6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialNoul city-manager al Galaţiului, un personaj controversat

Noul city-manager al Galaţiului, un personaj controversat

Omul care, începând de ieri, se va ocupa de managementul financiar din Primăria Galaţi, adică de coordonarea activităţii regiilor şi SRLurilor primăriei, de execuţia bugetară, dar şi de organizarea licitaţiilor, este Aurel Vlaicu,  un apropiat al lui Viorel Hrebenciuc şi Sorin Oprescu.

Noului city manager nu i se poate nega experienţa administrativă, pentru că a lucrat în echipa lui Oprescu. Anterior, el fusese expert parlamentar. După ce în 2008 a coordonat campania lui Sorin Oprescu pentru primărie, Vlaicu a devenit, în perioada 2009-iunie 2012,  director general al Direcţiei Generale Operaţiuni din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti. Acum, după acelaşi model, după ce a coordonat campania lui Marius Stan şi acesta a ajuns primar, Vlaicu devine city manager, ocupând a doua funcţie importantă din ierarhia Primăriei Galaţi. Întrebarea legitimă pe care şi-o pun gălăţenii şi care încinge în aceste zile controversele de pe forumurile locale este: de ce a renunţat Vlaicu să mai fie director în primăria condusă de Sorin Oprescu, preferând statutul de funcţionar în Primăria Galaţi?

De la Hrebenciuc la Oprescu

Între 2005 şi 2009, Aurel Vlaicu a fost consilier parlamentar şi expert la grupul parlamentar PSD din Camera Deputaţilor. În acea perioadă, Vlaicu a fost considerat „omul lui Hrebenciuc”, fiind colaboratorul apropiat al liderului Grupului PSD, Viorel Hrebenciuc. În toamna anului trecut era considerat „omul lui Opres­cu”, fiind printre colaboratorii apropiaţi ai primarului general. În noiembrie, când negocia cu USL colaborarea la alegerile locale, Oprescu le-a cerut lui Ponta şi Antonescu să primească 15 locuri eligibile pe lista USL pentru Consiliul General. Pe locul trei al listei lui Oprescu se afla Aurel Vlaicu.

City manager, funcţie cu „eticheta” deja pusă

Ce conotaţie are pentru Galaţi funcţia de city manager? Una ne­­ga­­tivă, în condiţiile în care cel ce a ocupat până acum această funcţie, Florin Popa, numit de PSD, a primit eticheta de funcţionar corupt, după ce s-a des­co­perit că primea chiar salarii lunare de la firme, unele dintre ele participante la licitaţiile primăriei.

City managerul încasa lunar de la pri­mărie de la 9.857 lei la 12.962 lei, dar mai lua bani şi de la societatea locală de apă-canal, unde era membru în CA. Popa mai încasa lunar, de la SC Navrom-Centru de Afaceri SA Galaţi, firma la care acţionar este deputatul PSD Viorel Ştefan, salarii lunare ce variau de la 1.910 lei la 2.514 lei. După ce a devenit city manager, a început să încaseze lunar de la 8.555 lei la 9.158 lei de la firma Superquatro Grup SRL Galaţi. La un moment dat, firma Superquatro, al cărei patron este Sterică Atanasiu, câştigase licitaţia pentru construirea Portului de Ambarcaţiuni, o lucrare de 0,7 milioane euro, finanţată de MDRT.

Florin Popa a rămas şi în noua echipă din administraţie, fiind viceprimar.

No comment

Am încercat de-a lungul zilei de ieri să luăm legătura atât cu noul city manager, cât şi cu primarul Marius Stan, pentru a afla răspunsul la întrebarea care îi frământă pe gălăţeni: „De ce a dat Aurel Vlaicu Primăria Capitalei pe Primăria Galaţi?”. Ce este atât de important în Primăria Galaţi încât să-l fi determinat pe Vlaicu să-şi dorească această funcţie? Până la închiderea ediţiei nu ne‑au răspuns la telefon nici Marius Stan, nici Aurel Vlaicu. 

Cele mai citite

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...

Zelenski declară că războiul cu Rusia se va încheia mai repede sub administrația Donald Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că „războiul se va încheia mai devreme” sub preşedinţia lui Donald Trump, lăudând ultimele sale contacte cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă