3.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSpecialNou terminal de pasageri in Portul Constanta

Nou terminal de pasageri in Portul Constanta

Printre avantajele noului terminal de pasageri se numara si faptul ca permite accesul direct si facil al navelor la intrarea in port, fara manevre suplimentare. Mircea Banias, directorul general al Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime, a precizat ca Portul Constanta are adancimi oceanice si poate astfel primi si marile vase de pasageri transatlantice. De asemenea, terminalul este situat foarte aproape de zona veche a orasului, cea mai cautata si apreciata de turistii straini. Foarte aproape se afla si unele obiective turistice deosebite ale Constantei, printre care se numara Cazinoul si faleza sa, statuia lui Ovidiu, mozaicul roman, Muzeul National de Istorie si Arheologie, Portul Tomis. Exista legaturi rutiere facile cu orasul, fapt care asigura fluidizarea circulatiei auto si pietonale, fara a impiedica desfasurarea celorlalte activitati portuare.

Baruri si sali de expozitii

Terminalul de pasageri indeplineste atat functia de primire a turistilor, cat si o functie comerciala. Aici sunt amplasate parcari pentru autoturisme si autocare, ghisee de vamuire separate pentru cetatenii Uniunii Europene si pentru cetatenii non-UE, o casa de bilete, serviciul de control al pasapoartelor, serviciul de depozitare a bagajelor, o casa de schimb valutar, bancomate, camere pentru persoanele indezirabile sau pentru apatrizi. La etaj sunt amplasate birourile lucratorilor de la Politia de Frontiera, Directia Regionala Vamala, Serviciul Roman de Informatii. Vor exista insa si baruri, cafenele si restaurante, sali de intrunire, sali de expozitii. CNAPM Constanta a lansat de curand, pentru toti cei interesati, invitatia de participare la licitatie pentru inchirierea si operarea noului terminal de pasageri.

Din Constanta, in Atena si Barcelona

Constructia terminalului de pasageri era necesara deoarece traficul de pasageri, desi se afla inca la valori scazute, a inregistrat, procentual, o crestere importanta in ultimii doi ani. „Lucrul care ne da noua certitudinea ca acest terminal va ajunge, intr-un numar rezonabil de ani, la capacitatea maxima de 100.000 de pasageri, este faptul ca numarul de pasageri inregistrat in acest an este de zece ori mai mare decat cel inregistrat in 2003”, precizeaza directorul general al CNAPMC. Astfel, daca in anul 2005 au sosit in port 33.000 de pasageri, in anul 2003 vorbim numai de… 3.400 de turisti. Mircea Banias a declarat ca cele mai folosite rute de transport vor fi Constanta – Istanbul si Constanta – Odessa, Constanta – Istanbul – Atena – Tel Aviv – Alexandria, Constanta – Istanbul – Palermo – Genoa – Marsilia – Barcelona. Nu sunt excluse insa nici alte trasee.

Sfaturi… ministeriale

La inaugurarea oficiala a terminalului de pasageri a participat si ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, care a declarat ca a preferat sa vina la acest eveniment, in ciuda faptului ca tot ieri s-a inaugurat circulatia, fara restrictie de tonaj, pe un singur fir, pe podul de la Bucov, pe care l-a numit „copilul sau de suflet”. Ministrul a „batut” la pas toata cladirea si a dat indicatii despre cum ar trebui sa arate. El a spus, de exemplu, ca simte nevoia unui centru de informare pentru turisti, dar a cercetat cu atentie mai multe incaperi, printre care chiar si toalete. Urmare a sugestiilor sale, centrul de informare va lua locul chioscului de ziare amplasat la intrarea in terminal.

Eternul coridor IV

„Nu trebuie sa uitam ca Portul Constanta este la intersectia coridoarelor paneuropene: a coridorului IV rutier, a coridorului IV feroviar si a coridorului IV, care inseamna Dunarea, pentru care exista o preocupare permanenta de dezvoltare”, a declarat ministrul. Acesta a precizat ca, de acum inainte, turistii care vin in Romania vor beneficia de conditii moderne institutionale si de facilitatile pe care le ofera acest terminal.
In ceea ce priveste celelalte proiecte de dezvoltare avute in vedere pentru Portul Constanta, ministrul s-a referit la terminalul de barje, care are asigurata o finantare de 24 de milioane de euro, la dezvoltarea terminalului de containere, pentru care se discuta si solutii de finantare pentru transportul pe Dunare si pe calea ferata. „Toate aceste obiective vor asigura atat o crestere comerciala, cat si financiara, pentru aceasta zona”, a adaugat Gheorghe Dobre.

Proiect de aproape trei milioane de euro

Constructia terminalului de pasageri a inceput in august 2004, ea urmand sa fie finalizata in semestrul II al acestui an. Constructiile au intarziat din cauza contractelor de constructii politizate, pe care ministrul Dobre nu a dorit sa le comenteze. Sursele de finantare au provenit de la bugetul statului, in proportie de 45%, si din fondurile proprii ale CN Administratia Porturilor Maritime, in proportie de 55%. Valoarea totala a terminalului a fost de 2,85 de milioane de euro. „Parerea noastra este ca, prin realizarea acestui terminal modern, Portul Constanta se aliniaza la cerintele internationale in acest domeniu, in perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana in anul 2007”, a conchis Mircea Banias.

Cele mai citite

Kamala Harris, după înfrângere: Nu este momentul să ne ridicăm mâinile, este timpul să ne suflecăm mânecile

Harris a spus că l-a sunat pe Trump pentru a-l felicita și a promis că îl va ajuta să facă o tranziție pașnică a...
Ultima oră
Pe aceeași temă