Vaccinurile administrate în mod curent minorilor nu contribuie la dezvoltarea unor maladii grave, precum autismul şi leucemia, potrivit unui nou studiu.
Institutul de Medicină din SUA a publicat, încă din 2011, un raport care arăta că medicii erau în unanimitate de acord că vaccinarea este o procedură medicală sigură. Noi rezultate ale unor cercetări vin să întărească aceste concluzii. "Cele mai recente rezultate ar trebui să ofere siguranţă anumitor pacienţi şi medici", spun autorii acestei noi analize publicate în revista Pediatrics, care fac referire mai ales la neliniştile "nefondate" potrivit cărora vaccinurile ar fi responsabile mai ales de dezvoltarea autismului
. "Există dovezi foarte sigure că vaccinul triplu ROR (împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei) nu este asociat cu autismul la copii, o concluzie care confirmă precedentele studii pe acest subiect", subliniază autorii, citați de Mediafax. "Există, de asemenea, dovezi solide că vaccinurile triple cum sunt DTP (împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive), gripei hemofile şi hepatitei B nu au legătură cu leucemia infantilă", mai spun oamenii de știință de la Institutul de Cercetare Rand Corporation.
Există și reacții adverse
Totuși, specialiştii au confirmat că au descoperit anumite vaccinuri orale, precum Rotarix şi Rotateq, utilizate în cazul bebeluşilor începând cu vârsta de şase săptămâni pentru a-i proteja contra gastroenteritelor provocate de rotavirus, că ar putea declanşa reacţii grave.
"Însă aceste reacţii sunt extrem de rare şi trebuie evaluate în raport cu efectele protective pe care le furnizează aceste vaccinuri", spun specialiştii, explicând că "riscul este foarte mic", cu 1,1 cazuri la 100.000 de doze de Rotarix şi 5,1 cazuri la 100.000 de doze de Rotateq.
Astfel, vaccinurile contra rotavirusului pot, în rare cazuri, să provoace invaginaţie intestinală (o porţiune a intestinului subţire este blocată sau răsucită, simptomele pot include dureri severe de stomac, vărsături persistente, sânge în scaun, abdomen umflat şi/sau febră mare), care necesită intervenţie medicală de urgenţă.
Raportul medicilor americani mai arată că vaccinurile constituie unul dintre marile succese ale politicilor de sănătate publică implementate în secolul al XX-lea pentru a eradica maladii ca variola şi pentru controlarea poliomielitei şi a altor boli infecţioase.
Specialiştii deplâng, de asemenea, refuzul constant al unor părinţi de a-şi vaccina copiii, fapt care a contribuit la instalarea unor epidemii evitabile, precum cea de rujeolă.
Potrivit unor estimări privind impactul vaccinării în rândul copiilor născuţi în 2009, în SUA, aceste medicamente ar fi contribuit la evitarea a 42.000 de decese şi a 20 de milioane de cazuri de boli infecţioase.