13.2 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialNori negri de insolvenţă deasupra Oltchim

Nori negri de insolvenţă deasupra Oltchim

Deschiderea ofertelor vineri va arăta dacă Oltchim trece în proprietate privată sau dacă va intra în administrare specială.

Deşi şedinţa de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim şi preluarea datoriilor uzinei chimice avute la stat şi la Electrica (deţinută tot de stat) s-a încheiat ieri, oficialilor nu le e clar direcţia în care va merge combinatul.  Acesta fie va ajunge în proprietate privată, fie va intra în administrare specială. Totul depinde, explică premierul Ponta, de ofertele ce vor fi deschise vineri.

Deşi au declarat în nenumărate rânduri că există interesul ca activitatea uzinei să continue şi după preluarea acesteia de către un investitor nu este clar modul în care statul va departaja cei trei investitori interesaţi din acest punct de vedere. Potrivit anunţului publicat pe site-ul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) va câştiga investitorul care va depune cea mai bună ofertă financiară, dar şi un punctaj mai bun, acordat în funcţie de criterii nefăcute încă publice. În anii scurşi după 1990 statul a privatizat mai multe uzine importante,  investitorii s-au obligat să nu le închidă un anumit număr de ani, însă, imediat după expirarea termenului, pe acestea s-a pus lacătul, activele au fost vândute la fier vechi, aducând profituri „investitorilor” mult mai mari decât sumele plătite la privatizare.

Nu este clar dacă acest destin aşteaptă sau nu şi uzina vâlceană, singurul producător român de sodă caustică, oxo-alcooli, clorură şi policlorură de vinil, polietilenă, anhidridă ftalică şi dioctilftalat.

Ponta: nu exclud nefinalizarea privatizării

După ce joi s-a dovedit că statul nu a primit alte oferte decât cele de la începutul săptămânii – una considerată de premier exotică, iar alta venită din partea unei companii ce a jucat obstrucţionist (referirile fiind făcute la Dan Diaconescu şi, res­pectiv, la polonezii de la PCC), premierul Victor Ponta a declarat, joi, că nu exclude varianta ca procedura de privatizare a Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) să nu fie finalizată. În această situaţie Oltchim va intra în administrare specială.

Ionel Blănculescu: singura soluţie este reorganizarea judiciară

Intrarea în administrare specială este soluţia pentru Oltchim şi nu privatizarea uzinei, cel puţin acum, consideră analistul Ionel Blănculescu, fost ministru.

„Datoriile combinatului sunt de 705 milioane de euro şi cresc de la o zi la alta, cu cel puţin 200.000 euro/zi. Pierderile Oltchim sunt de 300 milioane de euro şi cresc, de asemenea, de la o zi la alta. Oltchim a pierdut 40% din capacitatea de producţie, prin extragerea din sistemul integrat şi închiderea Arpechim, în condiţiile în care pragul de rentabilitate al companiei se află la 65% din aceasta, punctul în care veniturile obţinute acoperă cheltuielile. Deci profitul companiei este zero, de la acel nivel în sus de producţie rezultând profitul necesar”, a declarat el ziarului Bursa.

Plastic, Blănculescu a explicat că dacă s-ar reuşi actuala privatizare, doar „strănepoţii actualilor investitori ar putea obţine şi profit”. Blănculescu a adăugat că în administrare specială combinatul ar fi protejat de creditori câţiva ani buni, timp în care se va putea reorganiza, pregătindu-se să reintre pe profit. 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Olympiacos, adversara lui FCSB din Europa League, a adus un super mijlocaș!

Yusuf Yazici, internaționalul turc în vârstă de 27 de ani, a semnat cu Olympiacos Pireu, însă nu va fi eligibil pentru partida cu FCSB...

Norvegia vrea să construiască un gard la granița cu Rusia

Norvegia ia în considerare construirea unui gard la granița cu Rusia, potrivit ministrului justiției din țară, Emilie Enger Mehl. Într-un interviu acordat NRK, ministrul...

Tudorel Toader: Iohannis nu poate candida la Senat pentru că trebuie să-și declare apartanența

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, a explicat, în cadrul emisiunii Decisiv de la Antena 3 CNN, cum poate fi interpretată decizia BEC care...
Ultima oră
Pe aceeași temă