Noroiul toxic din Ungaria a ajuns în Dunăre, joi dimineaţa, au anunţat autorităţile maghiare. Ministrul Mediului din România, Laszlo Borbely, a negat însă, la Antena 3, informaţiile specialiştilor maghiari, afirmând că reziduurile toxice vor ajunge în Dunăre abia vineri, iar atunci nu vor mai fi periculoase, informează ziare.com.
Contaminarea generată de deversarea de noroi toxic în vestul Ungariei ameninţă să afecteze întreg ecosistemul european, relatează AFP.
Având în vedere că Dunărea curge prin Croaţia, Serbia, România, Bulgaria şi Ucraina înainte de a se vărsa în Marea Neagră, pagubele în cazul unui dezastru ecologic ar fi uriaşe.
Autorităţile din Ungaria au demarat o anchetă penală în legătură cu dezastrul ecologic produs luni, în urmă căruia patru persoane şi-au pierdut viaţă.
UE este îngrijorată că deversările toxice din Ungaria ar putea duce la un dezastru ecologic şi pentru alte state europene şi se oferă să ajute, dacă problema se extinde sau dacă Budapesta cere asistenţă.
Purtătorul de cuvânt Joe Hennon a declarat că UE este dispusă să ajute, dacă problema ia proporţii mai mari sau dacă Budapesta va cere acest lucru.