3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialNoul Cod Civil: Logodna devine o instituţie asemănătoare căsătoriei

Noul Cod Civil: Logodna devine o instituţie asemănătoare căsătoriei

Noul Cod Civil intră în vigoare sâmbătă, 1 octombrie, urmând să îşi producă efectele imediat, însă procesele în instanţă pe baza noii reglementări vor începe probabil peste câteva luni.

Odată cu Legea 287 din 17 iulie 2009 privind Codul Civil, la 1 octombrie intră în vigoare şi Legea pentru punerea în aplicare a acestuia, care prevede o serie de măsuri tranzitorii.

Legea civilă nu are putere retroactivă, informează Agerpres.

Noul Cod Civil înlocuieşte vechiul cod din 1865, adoptat pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, şi aduce câteva elemente de noutate absolută: protecţia drepturilor personal-nepatrimoniale prin mijloace juridice specifice (de exemplu, consacrarea, ca mijloc specific de apărare, a dreptului la replică şi la rectificarea informaţiilor greşite apărute în presa audiovizuală); prevederi privind logodna, locuinţa familiei, alegerea regimului matrimonial şi divorţul pe cale administrativă; reglementarea generală a termenelor de decădere.

I. Logodna este o instituţie nouă apărută în dreptul român şi reprezintă promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.

Condiţiile de fond pentru a încheia o logodnă sunt aceleaşi ca pentru încheierea căsătoriei: consimţământul liber şi personal al logodnicilor; vârsta minimă 18 ani sau, pentru motive temeinice, 16 ani, cu încuviinţarea părinţilor sau tutorelui; persoanele care se logodesc să fie de sex diferit (logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie); este interzisă logodna între rudele în linie dreaptă (între părinţi şi copii sau între bunici şi nepoţi), precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv; încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă (înscrisuri, martori etc.); încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea în prealabil a logodnei.

Partea care rupe logodna în mod abuziv sau care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei.

Vezi ce spune noul Cod Civil despre familie şi despre proprietarii de animale.

Cele mai citite

Record de intervenții Salvamont: 180 de persoane salvate în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, Salvamont România a înregistrat un record de intervenții de urgență, cu 180 de persoane care au avut nevoie de...
00:01:19

VIDEO. Populația din Paris reacționează la ediția „aniversară” a Charlie Hebdo, la zece ani de la atac

Ziarul satiric francez Charlie Hebdo a lansat o ediție specială care include un concurs de caricaturi pe tema lui Dumnezeu, marcând 10 ani de...

Schimbări în Liga 1! UTA Arad l-a transferat pe Andrei Gorcea și a reziliat contractul cu Robert Popa

UTA Arad a oficializat venirea portarului Andrei Gorcea de la U Cluj și a anunțat despărțirea de Robert Popa, care pleacă după doar jumătate...
Ultima oră
Pe aceeași temă