2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialNouă înregistrare video cu doi jurnalişti francezi luaţi ostatici în Afganistan de...

Nouă înregistrare video cu doi jurnalişti francezi luaţi ostatici în Afganistan de aproape un an

Autorităţile franceze se află în posesia unei noi înregistrări video, datând de la jumătatea lui noiembrie, cu doi jurnalişti francezi, Herve Ghesquiere şi Stephane Taponier, luaţi ostatici în Afganistan de aproape un an, a anunţat luni seara postul de televiziune France3, citat de AFP, informează Mediafax.

„Potrivit familiilor lor, o nouă înregistrare video a fost trimisă autorităţilor franceze”, a declarat prezentatoarea jurnalului televizat al postului, Carole Gaessler. „În acest document, cei doi colegi ai noştri se adresează părinţilor lor şi, de asemenea, lui Beatrice, prietena lui Herve”, a adăugat ea.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că se află în posesia acestei înregistrări video. „Am autentificat-o. Înregistrarea a fost, probabil, făcută la jumătatea lui noiembrie”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Quai d’Orsay, Bernard Valero.

Cei doi jurnalişti, care realizau un reportaj pentru postul France3, au fost răpiţi împreună cu cei trei însoţitori afgani ai lor, la 30 decembrie 2009, aparent de către talibani, la 60 de kilometri de Kabul, în provincia muntoasă Kapisa. Regiunea este cunoscută ca riscantă. Aici sunt staţionate o parte din forţele franceze angajate alături de trupele NATO.

„Ceea ce sperăm este că demersurile care au fost făcute, în special de Guvernul afgan, ne vor permite să îi găsim cât mai rapid posibil”, a declarat duminică ministrul Afacerilor Externe, Michele Alliot-Marie, fără să facă alte precizări.

„Ştim că sunt în viaţă, mai degrabă sănătoşi, chiar dacă este evident că, după un an, începe să se observe”, a adăugat ea.

La 11 aprilie, o înregistrare video, difuzată pe Internet, îi arăta pe cei doi ostatici, filmaţi de răpitori, slăbiţi, citind un text în care îi cereau preşedintelui Nicolas Sarkozy să satisfacă cerinţele talibanilor.

La 24 septembrie, şeful Statului Major interarme, Edouard Guillaud, declara că avea „o speranţă rezonabilă” ca cei doi bărbaţi să fie eliberaţi înainte de Crăciun. Dar, în acelaşi timp, primind Comitetul de Susţinere, Nicolas Sarkozy refuza să ia în calcul o dată. „Eu nu m-aş angaja să dau o dată”, declara el.

La 22 noiembrie, Comitetul de Susţinere şi familiile s-au declarat mulţumiţi, după ce au fost primiţi, din nou, de Sarkozy. „Ceea ce este nou este că preşedintele afgan, Hamid Karzai, cooperează, de-acum, cu Guvernul francez”, subliniau ei.

Pentru a marca un an de la răpirea celor cinci bărbaţi, Comitetul de Susţinere (soutienherveetstephane.org), Reporters sans frontieres (RSF) şi Primăria Parisului au făcut apel la organizarea unui miting, la 29 decembrie, în Piaţa Primăriei, la Paris.

Cele mai citite

Aplicația ChatGPT pentru Windows, disponibilă acum și pentru utilizatorii versiunii gratuite

Noua aplicație promite o soluție rapidă și accesibilă pentru utilizatorii Windows, facilitând integrarea ChatGPT în activitățile zilnice Aplicația ChatGPT pentru Windows, lansată, inițial, exclusiv pentru...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă