Majoritatea alegatorilor constienti de semnificatia scrutinului din noiembrie nu prea trag mari sperante ca tara s-ar afla, de-acum, in fata unui moment de rascruce. Formatiunile politice se prezinta reciclate laolalta cu discreditatii lor lideri de partid si eternele promisiuni postise privind viitoarele eforturi depuse in favoarea binelui national. Nu surprinde, de altfel, nici faptul ca oferta cea mai prezumtioasa vine din partea PSD. Mircea Geoana a promis ca va institui o "noua republica", caracterizata pe de o parte de mai putine conflicte la varf, iar pe de alta printr-o eficienta administrativa sporita. Beneficiile ei s-ar releva curand si populatiei ca urmare a retrasarii hartii administrative a tarii, aspect ce ar conduce la o eficientizare a guvernarii locale.
In plus, cu un sef de stat relegat intr-o pozitie pur reprezentativa, disputele dintre principalele institutii ale statului ar urma sa dispara subit, in timp ce noua armonie generala le-ar oferi, in fine, legislatorilor posibilitatea sa ia, netulburati, o serie de decizii privind cateva subiecte spinoase – cum ar fi dimensiunea imunitatii care le revine in fata legii.
PSD spera, evident, intr-o reeditare a scorului electoral obtinut in anul 2000. Atunci, formatiunea reusise sa evite consecinta marginalizarii complete ca rezultat al dominatiei iliesciene in primul rand gratie slabiciunii succesorilor lor – care nu s-au dovedit defel mai breji in ceea ce priveste implementarea stringentelor reforme. In acea vreme, PDSR se jura nonstop ca pe viitor va avea grija sa actioneze in calitate de proteguitor darz al intereselor cetatenilor tarii. Destui votanti, privati oricum de alternative verosimile, au decis sa mai acorde o sansa partidului in cauza.
Pana si UE mai tragea, in acea vreme, ceva sperante ca Ion Iliescu&Co. s-ar putea dovedi, pana la urma, parteneri convingatori in cadrul procesului de aderare a Romaniei la UE.
Dar pe planul actului de guvernare nu se schimbase mai nimic. Economia a fost liberalizata intrucatva, insa in asa maniera ca PSD si clientela acestuia sa beneficieze direct de pe urma masurilor. Reforma administrativa a cazut in sarcina notoriilor Octav Cozmanca si serban Mihailescu, ambii veterani ai vechiului sistem, determinati, la vremuri noi, sa pacaleasca UE in baza aceleiasi retete ceausiste de schimbari eminamente mincinoase. In plus, factionalismul din partid incepea sa ia amploare – fireste in baza foamei generale de noi si noi prazi. Cine isi inchipuie astazi ca inlaturarea lui Basescu ar duce automat la o nescontata coeziune in randurile adversarilor parlamentari ai presedintelui se dovedeste a fi un suflet extrem de naiv.
Noua republica a lui Geoana este o plasmuire a spin-doctorilor adusi din strainatate, fiind destinata anestezierii majoritatii electoratului deja sleit in vederea acapararii puterii de catre acele grupuri de interese care au tot vizat, din 1990 incoace, inima politicii romanesti. Toate schimbarile administrative enuntate nu urmaresc decat consolidarea stransorii baronilor asupra natiunii, in vreme ce suprematia Parlamentului la nivel national ar conduce la eliminarea ultimelor reticente ale politicienilor – oricum mult prea putin rezervati in materie de transformare a Legislativului intr-un veritabil bazar, taman bun pentru a-si vedea de interese si metehne, dar nicidecum de electorat.
Totusi, un "nou inceput" al pesedistilor nu se mai contureaza la fel de usor realizabil ca in 2000. In pofida tuturor carentelor sale, PD-L a reusit sa mobilizeze interesul reformist mai efectiv decat, odinioara, CDR.
Manifestul pedelist cuprinde unele propuneri concrete de modernizare a economiei si de solutionare a catorva probleme sociale stringente. Ramane de vazut in ce masura PD-L va sti sa isi si avanseze proiectele in vederea informarii si cointeresarii electoratului.
Nu in ultimul rand, nici UE nu prea mai are iluzii cu privire la PSD. Solicitarea lui Adrian Severin vizand demiterea principalului purtator de cuvant al Comisiei Europene, Mark Grey, a fost una absolut necugetata, menita a provoca mai degraba amplificarea solidaritatii birocratiei europene in fata unor atacuri si amenintari nemaiintalnite pana acum. In paralel, decizia lui Geoana de a efectua, subit, o vizita la Moscova, are harul de a convinge destui factori de decizie de la Bruxelles asupra inconsecventei politice a unei Romanii aflate sub potentiala sa conducere in actualele vremuri de tensiuni ruso-europene.
Prin acordarea de puteri maxime exclusiv intereselor meschine, nicidecum insa celor marcate de un dram de patriotism real, noua republica a lui Geoana are toate sansele sa devina moasa comunala a mii si mii de mini-Ceausesti. Rapacitatea si megalomania particulara speciei ar conduce, fireste, la alte necontenite lupte indarjite. Stau si ma intreb cum anume ar arata tara, ce va mai fi ramas din ea, dupa ce stapanii noii republici isi vor fi facut mendrele?
