineri seara” atât de flagrant cu dedicație. Să depolitizeze aparatul de stat, școlile și să scoată, așa cum cerea ambasadorul Klemm, economia de stat de sub control politic. Dacă vrea să se întoarcă la popor, să redea cât mai grabnic credibilitatea și independența instituției Avocatului Poporului, maculată și ridiculizată de cuplul Ponta-Ciorbea.
Altfel spus, pentru a se despărți de comunism, Dragnea va trebui să se ridice împotriva tuturor lucrurilor care definesc PSD – corupție, clientelism, baronizare, politizare, abuz – și reprezintă rațiunile pentru care a fost creat. Să fie anti-PSD.
Liviu Dragnea pare cel mai prost plasat pentru a face aceste reforme. Îi cerem să se democratizeze unuia care a candidat singur și s-a ales cu 97%, ca un dictator de rutină. Îi cerem să debaronizeze țara unuia care s-a dovedit un baron fără scrupule și îi cerem să garanteze politic independența Justiției și continuarea anticorupției unuia care are un dosar la DNA și a fost condamnat în primă instanță.
De la Vidocq încoace s-au mai văzut mari criminali deveniți mari luptători împotriva crimei, dar nu avem temeiuri să credem că Liviu Dragnea este unul dintre ei. Dimpotrivă.
