Mandatul lui Iohannis este într-o și mai mare măsură impregnat de logica antisistemică, de speranța unui „alt fel de a face politică“, ceea ce îi îngreunează misiunea, pentru că îi limitează marja de manevră.
S-a intrat greu în campania electorală și pare că se iese și mai greu. De unde, eroarea de a judeca perioada post-revoluția electorală în termenii interesului politic al proaspăt născutului PNL mare. Adevărul este că mesajul de pe 16 noiembrie, precum și măsura în care o parte a societății civile și-a recăpătat încrederea în capacitatea sa de a influența evoluția României cer răspunsuri de altă natură decât cele care țin cont, în primul rând, de maximizarea câștigului pentru o tabără politică.
Din acest punct de vedere, putem spune atât vae victis, cât și vai de învingători! PSD a fost și va rămâne prima victimă a neîncrederii societății civile, dar pe listă urmează toți ceilalți. Pe o listă anti-clasă politică care este scrisă la două mâini de DNA și de societate, rezultatul alegerilor fiind o legitimare a acțiunii magistraților, care la rândul lor vor ține vie susceptibilitatea societății față de orice om politic, față de orice parte a sistemului politic. Epurarea clasei politice devine, așadar, un proces sistemic care abia de acum încolo pare imposibil de oprit.
Citiți continuarea textului în Revista 22.
