6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialNu au bani să ajungă la NASA

Nu au bani să ajungă la NASA

Câştigătorii concursului NASA Ames Space Settlement Design Contest sunt invitaţi să-şi prezinte realizările ştiinţifice, la Chicago, în perioada 27 mai-1 iunie. În America vor ajunge, însă, doar elevii care reuşesc să facă rost de bani pentru biletul de avion. Începând din anul 2004, sute de elevi ai Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” participă cu succes la competiţiile organizate de NASA. Proiectele constănţenilor sunt apreciate de către juriile de specialitate şi constituie o sursă de inspiraţie pentru inginerii de la NASA.

Cei aproape 100 de liceeni care au participat, recent, la concursul NASA Ames Space Settlement Design Contest, au reuşit să câstige 2 premii I, 2 premii II, 2 premii III şi 3 menţiuni. Unul dintre dascălii coordonatori, prof. Ion Băraru, spune că a fost cel mai valoros an pentru elevii şi profesorii constănţeni, ţinând cont de faptul că au participat 1043 de elevi din 14 ţări, coordonaţi de 113 dascăli, iar în concurs au intrat 434 lucrări. „Cei de la NASA au afirmat că avem proiecte de calitate şi acest lucru se vede prin volumul premiilor”, spune Ion Băraru.  Elevii constănţeni au fost premiaţi, printre altele, pentru proiectul unei staţii spaţiale. Toţi câştigătorii competiţiei NASA Ames Space Settlement Design Contest au fost invitaţi să participe, la sfârşitul lunii mai, în Chicago, pentru a-şi susţine proiectele în cadrul unei conferinţe organizate de către Centrul NASA din Ames. Este pregătittă, pentru intervalul 27 mai-1 iunie, şi o sesiune de postere. Cele mai bune referate vor fi prezentate. „Ai noştri au fost deja anunţaţi că vor prezenta lucrările într- sesiune numai pentru elevi. Din păcate, însă, vom pleca numai cei care vom face rost de bani de bilete. Nu sunt resurse materiale pentru aşa ceva. Suntem pe cont propriu. Ideal ar fi să fie cel puţin unul din echipă pentru a prezenta proiectul”, menţionează Ion Băraru.  

Biletul de avion, 700 de euro

Un bilet de avion până în America costă cel puţin 700 euro. Pe de altă parte, elevii de la Colegiul „Mircea cel Bătrân” ar avea nevoie de bani şi pentru a-şi proteja invenţiile. Potrivit profesorului Ion Băraru, în urmă cu doi ani, un specialist în invenţii şi mărci a descoperit, în proiectele acestora pentru NASA 21 de elemente care pot fi considerate inovaţii sau invenţii.

Cele mai citite

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...

Papa Francisc a condamnat loviturile aeriene din Gaza

 Papa Francisc a condamnat din nou sâmbătă loviturile aeriene israeliene din Gaza, scrie Reuters. Suveranul Pontif și-a deschis discursul anual de Crăciun adresat cardinalilor catolici...

Consultări politice în curs: Premierul viitorului Guvern rămâne o necunoscută

Reprezentantul PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că numele premierului care va conduce următorul Guvern nu a fost încă stabilit de liderii partidelor proeuropene. Potrivit ZF,...
Ultima oră
Pe aceeași temă