Pe masura ce criza avanseaza, apar si tot mai multe critici la adresa programului guvernamental de combatere a acesteia, ca si propuneri de adoptare a unor masuri alternative (se pare ca cea mai populara in mediul de afaceri este propunerea de reducere a impozitelor si taxelor!). Guvernul incearca sa raspunda criticilor, sa preia cat mai multe propuneri si sa faca pe plac cat mai multor oameni. Pana la un punct, aceasta atitudine este explicabila si face parte din jocul politic democratic. Exista insa primejdia, dupa parerea mea, ca Guvernul sa se risipeasca in prea multe programe, masuri, interventii punctuale, care creeaza initial imaginea unei autoritati active si implicate, dar care, cu timpul, se dovedesc greu de gestionat si de pus in practica. Mi-a venit astfel in minte acel dicton latin Non multa sed multum (nu multe, ci mult), care exprima intr-o forma concisa recomandarea de a ne concentra pe calitate, si nu pe cantitate.
Guvernul a luat deja principalele masuri pe care le putea lua in conditiile specifice ale Romaniei. Incheierea acordului cu Fondul Monetar International si fondurile atrase de la Uniunea Europeana au fost o miscare decisiva pentru stabilizarea cursului de schimb si pentru finantarea deficitului bugetar. Deficitul bugetar a fost stabilit la limita finantabilitatii, iar cheltuielile bugetare au fost rationalizate si restructurate, punandu-se accentul pe investitii si protectie sociala. In pofida mult discutatului impozit forfetar (care a fost introdus cu mare stangacie si fara un studiu de fundamentare adecvat), trebuie recunoscut ca deocamdata a fost evitata marirea impozitelor si a taxelor importante. S-au adoptat si cateva programe care sprijina in mod direct cererea (cum ar fi programul de innoire a parcului auto sau, in aceste zile, programul "Prima Casa") sau productia (programele garantiilor de stat). Dar ar fi o mare eroare ca Guvernul roman sa inceapa sa creada si sa dea si altora speranta ca poate si trebuie sa ia pe umerii sai sarcina relansarii economiei. Aceasta depinde de o multime de factori interni si externi si de eforturile si cautarile multor milioane de oameni. Nici un guvern din lume nu a reusit de unul singur performanta relansarii, desi multe au investit resurse mult mai mari decat cele de care dispune Romania. Un supraactivism guvernamental in momentul de fata aduce cu sine riscul unor masuri conjuncturale, care ar putea submina sansele de relansare ulterioare.
Asta nu inseamna nicidecum ca Guvernul isi poate permite sa se relaxeze asteptand pur si simplu trecerea crizei. Exista foarte multe lucruri de facut, reforme intarziate de multa vreme, care nu necesita cheltuieli bugetare suplimentare si care sunt esentiale in pregatirea Romaniei pentru perioada postcriza, cand multe lucruri se vor schimba la nivelul economiei europene si mondiale. Numai reforma administratiei publice ar putea reduce costurile de operare ale firmelor cu miliarde de euro anual, imbunatatindu-le competitivitatea. In Romania au fost inventariate 500 de impozite si taxe; potrivit Bancii Mondiale, pe locul doi in Europa se afla Polonia, unde au fost identificate 50 de impozite si taxe! Ca sa nu mai vorbim de mecanismul cosmaresc prin care se platesc aceste impozite si taxe, din care nu lipsesc lungi cozi de asteptare, uneori chiar de o zi, la depunerea declaratiilor lunare de catre firme, de faptul ca fiecare institutie solicita un alt tip de declaratii, cu un alt program informatic, ca declaratiile transmise online (pe internet), chiar acolo unde sunt acceptate, trebuie dublate totusi de declaratia pe hartie, ceea ce anuleaza, practic, avantajul tehnologiilor moderne… Sunt zeci, poate sute de mii de salariati sau colaboratori platiti exclusiv pentru aceasta rutina lunara. Managementul defectuos la toate nivelurile este in centrul explicatiilor privind intarzierile in absorbtia fondurilor europene sau in realizarea proiectelor de infrastructura. Aceleasi lentoare si proceduri birocratice si la platile catre firme, de la rambursarile de TVA si pana la platile in cadrul schemelor de sprijin in agricultura.
Reforma in educatie a fost de multe ori redusa la discutii privind salarizarea, modificari in programa analitica sau introducerea unor examene si teste. Dar sistemul nu se va schimba pe fond daca nu se schimba motivatia, nu se introduce o doza de competitie prin transferarea puterii in mana beneficiarilor, a elevilor, studentilor si familiilor acestora. Este nevoie de abordari inovatoare, merita, spre exemplu, a fi experimentat un sistem in care fiecare elev primeste un cec, un voucher cu o valoare prestabilita, folosit pentru plata anuala a scolarizarii la institutia de invatamant preferata. Pentru a-si asigura finantarea, directorii scolilor ar intra in competitie, incercand sa amelioreze calitatea procesului si a conditiilor de invatamant astfel incat sa atraga elevii ale caror vouchere aduc finantarile din fondurile publice. Sistemul de sanatate publica ar beneficia, de asemenea, de sporirea concurentei la toate nivelurile daca pacientii ar avea un cuvant de spus in directionarea contributiei pe care fiecare o plateste catre o institutie sau alta, publica sau privata.
Exista multe lucruri de facut dintre cele care se afla in competenta directa a Guvernului si cea mai importanta si durabila contributie pe care o poate avea Guvernul la depasirea crizei si dezvoltarea pe viitor a Romaniei este sa creasca eficienta sectorului public. Cu un sector public mai eficient, firmele si sectorul privat, in general, vor gasi mai usor solutii pentru a iesi din criza.
Aurelian Dochia este analist economic
